Prima pagină » Puterea Gândului » „Iohannis a decorat un legionar”. Trei povești adevărate cu final deschis

„Iohannis a decorat un legionar”. Trei povești adevărate cu final deschis

„Iohannis a decorat un legionar
Au trecut, deja, câteva zile de când scandalul decorării fostului deținut politic, Octavian Bjoza, de către președintele Klaus Iohannis, face valuri tot mai mari.

Un unchi

Eu însumi am avut un unchi, văr bun cu taică-miu. Ei bine, și unchiul ăsta, din văr de tată, pe care, personal, l-am văzut doar într-o poză veche, de familie, ușor mișcată și cam arsă, zice-se că ar fi fost, dacă nu legionar cu acte-n regulă, cel puțin simpatizant. Prin ’46, omul, simpatizant și prostănac, în loc să-și schimbe părul și să se bage la partid, la comuniști, ca să se facă „secretar cinstit”, ca alte sute dintre camarazii săi, trăitori bine-mersi, în zorii noi, fugi în Germania și, de acolo, încet-încet, în Australia.

Într-o zi, prin ’55, vine mamă-sa, sora bunică-mii, și-l roagă pe tata să-i scrie o scrisoare lu” fii-su, simpatizantul. „C-o fi, c-o-mpărți, că să știe și el, maică, de soarta noastră”. Taică-miu, copil rătutit, ticluește și el o scrisoare, cu bancuri, cu fițe, cu apropouri. Vă imaginați urmarea: dosar, anchete, o tinerețe terorizată. Unchi-miu, în Australia, trai neneacă.

Au trecut anii și mi-a venit rândul la pătimire, angro, pentru scrisorica interceptată a bătrânului – atunci prea tânăr -, adresată simpatizantului. Habar n-am dacă omul o fi știut ceva, despre viețile noastre. Și, cu toate astea, familia nu l-a vorbit, cu ură, nicicând, pe bietul om. Mai mult, bătrânii noștri, apoi noi, l-am trecut după nume, și pe el, și pe familia lui, în pomelnicele bisericești, ca să-l pomenim, mai întâi la vii, și, pe urmă, la morți, așa cum se face.

Un consilier

Un alt „caz” este cel al actualului consilier prezidențial, Andrei Muraru. Vehemenții spun că e vina lui, că el a făcut propunerea de decorare, fără să se fi documentat în prealabil.

Acum este greu de crezut că fostul președinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu s-a documentat. Dacă nici el, atunci cine?

Trăim de 25 de ani într-o oarecare-democrație post comunistă, în care, despre crimele abominabile săvârșite la comanda liderilor popularilor-democrați și ai legionarilor-comuniști se vorbește prea puțin și se condamnă aproape deloc.

Singurii trei-patru torționari ajunși în fața justiției – cazurile notorii ale șefilor de închisori comuniste, între care Vișinescu și Ficior –  au fost aduși acolo prin munca susținută a președintelui Andrei Muraru, a directorului institutului, Dan Țălnaru, și a tinerilor din echipa lor. Sunt până acum singurele acuze concrete, fără precedent și fără continuare – de la plecarea celor doi de la conducerea institutului -, întâmplate în România democrației postcomuniste.

Sigur că, întrucât a tulburat apele și a dezgropat morții închisorilor comuniste, Andrei Muraru nu este un tip tocmai popular. Dovadă graba cu care continuatorul său în fruntea IICCMER, un teolog înfipt în vârful institutului de Victor Ponta, s-a grăbit să îngroape toate investigațiile legate de foștii torționari. Sigur că există orgolii printre istoricii specializați în studierea comunismului, fiecare simțindu-se dator să-și instituie propriul monopol asupra domeniului de cercetare. Pentru Vladimir Tismăneanu, de pildă, autorul raportului în baza căruia Traian Băsescu a condamnat comunismul, îndrăzneala lui Muraru de a-și asuma o muncă monumentală precum deconspirarea și aducerea în fața justiției a torționarilor comuniști a fost mai mult o probă de tupeu.

Un fost deținut politic

L-am intervievat pe fostul deținut politic, Octav Bjoza, în primul rând cu referire la relația lui cu legionarii. A fost ferm și vehement în a spune că nu a existat, nu există și nu va exista vreo legătură sau vreo simpatie a sa față de legionari sau mișcarea legionară. Că este acuzat de participarea la unele slujbe comemorative ale foștilor deținuți politici morți, în prezența unor grupuri de legionari. „Ce să fi făcut?! Slujbe separate? Păi, dacă am făcut pușcărie politică la un loc, am murit la un loc și suntem trecuți pe cruci, la un loc…”.

Aș pune o întrebare: dacă medicii de la Periprava or fi îngrijit, vreodată, deținuți aproape morți, între care se aflau și legionari, sunt ei simpatizanți legionari? Dar dacă un preot o fi apucat vreodată să facă slujbă unor deținuți morți, între care și legionari, înainte de a fi îngropați „la comun”, a devenit simpatizant legionar?

În același timp, e adevărat că Octav Bjoza a participat la evenimentul de la Râșnov, unde, deși a subliniat că nu este legionar, i-a lăudat pe profesorii săi legionari pe care i-a întâlnit în închisoare. Un discurs cu accente legionare, care ar fi rămas îngropat în arhivele Youtube-ului, dacă n-ar fi existat decorația de la Cotroceni. Îl face asta pe Octav Bjoza simpatizant legionar? Greu de spus. Din înregistrare apare însă clar faptul că Bjoza a rămas simpatizant al unor legionari, cu care a împărțit o suferință. Iarăși este greu de condamnat de noi, cei care n-am trăit ororile penitenciare, o asemenea apropiere.

Dacă Octav Bjoza, trecut prin infernul comunist, s-a simțit legat de tovarășii lui de suferință legionari, asta este omenește de înțeles. Dacă s-a simțit dator să se delimiteze acum public de doctrina criminală legionară, acesta este un gest de apreciat. Am evocat cele trei episoade de mai sus pentru a arăta cât de greu este să judecăm un astfel de caz cu scala anului 2014, mai ales când unii dintre cei care fac acuzații pot avea motive impure.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Șoferul care a ucis doi oameni la Brașov a fost reținut. Anunțul Poliției despre starea lui de sănătate în timpul accidentului
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Tendințele psihopatice sunt legate de microbii din corpul tău, dezvăluie un studiu