Prima pagină » Mini » Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci în această zi

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci în această zi

Adrian Popa
Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci în această zi
Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Tradiții și obiceiuri

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. fânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea și copilăria Fecioarei Maria. Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaș al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoțească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendență: împărătească și preoțească.

Pentru că nu aveau copii, ceea ce era considerat un blestem din partea lui Dumnezeu, Ioachim și Ana au început să fie ironizați și batjocoriți de oameni. Și totuși, Ioachim și Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunțat la viața lor virtuoasă, rugându-se în continuare și nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.

Tradiția spune că, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemați. Întristați, cei doi părinți s-au îndreptat spre casa lor din Seforis și au hotărât să se retragă fiecare pentru post și rugăciune. Ioachim a zis către soția sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiți de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi și ne va da nouă un copil”. Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotțiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul și pământul și toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se înmulțească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam și a născut pe Isaac la bătrânețe și ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi și mie roada pântecelui meu și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naște fiu, sau fiică, îl voi închina Ție cu toată inima și-l voi da să slujească în biserica slavei Tale”.

Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale și că va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Ce nu trebuie să faci

Se spune că cei care aprind focul în casă în această zi sunt urmăriți de ghinion și boală tot anul. Mai mult, în această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor și se spune că vor primi pruncul dorit. Mai mult, deoarece Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga de Nașterea Maicii Domnului pentru o naștere ușoară și un copil sănătos.

Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele și pentru preamărirea Nașterii Fecioarei Maria.

Pe 8 septembrie, bărbații nu au voie să să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă și să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor și a familiilor lor. Ziua de dinaintea sărbătorii și ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbații se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiția conform căreia dacă gătești înainte sau după Sfânta Maria Mică, ți se varsă oala cu mâncare și îi arde pe copii.

În alte regiuni se crede că plantele medicinale culese după Sfânta Marie Mică își pierd puterea tămăduitoare.

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

„Sfânta Fecioară Maria, ca una care s-a învrednicit de cinstea excepțională de a naște cu trup pe Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, este venerată în cultul ortodox ca cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind ‘Mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii”, scrie Ene Braniște în „Liturgica generală”. De aceea, cinstirea care se dă Mariei în creștinism (ortodox, catolic, anglican) se numește în termeni teologici iperdulie sau supravenerare (sau preacinstire).

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Biserici și mănăstiri cu hramul Nașterii Maicii Domnului

Multe biserici și mănăstiri din țară își sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcășești din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, județul Prahova și Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. Una dintre cele mai vechi biserici din București, care se află pe strada Trei Scaune, are și ea ca hram Nașterea Maicii Domnului, alături de alte locașuri de cult din Capitală.

În Arhiepiscopia Iașilor, mâine își prăznuiesc hramul 82 de parohii și cinci mănăstiri – Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău și Dumbrăvele. În Iași, cel mai cunoscut locaș de cult închinat Nașterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, luni va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din județul Galați.

De ziua Nașterii Maicii Domnului, preoții și credincioșii din toate bisericile din Patriarhia Română se vor ruga pentru pace în lume, întrucât tot mai multe sunt zonele de conflict, a spus patriarhul Daniel într-un mesaj adresat tinerilor ortodocși.

Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) și Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creștine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ