Cine l-a trădat pe Antonescu

„În 2014 se joacă mize mari. PNL e în competiție fără menajamente. Regulile, ca la război”, a spus Crin Antonescu, de Ziua Unirii. Finalul furtunos al lui 2013 l-a făcut pe Antonescu să deschidă ochii și să realizeze că marele lui adversar nu este PSD, ci chiar PNL. Așa că, după două săptămâni de tăcere la început de an, Antonescu a revenit pe baricade, însă mult mai cumpătat.

La început de an, în prima ședință a conducerii PNL, Crin Antonescu a transmis oficial numai gânduri bune pentru USL. De fapt, Crin Antonescu a dat atunci primul semnal că se gândește nu la binele USL, nici măcar la binele PNL, ci la binele personal. Are deja un război cu Victor Ponta, război pe care îl putea duce spre final fără nicio problemă, prin ruperea alianței. Dar asta era varianta la nervi și, cel mai probabil, ar fi dat greș. Așa că Antonescu a ales varianta mai grea, dar cu mai multe șanse de succes, adoptând o strategie aparent mai pașnică.

TURISM Cât costă o zi în Vama Veche, fără cazare. Calcul complet: transport + mâncare + distracții, varianta economică și varianta premium

09:08

CONTROVERSĂ Moscova, conflictul din Ucraina și realitatea alternativă. Cum s-a transformat ideea de pace într-un prag psihologic letal pentru Putin

09:00

Însă tot acest pacifism nu e nici întâmplător și nici mânat exclusiv de gânduri bune. Într-un pragmatism total, Antonescu a schițat un plan de atac, o strategie de curățare a propriului partid pentru a trece de toate etapele premergătoare bătăliei finale: alegerile prezidențiale din 2014.

Faptul că Antonescu a scăzut foarte mult în sondaje nu mai e un secret, a acceptat-o până și el, probabil optimist că poate recupera. Însă ce te faci când vrei să ajungi în marea finală și, între timp, trebuie să duci lupte grele cu adversarii politici, dar  începi să pierzi susținerea unor piese importante din propriului partid? Pericolul este evident, chiar și pentru el.

Antonescu are de dus două războaie. Primul, oricât de surprinzător ar părea, este cel cu propriul partid. Nu ne referim aici la clasica luptă la vedere cu Călin Popescu Tăriceanu, ci la una nouă, mult mai grea, cu propriii liberali care au început să tragă spre stânga. Crin Antonescu simte că a început să-și piardă miniștrii. Că mulți dintre ei sunt atât de bine înșurubați în fotoliile guvernamentale, încât la o adică ar putea merge pe mâna lui Ponta

Un exemplu ilustrativ, în acest sens, este cazul fostului ministru de Interne, Radu Stroe, care pur și simplu a refuzat să plece din funcție la solicitarea lui Crin Antonescu. A fost nevoie de o imensă presiune publică și de un semnal de la Victor Ponta pentru ca Stroe să-și localizeze după trei zile onoarea.

Poate de aceea, Crin Antonescu încearcă să forțeze o remaniere a echipei liberale din Guvern, prin împingerea omului său de încredere, Klaus Iohannis, în poziția de vicepremier, în locul lui Daniel Chițoiu, devenit periculos de „pontist” în spirit și acțiune.

Al doilea război război al lui Antonescu este cel cu PSD, pentru care Crin Antonescu s-a antrenat suficient, mai ales pe final de 2013 (a nu se uita nici meciurile „pactul de coabitare”, „numirea lui Kovesi la DNA” sau „Roșia Montană”). Este doar o chestiune de timp până când aliații la guvernare își vor scoate din nou cuțitele pe masă.

Mult prea pățitul Mircea Geoană spunea la un moment dat că, pentru a candida la prezidențiale, trebuie să ai mai întâi susținerea, respectul și votul partidului în numele căruia candidezi. Pentru ca Antonescu să rămână candidat cu șanse la prezidențiale, el trebuie să-și consolideze, în primul rând, fotoliul de președinte PNL, să evite un congres după europarlamentare și să-și contureze strategia pe 2014, chiar și în lipsa unei susțineri din partea PSD. Rămâne de văzut cât de puternic se va extinde în interior aripa antiCrin și dacă va reuși Antonescu să o învingă la timp.