Prima pagină » Puterea Gândului » Victor Ponta, prețiosul ridicol

Victor Ponta, prețiosul ridicol

Victor Ponta, prețiosul ridicol
După ce i-a trimis premierului Victor Ponta un MTO în figură de nu-și mai găsește neuronii, președintele Traian Băsescu, aflat până zilele trecute în corzi, a trecut la ofensivă.

Simte că s-a produs unul din acele rare evenimente care pot să influențeaze campania electorală și rezultatul alegerilor și, de aceea, bate fierul cât este cald.

Președintele amenință cu publicarea altor înregistrări ale discuțiilor cu prim-ministrul, îi pune în lumină carențele de caracter, susține că socrul acestuia este „marele păpușar de la ADS”, iar șeful Cancelariei guvernamentale „marele sforar al numirilor”. Orice clipuri ar mai difuza, niciunul nu va mai avea un rezultat atât de devastator pentru V.Ponta ca acela care abia a văzut lumina Internetului. Cum apare șeful Executivului în pantomima CAS de la Palatul Cotroceni?

1. Ridicol. Mimica lui de scormonitor prin abisul neștiinței, încercarea de a scăpa luând-o pe arătură, pretenția de a stăpâni situația și aerul plin de sine afișat în ciuda impotenței evidente au provocat o uriașă bătaie de joc. Oricât l-au protejat televiziunile controlate de tovarășii săi, prestația penibilă a premierului a pătruns, de la om la om, și în zona electorală prietenoasă, zdruncinându-le, poate, unora, convingirile. Ca să-l citez pe Victor Ponta: „Eu am învățat un lucru în politică:  e bine să fii iubit, e mai puțin bine să fii urât, dar singurul lucru cumplit este să fii ridicol”. Într-adevăr! Niciun alegător care se respectă pe el însuși nu urmează un personaj ridicol, indiferent de condiție și tabără.

2. Incompetent. Nu a fost capabil să răspundă, în cadrul unei întâlniri special programate, cum va umple gaura de cinci miliarde de lei  din bugetul asigurăririlor sociale, după reducerea cu cinci la sută a CAS și nu a știut ce înseamnă MTO, un acronim  care trebuia să-i fie  familiar din relația cu UE și pe care s-a răzbunat – culmea ridicolului – astăzi, în ședința executivului. Lipsa răspunsurilor argumentate și la obiect a dus la concluzia că diminuarea CAS este o măsură electorală, ce urmează să fie compensată pin noi creșteri de taxe și că guvernul lucrează de azi pe mâine, fără un plan sau o direcție clară. Incompetența cuplului Victor Ponta-Ioana Petrescu a dat fiori de groază alegătorilor educați, antreprenorilor, electoratului de dreapta din care prezidențiabilul PSD dorea să smulgă o bucată cu ajutorul micșorării CAS și al lui Călin Popescu Tăriceanu. Acest electorat este definitiv pierdut pentru Victor Ponta.

3. Mincinos. „Ne-am certat. A fost bădăran cu doamna ministru”, a declarat premierul, după întâlnirea în trei de la Cotroceni. A fost fraza care l-a determinat pe Traian Băsescu să dea publicității înregistrarea video a discuțiilor, în care nu s-a văzut nici urmă de ceartă ori bădărănie. A fost o minciună agresivă și gratuită ca atâtea altele neluate în seamă și debitate de premier, a fost totodată minciuna care le validează public pe toate celelalte. Nu cred că staff-ul l-a sfătuit să mintă, cred că vorbele au țâșnit din nevoia de nepotolit a lui Victor Ponta de a silui adevărul. De această dată,  nici măcar fanii săi nu și-au mai putut astupa urechile, iar lăudătorii virtuali aproape că i-au dispărut.

Premierul României și-a pus singur etichetele rușinoase, care-l fac incompatibil cu orice funcție în stat. Oricât s-ar fi străduit Traian Băsescu să-l caricaturizeze și să-l imprime astfel pe retina publică nu ar fi reușit, fiind subiectiv, la rândul său, răzbunător și puțin credibil. Lovitura MTO – care pe V. Ponta începe să-l îndepărteze ușor de președinție, arătând adversarilor cât de slab poate fi în dezbateri – i-a reușit tocmai fiindcă nu a fost premeditată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...