Prima pagină » Diverse » Efectul Elenei Udrea asupra lui Mihai Bobonete: „Eu simt așa, că se ridică”

Efectul Elenei Udrea asupra lui Mihai Bobonete: „Eu simt așa, că se ridică”

De la cine ar fi putut lua un vot Elena Udrea: "Eu simt așa, că se ridică"

„Eu aș fi votat cu Elena Udrea și cu partidul ei doar pentru slogan – Ridicăm România -. Pentru că mie mi-o ridică Elena Udrea… pe România… și eu văd asta. Se simte. De fiecare dată când mă uit la ea în blugi și în cămășuța aia, parcă se ridică așa puțin România”, a spus Mihai Bobonete la Gândul LIVE.

În aceeași notă umoristică, Adrian Văncică s-a declarat „fan” al lui Diaconescu: „Eu îl vreau pe Dan Diaconescu președinte și pe Elodia prim ministru în absență. Și ministrul Justiției vreau să fie ăla care venea mereu la el și comenta. Vreau să fie rege, să-l punem rege direct! Și ministrul Educației!”, a imaginat Văncică un viitor Cabinet de la Palatul Victoria.

Referindu-se la o posibilă alianță între PSD și PPDD, și la intenția declarată a lui Dan Diaconescu de a primi două ministere într-o eventuală guvernare alături de Ponta, Bobonete a replicat: „Dan Diaconescu întâi să-și pună dinții și apoi vorbim de alianțe și de politică. Dan Diaconescu nici n-a murit bine, iar învie? L-am văzut că și-a făcut papamobil… Ăsta nu e sănătos la cap?”, a comentat el.

„Și sunt o grămadă care au votat sau votează cu Partidul Popular sau cum îi zice. Numai demenți în seara asta. Cum să votezi cu Dan Diaconescu, când el a făcut numai emisiuni cu cine a murit, cu cine a înviat, cu moroi…”, a spus Mihai Bobonete la Gândul LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Fifor: Statul a pus presiunea problemelor financiare pe umerii antreprenorilor. Firmele care au executat lucrări nu și-au primit banii, dar au fost luate la întrebări de ANAF
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Întâlnirea cosmică a lunii noiembrie: cum să vezi apropierea spectaculoasă dintre Jupiter și Marte?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi