Prima pagină » Puterea Gândului » Cine are ac de balonul Ponta

Cine are ac de balonul Ponta

Cine are ac de balonul Ponta
Sondajele de opinie dezvăluie, printre altele, că românii sunt clarvăzători și știu dinainte cine le va fi președinte, de la mijlocul lui noiembrie.

Sondajele de opinie dezvăluie, printre altele, că românii sunt clarvăzători și știu dinainte cine le va fi președinte, de la mijlocul lui noiembrie. Chestionați asupra subiectului, 70 la sută dintre ei au răspuns, potrivit CSCI, că Victor Ponta. Cum ar fi însă ca eșantionul reprezentativ să nu se mai comporte ca Mafalda și să le dea șanse mai multe și candidaților mai mici?

O cotă cel mult egală cu intenția de vot pentru prezidențiabilul PSD, pe care generoasele sondajele de partid îl urcă la 57 la sută din voturi, în turul al doilea, ar arăta că propaganda acestuia nu a  fost chiar atât de eficientă. Megalomanica aniversare de pe Arena Națională – îndelung criticată fără ca sensibilitatea dlui Ponta, comparat cu Nicolae Ceaușescu și Kim Jong Un, să fi suferit – a avut rolul de a băga în mintea electoratului un învingător. „Uitați-vă la noi, suntem puternici, uniți și mulți și-l vrem pe Victor Ponta președinte. Ceilalți, pigmeii, să lase orice speranță!”, sună mesajul transmis de voioasa adunare roșie, în mintea privitorului făcându-și loc, astfel, convingerea că partida este deja jucată.

Mai departe, campania prezidențiabilului premier se va desfășura, ca și până acum, tot în stil mare: largi comitete de primire, băi de mulțime, mitinguri de simpatie, zeci de mii de like-uri pe Facebook (unele cumpărate cu tricouri roșii) și partizani, precum Mihai Sturzu, exultând că Victor Ponta a câștigat deja faza pe Internet. Percepția că este deja victorios va fi confirmată de sondajele de opinie ale institutelor de casă, care vor prezenta cel puțin cinci combinații, în care dl Ponta își face praf adversarii, iar candidatul însuși, crăpând de mulțumire, va ține discursuri de deja președinte. Astfel, propaganda pesedistă își va fi atins scopul: fiind Victor Ponta triumfător în mintea covârșitoarei majorității a alegătorilor, simpatizanții lui Klaus Iohannis și ai Monicăi Macovei, triști și dezamăgiți, vor ieși mai puțini la vot, iar mare parte din nehotărâți vor prefera învingătorul. 

Și, totuși, președintele acesta ca un uriaș balon cu formă umană, plimbat cu sfoara peste mulțime ar putea să se spargă la alegeri. Dar, pentru o degonflare la fel de spectaculoasă ca lansarea, este nevoie ca electoratul să se păstreze deschis la minte. Să nu se lase înșelat de grosiera manipulare pesedistă. În fond, toți urâm minciuna și corupția, nu-i așa?!       

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi