Prima pagină » Economic » România a atras în criză 311 proiecte de investiții străine, jumătate față de 2004-2008

România a atras în criză 311 proiecte de investiții străine, jumătate față de 2004-2008

România a atras în criză 311 proiecte de investiții străine, jumătate față de 2004-2008
România a atras în criză 311 proiecte de investiții străine, jumătate față de 2004-2008

În perioada 2004-2008, România a atras un număr de 612 de proiecte de investiții și se poziționa pe locul doi în Europa Centrală și de Est (CEE), după Polonia, în funcție de acest indicator, înregistrând însă cea mai mare scădere între 2009 și 2013, de aproape 50%, la 311 proiecte. În urma acestei scăderi, piața locală a coborât pe poziția cinci, în urma Rusiei, Poloniei, Turciei și Cehiei, potrivit ediției din 2014 a studiului EY – European attractiveness survey.

Numărul de locuri de muncă create în urma investițiilor străine din România, Polonia și Cehia au scăzut cu peste 50%, în timp ce în Turcia și Serbia au crescut cu 143%, respectiv 157%.

România a urcat însă pe locul trei în topul celor mai atractive piețe pentru investiții străine directe din zona CEE, câștigând două puncte procentuale în preferințele investitorilor, conform raportului.

Pe fondul scăderii atractivității piețelor din Polonia (31%, în scădere cu 6% față de 2013) și Cehia (11%, în scădere cu 4% față de 2013), România (+2%) este considerată, alături de Ungaria (+3%) și Turcia (+4%), una dintre destinațiile cele mai atractive pentru investiții din Europa de Est.

„Din cauza unui grad ridicat de expunere față de țările europene, al unui sector bancar fragil și al dependenței puternice de creditul de consum pe fondul crizei, numărul de proiecte de investiții străine din Europa Centrală și de Est a scăzut cu 12%, însă a înregistrat o creștere de 19% în Europa de Vest în perioada 2009-2013, comparativ cu perioada 2004-2008. Această divergență este și mai bine evidențiată în cazul creării de noi locuri de muncă, zona CEE înregistrând o scădere de 30%, comparativ cu doar 13% în Europa de Vest”, se menționează în studiu.

Cu o scădere de 22% a volumului de proiecte de investiții străine în anii de criză, Polonia și-a pierdut poziția fruntașă ca destinație de investiții între economiile europene emergente în favoarea Rusiei și a coborât pe poziția cinci în termeni de generare de locuri de muncă în perioada 2009-2013. Această tendință a fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât Polonia a fost, până în 2013, singurul stat membru UE care a înregistrat creșteri pozitive în timpul crizei.

Republica Cehă, o altă economie cheie din regiune, a cunoscut un declin accentuat, de 37%, al proiectelor de investiții străine între 2009 și 2013. În pofida acestui declin, Polonia și Cehia continuă să ocupe primele două poziții în topul destinațiilor din Europa Centrală.

Între 2009 și 2013, numărul de proiecte de investiții din Turcia a crescut cu 129%. Astfel, Turcia se poziționează pe locul trei după creșterea volumelor de proiecte, după Germania și Marea Britanie, și pe locul 10 în întreaga Europă ca destinație atractivă pentru FDI.

Creșterea nivelului de investiții în Turcia în perioada 2009-2013 a atras după sine o creștere de 162% a creării de noi locuri de muncă. Cu cele 98 proiecte începute (în creștere față de cele 95 din anul 2012), 2013 s-a dovedit a fi un an de succes. Afirmându-se ca noul pol european pentru proiecte mari în segmentul de producție, Turcia a atras mai multe investiții mari în sectorul auto. Statele Unite ale Americii și Germania rămân principalii investitori din această țară, cu 24%, respectiv 16% din totalul investițiilor străine.

Rusia a atras 114 de proiecte în 2013 și a preluat prima poziție în topul destinațiilor din afara Europei Occidentale în timpul anilor de criză. Deși numărul de proiecte a scăzut cu 11% față de anul anterior, Rusia a reușit să-și păstreze poziția de top ca principală destinație în regiunea CEE, după ce coborâse în urma Poloniei în anul 2012.

Acest lucru vine pe fondul faptului că Rusia a reușit în ultimii ani să atragă câteva proiecte cheie de investiții în sectorul producției de mașini, al industriei grele și al unor sectoare precum industria chimică și cea a echipamentelor de mașini mari de transport, și a reușit să se mențină pe poziția de top în regiunea CEE. Cu toate astea, este foarte posibil ca tensiunile geopolitice generate de situația din Ucraina să afecteze atractivitatea Rusiei.

Ca și în cazul atractivității țărilor, multe orașe din regiunea CEE și-au pierdut masiv din atractivitate.

„Când li s-a cerut să numească trei dintre cele mai atrăgătoare orașe din Europa, doar 17% din participanții la studiu au numit orașe din regiunea CEE. Procentul trebuie comparat cu cei 82% care au numit un oraș din Europa de Vest și cu cei 19% care au numit un oraș din Europa de Sud. În linie cu rezultatele din anii anteriori, investitorii au ales Londra, Paris, Berlin, Frankfurt și Munchen drept principalele cinci destinații de investiții în Europa. Moscova a coborât de pe locul 8 pe 10. Praga și Varșovia au căzut pe locurile 12, respectiv 14”, apreciază autorii studiului.

Rezultatele studiului sunt obținute pe baza EY European Investment Monitor (EIM), care urmărește proiecte de investiții străine directe ce creează noi locuri de muncă și facilități, și a opiniilor exprimate de peste 800 de lideri de business din întreaga lume.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce nu ți se spune despre cutremure. Experții vorbesc despre un fenomen puțin cunoscut
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Care este cu adevărat situația financiară a Rusiei și cum ar putea evolua războiul din Ucraina: „Aceasta nu este o economie care se prăbușește”
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Ce se dă de pomană de Moșii de vară: „Se împart și vase de lut.” Ce rugăciuni se spun când se prepară coliva și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
EXCLUSIV „Orașul-fantomă” unde Legiunea Străină se pregătește pentru războaie. Digi24, imagini în premieră din Franța
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Amiana Păștină înainte să își ia viața. Ce s-a aflat despre femeia care și-a omorât mama pentru avere
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Trucul simplu prin care ai putea încetini îmbătrânirea biologică