Prima pagină » Reportaj » O SCRISOARE VÂNDUTĂ. Poștașul sună luna aceasta de două ori: o dată pentru pensie, a doua oară pentru Ponta

O SCRISOARE VÂNDUTĂ. Poștașul sună luna aceasta de două ori: o dată pentru pensie, a doua oară pentru Ponta

Detalii în articol

De câteva zile, de când poștașii au început să împartă pensia pe luna în curs, oamenii primesc, oficial, atașat la talon, un pliant în care PSD îl desființează pe prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, susținând că liberalul, dacă va fi ales președinte, „le va tăia pensiile românilor”. „Ai grijă ce votezi! Cine a tăiat o dată pensiile le va tăia din nou!” se arată în flyerul atașat.

Câțiva pensionari au sunat la redacția gândul, sesizând „mizeria pusă la cale de Ponta și partidul lui”, precizându-ne, totodată, că sunt „clienții” Oficiului Poștal 35, din Cotroceni. Ne-am dus acolo pentru a vedea ce se întâmplă mai exact.

O discuție la Oficiul 35

Sâmbătă, pe la 10, când ploaia nu știe dacă să-nceapă sau să mai stea, Cotroceniul părea adormit. Pe strada Zării nr. 10, deschis într-o casă vopsită în portocaliu cu roz, „Oficiul Poștal 35”. În oficiu, la ghișee, o doamnă operatoare și doi clienți. Aștept să-mi vină rândul și întreb: „Doamna dirigintă?!”. „Nu e!”, „Un factor poștal?!”. „Niciunul”. „Dumneavoastră, singură?”. „Numai eu”, îmi răspunde doamna, aproape mecanic, la fiecare întrebare. „Atunci vă întreb pe dumneavoastră: e adevărat că pensionarii primesc, odată cu talonul, un pliant de campanie al PSD?”. „Adevărat”. „E vorba de un contract?”. „Un contract, sigur că da”. „Între cine și cine?”. „Între noi și cineva, dar nu știu să vă spun, exact, cine. Nici doamna dirigintă nu știa sigur, și a cerut amănunte mai de sus”, spune femeia de la ghișeu, și îmi arată tavanul cu degetul. „Probabil că luni o să știe mai multe…”. „Probabil”. „Dar e voie ca Poșta să facă politică?”. „Dar nu e politică! Pe noi nu ne interesează conținutul. Noi doar atașăm pliantul și îl ducem la destinație. Asta le-am spus și celor din cartier care au venit să sesizeze. Noi nu avem vină„. „Deci, nu aveți…”.

Oficiul Poștal 35

Mi-am luat „la revedere” și am ieșit. La colțul străzii, pe Carol Davila, o doamnă în vârstă mă întreabă unde-i poșta. Îi arăt clădirea și o întreb dacă are ceva de sesizat. „N-am!” spune scurt. Dar vreun pliant a primit? „Pliant? Parcă am primit ceva… De la Mega?”. „De la Mega?!”. „Da”, spune doamna în vârstă și mă privește cu speranță. „Atunci, nu e ăsta”.

Câteva discuții în cartier

Mai întreb pe stradă, mai întreb pe la porți, pe la uși de apartamente. Unii spun c-au primit, dar nu vor să discute, alți c-au primit și le-au aruncat la coș, „că nici la baie nu erau bune”, alții că n-au primit nimic, unul că n-a primit nici măcar pensia.

Alerg după o doamnă care tocmai intra într-o curte strâmtă, dichisită, în fața unui bloc.

„Sărut mâna, aveți două secunde?”. Femeia mă privește „lamă”, ridicând dintr-o sprânceană. Capăt curaj și insist. „Sunteți pensionară?!”. Femeia ridică și cealaltă sprânceană, tot pe „mute”. O iau ca pe un „da” mimic, și mai fac un pas. „Ați primit pensia?”. „Ce vrei dom”le de la mine?” spune doamna, dintr-un șuierat. „Voiam să știu dacă ați primit, atașat la talon, un pliant al PSD; un flyer”, zic. „Hai că ești prost, am crezut că ești om serios”, zice și intră în bloc.

Un bărbat în salopetă, martor la discuție, ajuns în dreptul meu îmi spune misterios: „Nu mai întreba, bre, degeaba, că nu-ți spune nimeni, nimic. Oamenii e fricoși, nu vezi. Le e frică de ruși, dă-i Dumnezeului!”.

Discuția din bloc

Din casă în casă ajung într-un bloc, pe lângă podul Cotroceni. Sun la câteva uși și capăt răspunsuri la fel de diverse. Unii mă privesc curios și îmi spun că nu știu nimic; alți că știu, și îmi închid ușa în nas; o pensionară „de la trei” îmi spune că nu știe, că a fost plecată, dar că ea, oricum, primește talonul la cutia poștală…

În sfârșit, o doamnă foarte amabilă, pe la nu mai știu ce etaj – întrucât pierdusem șirul -, e de acord să-mi spună toată tărășenia, după ce primește acceptul soțului: „Da, am primit un pliant. E o campanie josnică, pentru că e adresată oamenilor în vârstă, iar oamenii în vârstă poate că nu sunt suficient de informați și primind acest pliant își fac o impresie greșită”, spune pe nerăsuflate.

Ce răspunde Poșta condusă de vicepreședinte PSD Diaspora

Poșta Română – reprezentată din luna iunie 2014 de Alexandru Petrescu, director general interimar al CNPR, și vicepreședinte PSD Diaspora – răspunde acuzațiilor, printr-un comunicat, potrivit căruia instituția a încheiat un contract de distribuire de pliante cu alianța electorală PSD-UNPR-PC.

„Compania Națională Poșta Română, prin serviciul de marketing direct – distribuție neadresată (PostMesager), răspunde nevoilor specifice generate de campaniile electorale și încheie contracte cu toate entitățile care doresc să se folosească de acest serviciu. (…) Astfel de servicii, respectiv distribuirea de flyere de campanie electorală, fac parte din activitatea specifică a unui furnizor de servicii poștale și se regăsesc în portofoliul oricărui operator internațional de profil”.

Totodată, în comunicat se precizează că Poșta Română se detașează de orice polemici de natură politică și respinge orice interpretare subiectivă a activității sale. „Reamintim faptul că Poșta Română este o companie care funcționează pe criterii comerciale, de profitabilitate, și nu poate fi considerată sub nicio formă anexa vreunui partid politic sau a unor interese de moment”.

Cine este Alexandru Petrescu

Alexandru Petrescu, director general interimar al Poștei Române, a deținut în ultimii doi ani poziția de director executiv al acestei instituții, fiind și președinte al Comisiei de Privatizare.

Este licențiat în economie la University of Wales, specializat în Business Administration. La Londra, a deținut poziții de conducere în sistemul financiar-bancar britanic. Actualmente are dublă cetățenie, română și britanică. Este membru al Partidului Laburist.

În țară, pe lângă poziția pe care o ocupă la conducerea Companiei Naționale Poșta Română, Alexandru Petrescu este membru în Consiliul de Supraveghere al CFR Călători.

În ceea ce privește activitatea sa politică, actualul director general interimar al Poștei este  vicepreședinte PSD Diaspora.

În imagine Alexandru Petrescu, alături de Victor Ponta și Dan Șova, la lucrările congresului anual al Partidului Laburist din 2011 // Sursa foto: blog Alexandru Petrescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană