Prima pagină » Puterea Gândului » Cum s-au întâlnit Elena Udrea și Victor Ponta în ziua Congresului marelui PNL

Cum s-au întâlnit Elena Udrea și Victor Ponta în ziua Congresului marelui PNL

Cum s-au întâlnit Elena Udrea și Victor Ponta în ziua Congresului marelui PNL
Sigur că e justificată disperarea. Dacă merge fuziunea, dacă e liniște, dacă iese omul PNL-PD la Cotroceni, în toamnă, ce-i mai rămâne tandemului Băsescu-Udrea de făcut?

Sigur că e de înțeles disperarea Elenei Udrea. A sperat, mai întâi, să preia partidul de la Boc, conform indicațiilor președintelui – n-a mers. A intenționat, apoi, să spargă „partidul celei mai mari speranțe și celor mai mari victorii electorale”, odată cu plecarea sa din Modrogan – n-a ținut. A sperat să-l rupă pe genunchi, după o victorie fulminantă la europarlamentare, prezisă de Băsescu în ghioc, mergând, mereu, poate prea ferm, pe mâna Elenei Udrea – a ratat. A sperat să intre în liga mare a Dreptei, alături de PDL și PNL, unde să mai pună, eventual, și vreo câteva condiții – au ignorat-o. A sperat să se ridice și Gheorghe și Ion, alături de Boc, al ei, împotriva fuziunii, ocazie cu care să mai disloce câțiva nemulțumiți din Modrogan – n-a mers nici asta.

Sigur că e justificată disperarea. Dacă merge fuziunea, dacă iese omul PNL-PD la Cotroceni, în toamnă, ce-i mai rămâne tandemului Băsescu-Udrea de făcut? Să meargă cu PMP plocon, ca să-l topească în noua alianță, în viitorul mare PNL? Sau să rămână, la infinit, „partidulețul fantomă”, născut talent și mort promisiune?!

Grea e viața când vrei să fii, mereu, șefuț. Până și cântecul de sirenă sună a gogomănie: „Îmi pare rău de toți cei marginalizați astăzi în PDL, care vor fi puși la colț și mai tare în noul PNL, și sper să-și găsească un drum mai bun”, spune Udrea și adaugă: „Această alianță e născută din resentimente față de președinte și reprezintă o variantă mai soft a proiectului girat de Dan Voiculescu – USL – în urmă cu trei ani și jumătate”.

Vedeți, aproape că se justifică spusa celor care susțin că Udrea și PMP ar fi foarte mulțumiți dacă ACL ar eșua, dacă prezidențiabilul alianței ar pierde în fața lui Ponta, iar actualul lider al PSD s-ar alege președinte. „Atunci ar veni Băsescu pe un cal alb, în PMP și, împreună cu prințesa lui, ar revigora dreapta, și s-ar lupta cu Ponta și cu stânga, pe viață și pe moarte, până la parlamentarele din 2016. Viața ar avea alt sens”, susțin adepții acestei teorii.

Cert este că, până una-alta, vocile „zilei negre”, acelea care au lovit puternic în lucrarea PNL-PDL, s-au dovedit a fi, pe rând, cea a Elenei Udrea, urmată de aceea a lui Victor Ponta: „Eu cred că cei rămași la poziția din 2012 ne facem doar datoria față de 7,4 milioane de români, care au avut încredere în noi – trădătorii câștigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt, dar rușinea lor e compensată de o funcție în Partidul cu 100 de conducători – sau o reunire a  nebunilor și mișeilor sub același acoperiș!” a spus liderul PSD.

Au fost la unison, cei doi, pe net. Funcționează Băsescu/Udrea-Ponta pe principiul vaselor comunicante? Scade unul, crește celălalt?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei