Prima pagină » Magazin » Descoperire de amploare, în Peru, în urma săpăturilor în jurul „unei mici construcții din teracotă”

Descoperire de amploare, în Peru, în urma săpăturilor în jurul „unei mici construcții din teracotă”

Descoperire de amploare, în Peru, în urma săpăturilor în jurul
Arheologii belgieni au descoperit la sud de Lima un templu precolumbian decorat cu picturi murale policrome și în care se aflau numeroase ofrande prețioase, a anunțat marți Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), citată de AFP.

Picturile au fost descoperite cu ocazia săpăturilor efectuate în jurul „unei mici construcții din teracotă, până atunci neexplorată”, aflată în situl arheologic Pachacamac, la 25 de kilometri de Lima, se precizează în comunicatul emis de universitatea belgiană.

Potrivit ULB, „nicio pictură murală nu a mai fost descoperită din 1938 la Pachacamac”, un complex arheologic de 465 de hectare, ocupat pe rând de civilizațiile lima, wari, ichma și inca și care a fost, la apogeul său, cel mai important centru de ceremonii de pe coasta centrală din Peru, unde erau făcute sacrificii umane la care asistau mii de pelerini.

Arheologii belgieni nu au precizat ce tipuri de scene sunt reprezentate în picturile pe care le-au descoperit. „Doar câteva motive au putut fi până acum identificate”, a explicat coordonatoarea cercetărilor, Kusi Colonna-Preti. „Picturile colorate în roșu, galben, negru, alb, albastru și verde au fost uneori dispuse în mai multe straturi, dar seismele au slăbit considerabil stabilitatea structurilor”, a adăugat ea.

Ofrandele prețioase care acoperă podeaua încăperilor și culoarelor din sanctuarul descoperit provin din regiuni diferite din Anzi. Este vorba în special de ornamente din pene de papagali din Amazonia, pietre negre din regiuni muntoase, alese pentru formele lor speciale, cochilii din Ecuador, cupe încrustate cu sidef și vase de ceramică incașă.

Aceste descoperiri confirmă rolul sitului Pachacamac de „centru de pelerinaj de lungă distanță” în vremea imperiului incaș, potrivit aceluiași comunicat.

Prezența în număr mare a acelor podoabe ar putea fi explicată printr-o „ofrandă masivă făcută cu ocazia abandonării templului în urma cuceririi spaniole din 1533”, afirmă specialiștii belgieni. „Într-adevăr, câteva mărgele din sticlă coloniale erau amestecate cu acele ofrande”, a subliniat profesorul Peter Eeckout, colaborator la acest studiu. Mai multe morminte și camere funerare, dintre care unele aparțineau elitelor locale, au fost descoperite în acel templu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lider USR, pronostic DUR pentru Nicușor Dan: „Îl vor arunca peste bord foarte curând”
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Rusia schimbă fața teritoriilor OCUPATE din Ucraina: construcții masive, credite ieftine și despăgubiri cerute de foștii proprietari
Click
Cum arată viața românului care a câștigat 11 milioane de euro la Loto. Ce a făcut cu averea
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Peter Cullen, glasul lui Optimus Prime din „Transformers”. Fratele său, veteran de război, i-a inspirat vocea