Prima pagină » IT&C » Amazon va lansa un smartphone

Amazon va lansa un smartphone

Amazon va lansa un smartphone
Amazon intenționează să prezinte în luna iunie primul smartphone al companiei, a declarat o sursă apropiată situației, lansarea urmând să asigure celui mai mare retailer online din lume o poziție mai puternică pe piața dispozitivelor mobile, potrivit Blooomberg.

Amazon a anunțat pe Twitter că va organiza la 18 iunie un eveniment la Seattle, găzduit de directorul general, Jeff Bezos, pentru a prezenta un produs.

Un purtător de cuvânt al companiei nu a răspuns la o cerere pentru comentarii.

Un smartphone Amazon ar crește rivalitatea retailerului online cu Apple, care produce iPhone. Cele două companii se află în competiție pentru vânzarea de dispozitive mobile precum tablete, dar și de servicii online, precum divertisment.

„Este o încercare a Amazon de a obține o poziție pe cea mai mare categorie de dispozitive”, a declarat Jan Dawson, analist pentru sectorul IT.

Cotidianul Wall Street Journal a scris în aprilie, citând surse, că Amazon se pregătește să lanseze în a doua jumătate a anului primul smartphone al companiei, echipat cu tehnologie care face unele imgini să pară 3D, similar unei holograme, fără să necesite ochelari speciali.

Amazon produce în prezent e-reader-ul Kindle, precum și linia de tablete Kindle Fire.

Recomandarea video

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Situație fără precedent: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
Putin și-a scos fosta dirigintă la cină. A venit la volanul unui SUV Aurus să o ia de la hotel
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele. Cum arată acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Când se deschide Transfăgărășan în 2026. Autoritățile au început deja deszăpezirea „celui mai frumos drum din lume”
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
De ce ne simțim obosiți după interacțiuni sociale, chiar și plăcute