Prima pagină » Proteste în Ucraina » Kerry și Lavrov nu s-au înțeles asupra situației din Ucraina, dar negocierile vor continua între Moscova și Washington

Kerry și Lavrov nu s-au înțeles asupra situației din Ucraina, dar negocierile vor continua între Moscova și Washington

Kerry și Lavrov nu s-au înțeles asupra situației din Ucraina, dar negocierile vor continua între Moscova și Washington
Șefii diplomației americane John Kerry și ruse Serghei Lavrov s-au oprit asupra "pozițiilor lor divergente" cu privire la Ucraina, după mai mult de patru ore de negocieri "intense" la Paris, dar și-au afirmat dorința de a ajunge la o rezolvare diplomatică a crizei, relatează AFP.

Cei doi oficiali, care se cunosc și se apreciază de multă vreme în pofida prăpastiei care îi separă, s-au reunit în cursul serii la reședința ambasadorului rus, situată într-un cartier luxos din Paris. Ei au discutat timp de mai multe ore, după care au luat cina.

„Am exprimat poziții divergente cu privire la motivele crizei ucrainene”, a declarat Lavrov, după negocieri.

„Suntem de acord asupra necesității de a găsi puncte de acord pentru a ajunge la o rezolvare diplomatică a acestei crize”, a subliniat el la încheierea unei reuniuni pe care a calificat-o drept „foarte constructivă”.

Șeful diplomației ruse va continua aceste întrevederi cu omologul său francez Laurent Fabius, luni dimineața, la Paris. Ministrul francez va pleca apoi la prânz la Berlin, unde se va întâlni cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier și cu cel polonez Radoslaw Sikorski.

Duminică la Paris, ministrul rus a insistat încă o dată asupra unei soluții „federale” în Ucraina, o ipoteză avută în vedere pentru calmarea crizei generate de alipirea Crimeei la Rusia la jumătatea lui martie, dar respinsă de Kiev. „Suntem convinși că federalismul este o componentă foarte importantă a reformelor” constituționale pe care trebuie să le facă Ucraina, a afirmat Lavrov.

O structură federală „ar proteja drepturile celor care trăiesc în Ucraina și în principal ale populației ruse” din regiunile rusofone din est, a explicat el într-un interviu difuzat duminică de televiziunea rusă.

„Nicio decizie în privința Ucrainei fără Ucraina”, a replicat Kerry în cadrul unei conferințe de presă separate.

„Nu vom accepta un proces în care Guvernul legitim al Ucrainei să nu fie la masa (negocierilor)”, a declarat el, reiterând apelul Washingtonului de retragere a forțelor ruse comasate la frontierele Ucrainei.

Statele Unite vor „să studieze ideile și sugestiile dezvoltate în această seară și vom continua discuțiile imediat”, a adăugat Kerry.

Rușii și americanii au prezentat fiecare propriul „plan pentru a se ajunge la o calmare a situației”, a declarat la rândul său Lavrov, reiterând că prioritățile Moscovei sunt acelea de a „asigura respectarea drepturilor minorităților” și „destructurarea forțelor neregulamentare și provocatoare”, o referire la grupările paramilitare, în special cele prezente în Maidan, la Kiev, teatrul mai multor luni de contestare a președintelui demis Viktor Ianukovici.

Aceste negocieri urgente pe tema crizei ucrainene au fost organizate la câteva ore după o discuție prin telefon, vineri seara, între Barack Obama și Vladimir Putin, primul contact între cei doi șefi de stat de la anunțarea de către Washington a sancțiunilor economice vizând anturajul președintelui rus.

Cei doi președinți au convenit asupra necesității unor discuții rapide pentru a pune capăt escaladării tensiunilor și disputei dintre ruși și occidentali de la anexarea Crimeei de către Rusia.

Prăpastia dintre Washington și Moscova rămâne însă una destul de mare. În ceea ce privește soluția federală avută în vedere, ea este respinsă sec de Kiev. „Am vrea să recomandăm Rusiei să înceteze să mai dea ultimatumuri unei țări suverane și independente și să își concentreze atenția asupra situației catastrofale și a absenței totale a drepturilor propriilor minorități, inclusiv ucraineană”, a declarat duminică Ministerul ucrainean de Externe într-un comunuicat.

Rusia nu arată nicio intenție de a reveni asupra absorbției forțate a Crimeei. La o lună după sosirea primelor forțe ruse în peninsula din Marea Neagră, la două săptămâni după referendumul considerat ilegal de occidentali, teritoriul este considerat de Moscova ca făcând parte din Federația Rusă.

Pierderea Crimeei fără luptă constituie o umilire pentru Guvernul de tranziție de la Kiev. Subiectul inflamează campania electorală pentru alegerile prezidențial din 25 mai, care s-a accelerat cu învestitura, la acest sfârșit de săptămână, a candidaților principalelor partide.

Proeuropenii pleacă drept favoriți, în special miliardarul și fostul ministru Petro Poroșenko. Acest magnat al ciocolatei și presei, în vârstă de 48 de ani, a primit susținerea, sâmbătă, a fostului boxer Vitali Kliciko, acesta din urmă renunțând la prezidențiale pentru a candida la primăria Kievului.

Poroșenko se va confrunta cu un adversar redutabil, respectiv cu controversata Iulia Timoșenko. În vârstă de 53 de ani, fostul premier, care a petrecut doi ani în închisoare, se arată hotărâtă să șteargă înfrângerea sa din 2010 în fața lui Viktor Ianukovici și desfășoară o campanie în care îl vizează pe Vladimir Putin și promisiunea de a lua înapoi Crimeea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Vladimir Putin ar putea fi „trădat” de Aleksandr Lukașenko
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!