Premierul Minte-Tot. Priviți această înregistrare video din luna februarie

Premierul Minte-Tot. Priviți această înregistrare video din luna februarie
Publicat: 30/03/2015, 17:56

Dincolo de chichițele din regulament care i-au permis lui Dan Șova să rămână cu imunitate, votul din Senat a evidențiat câteva aspecte clare privind modul în care partidele au înțeles mesajul votului masiv din 16 noiembrie 2014:

1. Trei parlamentari și-au păstrata imunitatea în ultima lună, deși procurorii au cerut începererea urmăririi penale pentru Varujan Vosganian și Laszlo Borbely și au solicitat reținerea și arestarea pentru Dan Șova și Darius Vâlcov. După cum a declarat Ilie Sârbu, liderul grupului PSD din Senat, Vâlcov ar fi fost și el protejat dacă o cerea. Dar nu a cerut-o și de aceea a fost sacrificat chiar de ziua lui. La fel a fost trimis în fața judecătorilor liberalul Theodor Nicolescu, semn că atunci când se vrea, se poate. Tridentul Șova-Vosganian-Borbely a arătat rolul decisiv al PSD în ridicarea imunității. Când pesediștii au votat în bloc, vezi toate solicitările în cazul Elenei Udrea, Parlamentul a dat undă verde solicitării procurorilor, când au apelat la propria conștiință, rezultatul a fost unul negativ.

2. Toate afirmațiile despre reforma în PSD se blochează când se ajunge la prietenii premierului Ponta. Cazul Dan Șova a reprezentat testul ratat al integrității PSD, orice discuție serioasă despre reformă fiind anulată după acest vot din Senat. Premierul a preferat să protejeze un „asociat”, în loc să facă ceea ce a declarat: toți pesediștii vor vota orice cerere de urmărire sau arestare venită în Parlament. Dacă conducerea PSD nu își asuma această decizie, se putea vorbi despre conștiința senatorilor. Dar când senatorii pesediști votează împotriva unei decizii a conducerii a Biroului Permanent Național este evident că sunt lăsați să facă acest lucru. Dublul mesaj apare: una se transmite la conferințele de la partid, alta se face în Parlament.

3. Șerban Nicolae (PSD), Georgică Severin (PSD) și Florentina Jipa (PSD), ignorând toate mesajele critice ale ambasadelor, au lansat mesaje clare privind necesitatea modificării Codului Penal. Se uită însă că din Comisia privind elaborarea codurilor au făcut parte chiar Victor Ponta, Dan Șova, Toni Greblă, Bogdan Ciucă, Sergiu Andon.

„Vreau doar să vă informez că, acum o oră, am finalizat textul Codului penal și vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele. Nu a fost absolut nici un fel de dispută politică în subcomisie până în acest moment. Tot ceea ce au fost amendamente, observații, participare de la oricare dintre grupurile politice sau de la instituții, au fost discutate, luate în discuție și foarte multe dintre ele aprobate”, rostea Victor Ponta, presedintele comisiei de modificare a codului de procedură penală, în ședința Biroului Permanent din Camera Deputaților, în 5 mai 2009.

Adrian Năstase, membru în Biroul Permanent, afirma în ședința din 5 mai 2009: „Ni s-a spus că este nevoie de un nou Cod penal pentru a aduce lucrurile importante, în acest cod, din legile speciale. Aflu, dar poate că este o informație greșită, că s-a stabilit sau s-au dat directive, de la Guvern, bănuiesc, ca din Codul penal să fie scoase infracțiunile referitoare la corupție și să se facă o lege specială în ceea ce privește infracțiunile de corupție, punându-le împreună cu Legea 78 care oricum era o lege care viza o situație oarecum specială. În aceste condiții, după ce am făcut o primă greșeală, creând două parchete, acum creăm și două coduri: un Cod penal care să fie aplicat de către Parchetul General și o lege legată de infracțiunile de corupție, care să fie aplicată de către DNA. Probabil că există o anumită motivație, eu n-o cunosc, dar așa, fiind amator, totuși, în domeniul acesta și având și o anumită experiență practică, în ultimii ani, îmi dau seama că este o chestiune care totuși trebuie decisă la nivel politic, nu este doar o chestiune tehnică”.

4. Denunțurile sunt criticate la unison, cu toate că aceste denunțuri nu sunt făcute de cetățenii de pe stradă împotriva unor politicieni care sunt închiși. Denunțurile sunt făcute de politicieni împotriva altor politicieni, de oameni de afaceri împotriva politicienilor. Un ghem se desface și arată mizeria. Hrebenciuc se dezice de Geoană, Pinalti, Sandu toarnă tot PDL-ul, Niro, Cocoș au turnat și ei. Politicienilor le e frică de politicieni, o întreagă clasă de îmbogățiți peste noapte devine „turnătorii DNA”.

5. Datul cu mir în văzul tuturor în plenul Parlamentului a devenit o practică obișnuită a evlaviosului care așteaptă de la miruitori să nu greșească când introduce bilele în urnă. Mai mult ca oricând ar fi nevoie de un vot uninominal în două tururi, singurul sistem electoral care a declanșat o revoluție a votului în România. Fiecare senator care votează contrar așteptărilor electoratului să fie sancționat. În Parlament, noua lege electorală așterne liniștea: se revine la votul pe listă. Indiferent ce faci, dacă partidul îți rezervă un loc călduț, toate măgăriile sunt șterse cu buretele. Asculți de partid, ești ales, electoratul nu mai contează. Au dat cu mir pe Codul Electoral.

6. După 16 noiembrie, premierul a pornit o cruciadă în propriul partid împotriva baronilor, comuniștilor, penalilor, dar toate aceste teme false au avut un singur scop: distragerea atenției de la motivul real al pierderii alegerilor prezidențiale. Ponta nu a înțeles că respectarea cuvântului dat poate declanșa propria reformă internă, că menținerea imaginii de „premierul Minte-Tot” îl menține în funcție, dar nu îl va ajuta să câștige. După marțea neagră, în care s-a făcut că nu știe ce se întâmplă în Parlament, motivând o deplasare în Africa de Sud, premierul plutește și acum deasupra votului din Senat, fiind enervat de reporterii care îi pun orice întrebare despre cazul Șova. El e premierul, deputatul, dar niciodată liderul de partid care își asumă acțiunilor colegilor de partid. În politică cuvântul e totul, iar la Victor Ponta mereu se remarcă o dualitate a mesajului: este și pentru și contra deopotrivă.

Poate ar trebui să se dea cu mir pe Codul Penal și Codul Electoral pentru a avea politicieni mai curați, cinstiți, care nu își ascund tablourile prin pereți, care nu au contracte cu statul, care nu se tem că vor fi turnați de prietenii cu care au furat. Mirul propriei curățenii interne.

Urmăriți această înregistrare video din luna februarie, de la sediul PSD, în care premierul Ponta promite că toate solicitările procurorilor vor fi încuviințate favorabil. Rezultatul: Șova a fost apărat de PSD. Întrebat astăzi dacă senatorii care au votat împotriva deciziei BPN al PSD privind încuviințarea solicitărilor procurorilor, răspunsul lui Ponta este: „Nu înțeleg întrebarea”. Nu a înțeles nimic nici după 16 noiembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta...
Fenomenul care poate arunca omenirea în era pre-digitală. Efectele pot fi devastatoare
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×