Prima pagină » Tu știi Ce Mai Fac Banii Tăi? » TIMIȘ. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

TIMIȘ. Unde au mers banii publici în 2014. Topul firmelor care au contracte locale cu statul

Cu 50,7 milioane de euro, bani îndreptați spre achiziții publice, județul Timiș este al 10-lea în topul cheltuielilor la nivel local în 2014.

Analiza Gândul privind achizițiile locale în 2014, an cu două runde electorale, arată că județul Timiș se află, în topul cheltuielilor locale ale celor 41 de județe și ale municipiului București, pe locul al 10-lea, cu 50.759.000 de euro împărțite între 40 de contracte și 32 de firme sau asocieri de companii care le-au câștigat, fie integral, fie parțial.

Datele extrase din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, până pe 10 decembrie inclusiv, indică faptul că o treime dintre contracte, 13 mai exact au fost atribuite prin negociere fără anunț de participare, altele 13 prin cerere de ofertă, doar 14 fiind câștigate la licitație. Un alt detaliu relevant este acela că 5 din cele 13 licitații s-au încheiat în condițiile în care câștigătorul a fost și singurul ofertant sau a avut singura oferă admisibilă.

Cele mai multe contracte din județ (20) s-au semnat în trimestrul al treilea, între alegerile europarlamentare și cele prezidențiale. Cele mai mari sume s-au împărțit însă furnizorilor locai ai statuliui în trimestrul al doilea – 31 de milioane de euro (61%).

Până la final, Consiliul județean a cheltuit 1.983.000 de euro din care 83% în trimestrul al treilea. Primăriile de orașe, pe de altă parte, au semnat contracte de 48,7 milioane de euro, 28,5% din bani fiind cheltuiți în trimestrul întâi, 63,5% în al doilea, 4,1% în al treilea și 4% în al patrulea trimestru.

Cum au fost cheltuite fondurile publice și sursele acestora, care sunt primele cinci cele mai valoroase investiții din acest an, pe de o parte ale CJ, pe de altă parte ale primăriilor de orașe din județ, ca și topul primelor 10 firme care au încheiat în 2014 contracte cu statul la nivel local, în județul Timiș, se poate vedea, detaliat, mai jos.

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Grafic Gândul.info. Sursa informațiilor: Sistemul Electronic de achiziții publice

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi