Proeuropenii nu au câștigat în R. Moldova

Odată trecute emoțiile primelor rezultate ale alegerilor din Republica Moldova, s-au pus în mișcare, luni dimineață, rotițele marketingului electoral, pentru a împacheta scorul celor trei partide considerate proeuropene într-o victorie. Victoria lor, victoria electoratului care nu s-a lăsat ghidat de teama de Rusia (deși mulți moldoveni cred că au votat cu PLDM, PDM și PL tocmai de frica Rusiei), victoria Uniunii Europene în Moldova. Am regăsit acest limbaj și în conversațiile mele cu oficiali sau analiști de peste Prut, precum și în declarațiile de ieri ale liderilor celor trei partide. Același a fost și limbajul folosit de oficialii români (și președintele în exercițiu, și cel ales au salutat „victoria” partidelor cu orientare vestică). Deși e de înțeles nevoia acestor partide de a-și declara victoria în confruntarea electorală Est-Vest, această victorie nu există. Cu ajutorul lui Putin, Dodon i-a umilit pe Filat, Ghimpu și Lupu.

Obiectiv, singura victorie din aceste alegeri este a PSRM, un partid desprins din cel Comunist, cu orientare naționalistă și profund antiromânească. Este o victorie artificială, de circumstanțe, dar trebuie să ne îngrijoreze la fel de mult, dacă ne gândim că, în majoritatea sondajelor, PSRM nici măcar nu ar fi atins pragul electoral de 6%. Nu doar că a intrat în Parlament, dar a făcut-o cu peste 20 de procente, cel mai mare scor de la aceste alegeri. Cauzele, pe scurt, sunt următoarele: susținerea puternică de la Moscova (inclusiv poze cu Vladimir Putin și Igor Dodon); căderea istorică a Partidului Comunist al lui Vladimir Voronin, ajuns, în patru ani, de la 40% la 18%; excluderea celuilalt partid de stânga susținut de Rusia, Partidul Patria, în ajunul alegerilor, ceea ce a dus la o migrație a electoratului lui Renato Usatîi.

O altă cauză a succesului uriaș al PSRM este că, nici după patru ani de guvernare, în care au fost făcute progrese importante în procesul integrării europene (cel mai palpabil de către cetățeanul de rând fiind în acest moment liberalizarea regimului de vize), cele trei partide tot nu reușesc să convingă electoratul. Nu poți trâmbița o victorie în faptul că trei partide reușesc împreună să păstreze o majoritate, în condițiile în care alternativa este fie un partid-marionetă al Rusiei, fie un Partid Comunist intrat în descompunere electorală.

Republica Moldova continuă să fie, în ciuda tuturor evenimentelor din ultimii patru ani (războiul din Ucraina, pe de-o parte, semnarea Acordului de Asociere și Liber Schimb cu UE, pe de altă parte), o țară ruptă în două – am scris AICI o analiză pe acest subiect. Cele trei partide și-au ratat misiunea de a o uni, pentru că au fost prea ocupate să se războiască ele între ele. Scandalurile și luptele politice interne n-au făcut decât să îi dezamăgească pe basarabeni, sătui, ca noi de altfel, să aleagă mereu între multe rele. Văd că unele voci spun că oamenii s-au mobilizat la urne. Prezența din 2014 a fost de 55%. Cea din 2010 (când numărul alegătorilor înregistrați era puțin mai mic) a fost de 63%. Singura mobilizare pe care am văzut-o a fost la Moscova, cu toate că există dubii cu privire la data unora dintre imaginile cu așa-zisele cozi de moldoveni vrând să voteze.

În Republica Moldova nu există doar dezamăgire cu privire la proeuropeni, e și o frustrare națională față de aceste partide care au toate premisele să unească țara, dar nu o fac. Poate nimeni nu a reușit să exprime această frustrare mai bine decât fostul premier Ion Sturza, care și-a încheiat un mesaj postat pe Facebook cu privire la rezultatele alegerilor cu următoarele cuvinte: „Zi de zi am încercat să lupt cu „banditismul” instituționalizat al guvernării de la Chișinău într-o manieră inteligentă. Greșit! Ar fi trebuit să-mi pun în mișcare pumnii! Hristosul mamei lor…”.

Dincolo de scandaluri și luptele interne ale liderilor celor trei partide proeuropene (diferențele dintre ele sunt explicate AICI), o altă mare greșeală a guvernării lor a fost proasta comunicare cu cetățeanul. Au ținut-o cu tratatele lor, cu integrări europene și discursuri în „bruxelleză”. Oamenii nu i-au înțeles. I-au înțeles, în schimb, pe comuniști, a căror propagandă e mult mai eficientă. Am relatat această problemă în urmă cu câteva luni, de la Bălți, un bastion al comuniștilor.

În fine, modalitatea în care a fost exclus Partidul Patria de la alegerile de duminică, decizia Curții Supreme venind sâmbătă, ridică mari semne de întrebare. Despre afacerile dubioase ale lui Usatîi știe toată Moldova, nu exista niciun motiv pentru care partidul să nu poată fi exclus mai devreme. La fel, Partidul Comunist Reformator, o clonă a Partidului Comunist condus de Vladimir Voronin, a fost lăsat să participe la alegeri în condiții cel puțin neclare, existând o decizie a Curții de Apel care suspenda înregistrarea lui. Pe cât de repede s-au mișcat autoritățile pentru a scoate Patria din cursă, pe atât de lent au acționat în cazul PCR. Suficient de încet, pentru ca aproape 5% din alegători să îl voteze – mulți, din greșeală, pentru că seamănă și numele, și logo-ul, iar poziția pe buletin era deasupra PCRM – și să spargă și mai mult electoratul PCRM.

Cazurile Patria și PCR arată că, pentru partidele proeuropene, practicile democratice sunt încă flexibile, iar România ar trebui să sancționeze pe canale neoficiale asemenea derapaje.

Rezultatul alegerilor din R. Moldova este, în mare, cel la care spera România, cu toate că unii pași în obținerea lui pot fi criticați. Cel mai important lucru rămâne, însă, formarea unei coaliții de guvernare cât mai repede posibil. Orice întârziere este un risc de instabilitate socială și politică peste Prut, pe care Rusia și rusofonii din Moldova o pot exploata.

Într-o privință, totuși, aceste alegeri au dat o lecție României, iar ea este implementarea registrului electronic în R. Moldova, în vreme ce noi, am văzut la prezidențiale, încă stăm în secții cu creionul pe hârtie.

Voi cum vedeți rezultatul alegerilor din R. Moldova? Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis