Dialogul surd de pe maidanul negru

Sunt în Kiev, între cele două maidane – Piața Independenței și Piața Europei. Sunt unite de o stradă scurtă, dar lată, cu două găuri mici prin baricade. Noaptea trecută, cu negocierile blocate, au apărut baricade noi. „Extindem teritoriul maidanului!”, le-a spus Klitschko.

Am mâinile pline de funingine în timp ce scriu. Pe maidanul negru, totul este afumat. Un bărbat la costum, frizură impecabilă, care ține la braț o femeie cochetă, cu ghete cu toc și blană pe ea, mă întreabă dacă îmi place protestul lor. Îi spun, la fel cum le-am răspuns tuturor până acum, neștiind ce vor să audă, că e foarte interesant. „This is the birthplace of modern political Ukrainian nation. You”ll see”, îmi spune într-o engleză impecabilă, în timp ce își ajută partenera să calce pe maidanul negru.

Merg printre focurile mari, pe care ard cauciucuri, trec pe sub coloanele din Piața Europei din Kiev, la câteva sute de metri de Piața Independenței, de EuroMaidan, și ajung la o baricadă. Încerc să văd la ce se uită străjerii atât de atent. „Jurnalista, jurnalista!”, aud. Paznicii se întorc și se dau la o parte. Pentru câteva clipe, mă gândesc că am făcut ceva, că am încălcat vreo lege a maidanului. Pe urmă, îi văd cum dau scândura la o parte și zic din nou: „jurnalista!”. Unul dintre ei, cu cască de construcții pe cap, cu fața plină de funingine și un dinte sângeriu, mă ia de braț – bărbații de pe maidan sunt foarte galanți în felul ăsta, ajută fiecare femeie să urce baricadele de parcă ar fi treptele operei; aseară, unul mi-a deschis o ușă cu o mână și a ținut ranga la atac cu alta. Mi se face semn că pot să trec. Protestatarul cu dinte sângeriu vine cu mine și vorbește întruna, deși știe că nu îl înțeleg. Mai arată din când în când către legitimația mea. Atât înțeleg – vrea să îmi arate ceva. Abia după ce fac câțiva pași, văd scuturile sus.

ULTIMA ORĂ Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a ajuns la Arena Națională

16:22

LIFESTYLE Laptopurile din UE trec obligatoriu la USB-C din aprilie 2026. Ce se schimbă pentru utilizatori

16:08

Eram în „no man”s land”. În fața mea, niște trepte, de-a lungul căruia urca gardul plin de trupele Berkut ale lui Ianukovici. Stau lângă gratii, unul aici, altul doi metri mai încolo. Scuturile le țin sprijinite de gard. În spatele lor, în parcul din fața guvernului, alți Berkuți. Mulți. Nu zic nimic, nu se mișcă, se uită ca o bufniță la tine, întorcând capul, dar fără să își miște imediat corpul.

Urc dealul, cu ucraineanul cu dinte însângerat vorbind din când în când. Peste tot sunt sticle de cocktail Molotov. Un Berkut întreabă ceva. „Jurnalista”, strigă ghidul. Berkutul zice multe cuvinte în spatele măștii, dar nu înțeleg decât „jurnalista”. Mă întorc spre baricadă, când ghidul meu scoate din buzunar un pumn de gloanțe. Și îmi arată cu degetul spre ei. Berkuții stau acolo, dincolo de gard, se uită la noi, dar nu mai zic nimic. Când ajung jos, se mai adunaseră câțiva bărbați, care monologau cu (sic!) Berkuții.

La ieșirea din no man”s land, lângă un foc mare, prin fumul negru și înecăcios de cauciuc, preoții țin o slujbă. Oamenii stau în jurul lor, fac cruci și poze. Ceilalți continuă să dea la târnăcop pentru a sparge gheața. Alții umplu sacii pentru următoarea baricadă.

Sunt tot felul de oameni pe maidan. De toate vârstele. Copii cu răngi, bătrâni cu icoane, femei cu ceai și pâine cu gem, motocicliști cu saxofon și cărți, puști costumați în personaje din Ice Age cu care faci poză în fața baricadei. La capătul străzii Grușevski, în tocăria unei cafenele în stil de Dorobanți, toată lumea face poză unei găuri proaspete de glonț. Au încercuit cu markerul gaura și au desenat indicatoare, să nu o rateze nimeni – o tehnică bună de PR de maidan. Lângă gaură, un grup de vreo zece persoane stă în cerc, cu lumânări în mână.

În toată zona ocupată de protestatari, te uiți la fețele oamenilor și îi vezi transfigurați. Deși dincolo de conceptul de libertate și „cât mai departe de Rusia”, nu știu foarte clar ce vor, speră. Speranța nu îngheață nici la -13 grade.

Din păcate, am vorbit și cu ei, am ascultat și ce zic liderii opoziției și am avut ocazia azi să vorbesc și cu cineva din guvern. Fiecare trăiește în altă Ucraină, dar mi se pare că prea puțini trăiesc în Ucraina adevărată: o țară falimentară, care a făcut prea mult jocul unui șpagat între est și vest.

Într-un fel, scena cu ucraineanul cu dinte sângeriu și Berkuții de după gard rezumă situația din Ucraina. Unii vorbesc prea mult și înflăcărat, alții se uită la ei, dar nu răspund. Ca o zi a cârtiței, scena aceasta se repetă întruna și împiedică un happy-end. Aceasta este marea problemă a Ucrainei protestatare: se poartă un dialog al surzilor.

Imagini de pe EuroMaidan – fotoreportaj AICI și live text AICI și AICI

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis