Răzbunarea morților fără hashtag

Câți morți fără hashtag s-au strâns de la masacrul din Baga, unul dintre cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă! Ne mai pasă de Siria? Forțele lui Assad au lăsat, luni, 104 morți pe străzile din Idlib, un oraș „eliberat”. Săptămâna trecută, ISIS măcelărea 35 de oameni, într-un oraș de lângă Hama. Numărul total al morților din acești patru ani de război odios a ajuns la 215.000. Nu se amăgește nimeni că bilanțul nu va continua să crească.

Din când în când, la urechile noastre, ale jurnaliștilor, ajunge câte o tragedie din aceste locuri care – să nu fim ipocriți – nu apar pe radarul nostru. O vedem și o punem, în primă fază, la capitolul „alte știri”. Nu scriem din prima, pentru că, nu-i așa?, avem alte subiecte pe cap – o Rusie, o Ucraină, o Grecie, o Uniune Europeană, de exemplu. Dar rețelele sociale sunt vigilente și apar, inevitabil, câteva imagini de o asemenea brutalitate, încât conștiința ne forțează să reacționăm și să scriem mai mult. Prea târziu: pe Facebook, apar oameni nemulțumiți că presa doarme. În rubricile de comentarii, se nasc teorii ale conspirației.

FLASH NEWS Luca Niculescu: „Nici nu mă gândesc să îmi depun mandatul”

21:23

ULTIMA ORĂ Luca Niculescu vrea să fie premier până în 2028: „Joi intenționez să depun programul de guvernare”

20:45

În avionul Germanwings prăbușit acum două săptămâni în Alpii francezi erau 150 de oameni. În carnagiul de la Universitatea din Garissa, Kenya, care a avut loc joia trecută, au fost ucise cel puțin 142 de persoane, majoritatea studenți. Alți 104 tineri au fost răniți. Așa cum singura vină a pasagerilor din cursa 4U9525 a fost să prindă avionul copilotat de Andreas Lubitz, nici studenții din Kenya nu au avut altă culpă în ochii călăilor lor decât că erau creștini, nu musulmani.

După Charlie Hebdo și masacrul din Baga, scriam un text în care încercam să explic de ce, uneori, 17 morți ne pot speria mai mult decât 2.000. Primul motiv se predă inclusiv în manualele de jurnalism: morții mai apropiați de noi, cu care ne putem identifica, sunt mai palpabili pentru creierul nostru decât morții, înzecit mai mulți, dintr-un loc pe care mulți nu îl putem găsi singuri pe hartă. Al doilea motiv e că „morții fără hashtag” vin din țări fără guverne care să îi apere, care să îi plângă, care să stârnească furia comunității internaționale, care să adune mai-marii lumii la un marș de solidaritate.

Dincolo de a constata evidența, ce putem face noi, cei care le căutăm povestea pe Facebook, încercând parcă să ne convingem că încă suntem oameni și ne mișcă suferința din lumea aceasta? Putem să ne informăm și să încercăm să înțelegem. Aici se află răzbunarea „morților fără hashtag”: în perechile de ochi care merg dincolo de propaganda terorii, care refuză să înghită pastila otrăvită a mesajului acestor călăi.

Contribuția mea la această răzbunare se găsește AICI. În locul lumânării de pe Facebook, dați asta mai departe în numele celor care au murit la Garissa. De cele mai multe ori, nu vorbim despre „morții fără hashtag” pentru că știm prea puțin despre ei, ca oameni, despre locul în care au trăit, cei care i-au omorât și de ce. Dezbrăcându-ne fraza de emoția „brutalității fără sens”, cum a numit-o Papa Francisc în predica de Paști, mergând dincolo de sângele din pozele de pe rețelele sociale, le luăm acestor oameni arma cea mai eficientă: puterea terorii.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis