Apelul unui fraier în țara șmecherilor

Dacă e să urăsc un cuvânt în limba română, acela este, fără discuție, „fraier”. Acest cuvânt provenit, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, din germanul „freier”, adică „pețitor”, vorbește adesea în cel mai rău fel cu putință despre însușiri sau trăiri omenești înspre care ar trebui să privim, dacă nu cu admirație, măcar cu empatie.

De multe ori, oamenii taxați cu dispreț drept „fraieri”, ajung ținta zeflemelei publice pentru simplul fapt că au dat, în anumite situații, dovadă de bunătate și de generozitate. În țara în care, după cum spunea Camil Petrescu, „maximum de altruism constă în satisfacția de a da și altuia să mănânce o pâine de pe urma ta”, dar nu mai multă „că se obrăznicește”, un act de generozitate necondiționată e semn de curată nebunie. La fel și un act de iubire, ca să ne amintim de originea cuvântului, când „un prost” e dispus să facă sacrificii de dragul cuiva care înseamnă pentru el totul. La fel și toate momentele în care cineva este dispus să pună binele celorlalți mai presus de binele personal.

FLASH NEWS Jerusalem Post: Sistemele antiaerine israeliene SPYDER intră în dotarea MApN. Acord istoric de 2 miliarde de euro pentru Armata Română

10:34

VIDEO Ion Cristoiu: Ce ascunde neașteptata elogiere a forței AUR de către Kelemen Hunor, șeful UDMR

10:26

Ce să mai vorbim despre încredere, de care se poate întâmpla, e adevărat, ca cineva să abuzeze la un moment dat? Numim de nenumărate ori, fără milă, „fraiere” victimele infracțiunilor de tot felul, când omenește ar fi să le oferim, în loc de dispreț, o minimă compasiune.

Nu știu dacă există un alt cuvânt, atât de banal, care să dezumanizeze atât de mult o societate. Din această vorbă, atât de ușor aruncată într-o parte și alta, a crescut peste măsură, până ce burta i s-a revărsat peste cureaua pantalonilor, iar ceafa a întunecat lumina soarelui, noțiunea de „șmecher”. Poate că șmecherii nu sunt atât de mulți și atât de influenți în România pentru că aici există o suprapopulație de naivi din naștere. Ci pentru că, înfricoșați de posibilitatea că ar putea trece drept fraieri, o mulțime de oameni cu capul pe umeri au ajuns să privească „șmecheria” drept virtute absolută și să o cocoțe pe piedestal, la loc de cinste.

Am auzit de multe ori cum părinții își pregătesc copiii pentru viață, spunându-le „nu fi fraier, fii șmecher!”, fără să am de tot atât de multe ori ocazia să-i aud spunând „fii om!” Nu o să mi se șteargă niciodată din minte o scenă în care un copil, incomodat în joaca sa de altul, a început să-l îmbrâncească. A căutat, din priviri, aprobarea părinților. Apoi s-a dus, demonstrativ, și l-a mai îmbrâncit o dată. A căutat din nou aprobarea părinților, care priveau la scenă cu satisfacție. Și l-a mai îmbrâncit o dată. Era, cu siguranță, un copil învățat acasă să nu fie un fraier. Cât de frumoasă îi va fi viața, în urma unei asemenea educații, cât de ușor își va găsi echilibrul interior și cât de armonioase îi vor fi relațiile cu ceilalți, nu știu, dar începuturile nu par promițătoare.

Multe mame își învață de mici fetele și băieții să nu fie „fraieri” în relațiile de mai târziu. Nu știu dacă beneficiul de a nu veni acasă cu inima rănită o dată, de două ori, de trei ori, merită riscul de a trăi, cu inima împietrită, o viață întreagă în relații disfuncționale. Proiectată fără discernământ asupra copiilor, obsesia de a nu ajunge un fraier le inhibă acestora pornirile bune, candoarea, generozitatea, dragostea, omenia. De teamă că cineva le-ar putea folosi cândva împotriva lor, se întâmplă ca aceste calități, care dau măsura a ceea ce-i mai frumos dintr-o persoană, să fie folosite cu atâta economie, încât să se estompeze până la dispariție.

Cred că e nevoie de un mare curaj să fii un om bun și să te comporți ca atare. Un părinte are toate motivele să se teamă uneori că această trăsătură, luată de una singură, ar putea deveni, în anumite situații, o vulnerabilitate. Să o inhibi, pur și simplu, nu e o soluție. Să adaugi alte calități, atât cât știi și poți, asta, da, înseamnă ceva. Un om bun care are capacitatea de a face diferența între încredere și naivitate, care știe să se înconjoare de oameni care-i vor binele, care are puterea și înțelepciunea de a gestiona pericolele și pierderile de tot felul, care-și cunoaște calitățile și defectele este o persoană cu adevărat puternică.

Pe un copil crescut într-un astfel de spirit nu va trebui să-l avertizăm să aibă grijă să nu pice în mijlocul vieții de fraier. Pe el îl vom putea trimite în lume nu ca pe o fiară între fiare, nici ca pe o oaie în mijlocul lupilor, ci ca pe un om între oameni.