Cu degetul pe trăgaci, așteptând primele salve ale diplomației

Cu alte cuvinte, scopurile actualului război din Gaza au cam fost atinse. Toată lumea așteaptă ca, armele tăcând, să se audă primele salve ale diplomației. Dacă lucrurile ar fi stat invers (întâi diplomația, apoi armele), 1967 de vieți ar fi putut salvate (1900 de palestinieni și 67 de israelieni, dintre care 3 civili – după cifrele ONU), iar cei peste 6 miliarde de shekeli, cât a costat operațiunea, putea fi cheltuiți cu folos. Pentru numărul imens al victimelor, șeful Statului Major israelian dă vina exclusiv pe Hamas, fiindcă a operat în zone populate (înteaga Fâșie e intens populată, printre cele mai intens populate din lume) – argument repetat obsesiv și de premierul Netanyahu. 

Operațiunea din vara aceasta (Israelul n-a numit niciuna dintre operațiuni ”război”, poate pentru că ar fi trebuit, conform convențiilor internaționale, să plătească despăgubiri uriașe) a produs în Gaza pagube de aproximativ 5 miliarde de dolari (conform estimării autorităților locale).

MILITAR Vladimir Putin ordonă o nouă mobilizare a rezerviștilor. Cu cât se mărește armata Rusiei

23:36

MILITAR Rusia pompează masiv în bugetul militar pentru 2027. Moscova și-a propus să majoreze cheltuielile cu 27%

23:18

Opinia publică israelienă sprijină, în proporție de 87 la sută, acțiunile din Gaza, lucru firesc în vreme de război. Puțini cetățeni nu au rude în Tzahal (Israelul a e treia țară din lume, după Coreea de Nord și Eritreea, ca număr de rezerviști raportat la populație). Media israeliană relatează vag despre victimele din Gaza și pe larg despre soldații săi căzuți pe front – lucru, de asemenea, firesc. De altfel, abia de curând corespondeților de război israelieni li s-a permis să intre, cu armata, în Gaza, astfel că primele relatări ale celebrei Carmela Menashe (zisă „Mama Soldaților”) pot fi deja ascultate. Cu jurnaliștii străini, care au relatat în tot acest timp de la fața locului, premierul Netanyahu s-a întâlnit aseară și le-a oferit, în afara propagandei cunoscute, imagini cu militanți Hamas lansând rachete din preajma școlilor și militanți Hamas folosind civili ca scuturi urmane. N-am văzut imaginile, am citat un comunicat oficial. 

Ce speră optimiștii? Că la negocierile de la Cairo se va putea consolida o coaliție alcătuită din liderii palestinieni moderați, țările Golfului (mai ales Arabia Saudită, mai puțin Qatar, care – ca Turcia, dar mai puțin vocal – a sprijinit de data aceasta Hamas), Iordania și Egipt, coaliție care – cu concursul și sub coordonarea Statelor Unite – să izoleze Hamas, să contribuie la reconstrucția Fâșiei Gaza (acolo se află plajele cu nisipul cel mai fin și cei mai frumoși palmieri). La discuții participă acum toate facțiunile politice palestiniene, inclusiv Hamas. Izzat al-Rishq, unul dintre membrii Biroului Politic al Hamas, declara că ei se „află cu mâinile pe trăgaci” și nici o înțelegere nu va fi posibilă fără îndeplinirea a doua condiții minimale: ridicarea blocadei și demararea reconstrucției.

Cât privește Arabia Saudită – care are un cuvânt greu de spus, exprimat deocamdată prin vocea președintelui Egiptului (ajutat să ajungă la putere, în bătălia cu Frații Musulmani) – poziția acesteia e, momentan, echivocă. Regele Abdullah Bin Abdulaziz a binevoit să se exprime abia în urmă cu o săptămână, în binecunoscuta retorică arabă. N-a numit explicit nici Israelul, nici Hamas, dar a rostit sintagmele „crime împotriva umanității”, „masacru colectiv” (referiri transparente la liderii de la Ierusalim), „terorism” și „întinare a imaginii pure și umaniste a Islamului” (referiri la Hamas).

Ce cred optimiștii bine informați? Că sunt slabe speranțe ca palestinienii să se întoarcă împotriva Hamas, ca Hamas să intre din nou în conflict cu Fatah, ca tunelurile distruse să nu fie refăcute, ca în locul liderilor extremiști uciși să nu se ridice alții, încă și mai brutali, ca Hasan Nasrallah, liderul Hezballah (momentan ocupat în războiul civil din Siria), să nu furnizeze Brigăzilor Qassam și Jihadului Islamic rachete noi, mai performante, sau ca a treia Intifadă să nu izbucnească.

Cum ar putea diplomația tardivă de astăzi să panseze rănile războiului și să întoarcă părțile la palidele tratative de pace întrerupte brusc în urmă cu câteva săptămâni? Nu știu.