„Minunea” lui Ponta. Cum a transformat premierul apa în aliment cu TVA redus: „Nici măcar n-am știut că apa de la robinet are TVA”

Publicat: 24/04/2015, 19:35

Pe motiv că „și apa este aliment”, unii membri ai guvernului Ponta – de exemplu Eugen Orlando Teodorovici și Rovana Plumb -, susținuți chiar de premier, au propus o măsură fiscală oarecum surprinzătoare: reducerea TVA la apa potabilă, de la 24 la 9 la sută.

Inițial, propunerea viza un consum plafonat, de cinci metri cubi per familie, fără a fi efectuată, în prealabil, o analiză de impact în acest sens.

Inclusiv prim-ministrul Ponta, după ce a „bâlbâit” puțin inițiativa, a admis că reducerea în cauză n-ar fi un lucru tocmai rău. „Am spus doar că trebuie să avem o analiză – ce înseamnă asta, cât ne costă, care e sprijinul, pentru cine? Pentru ca, după aceea, guvernul să poată da un punct de vedere, adică dacă susținem sau nu inițiativa legislativă. Așa, la prima prezentare, sigur că e un lucru bun. Și s-a legat de faptul că în multe țări europene se vorbește de apă ca aliment. Intră alături de alimente la TVA redus. Aici, sigur, e vorba de mai mult decât de apă potabilă. E vorba de o anumită cantitate. Are și caracter social”, a afirmat premierul.

La puțin timp după ce a apărut propunerea, care lua în calcul reducerea doar pentru cinci metri cubi, responsabilii în domeniu au înțeles că, în principiu, i-a luat valul populismelor și s-au grăbit să anunțe că o astfel de reducere nu poate fi limitată, ci, eventual, ea se va aplica la întreg consumul de apă.

Matematica fluidelor

În medie și în principiu, reducerea despre care vorbim este de aproximativ 0,50 lei per metru cub apă potabilă – se ia în calcul apa folosită pentru utilități, prelucrată industrial.

Să spunem că „un om social”, potrivit lui Ponta, care anunță că reducerea TVA la 9 la sută la apă are și un „caracter social” – adică diferența în minus ne va face să ne săpunim mai mult, ca să ne clătim pe măsură -, consumă 100 litri apă pe zi, ceea ce înseamnă 3000 litri pe lună, pe scurt, 3000 decimetri cubi, adică fix trei metri cubi.

Astfel, consumul lunar de apă al unei familii – să luăm o medie de patru membri, părinți și doi copii – se ridică la apoximativ 12 metri cubi; înmulțit cu 0,50 lei, egal șase lei economii per lună la nivel de familie. E mult, e puțin?!

Și, pentru că inițiatorii măsurii n-au avut destul timp ca să încerce o evaluare prealabilă a impactului la nivel financiar, social și de mediu, gândul și-a propus să afle părerea cetățeanului obișnuit, direct de la sursă. Așa că am mers pe stradă și i-am întrebat pe viitorii beneficiari ce părere au despre o astfel de măsură.

Majoritatea celor intervievați au fost de părere, la primul impuls, că e binevenită. „Oricât de mică ar fi reducerea, se vede în buzunarele noastre sărace”, au spus unii. „Măcar să se țină de cuvânt”, au spus alții. „Foarte bună măsură, că plătim, și așa, destul”, au declarat și ceilalți.

Ba, unii dintre ei au admis că astfel vor putea folosi și mai multă apă.

Apoi, după ce li s-a adus oamenilor la cunoștință că, potrivit ministrului de Finanțe, „autoritățile au calculat impactul asupra bugetului în cazul scăderii TVA la tot consumul de apă potabilă și a reieșit că acesta s-ar ridica la peste un miliard de lei, mai exact, la 1,4 dacă s-ar aplica 9% la tot ce înseamnă consum de apă”, au devenit mai circumspecți. Cu ce bani va acoperi guvernul gaura?! „Găsesc ei”, „Să fure mai puțin”, „Păi, cu ce dacă nu tot cu bani de la noi?!”, „Cu alte taxe puse pe capul nostru?! Că altfel, de unde?” au fost răspunsurile cel mai frecvente.

Surprins de întrebare, un alt cetățean a recunoscut că i-am dat „o știre”: „Nici măcar n-am știut că apa de la robinet are TVA”.

O concluzie

Ce am dedus noi, în situația dată? Păi, că în loc să-i sensibilizezi și să-i responsabilizezi pe oameni în ceea ce privește consumul nejustificat de apă – mai ales potabilă -, dezvoltând un program prin care să le explici acestora că a devenit, deja, o crimă, la nivel mondial, să lași zeci de litri de apă să se irosească, curgând în gol, de la robinet, în minutele în care te săpunești, te bărbierești, îți cureți și speli dinții – calculele specialiștilor au dovedit că toată apa pierdută poate umple sute de lacuri de acumulare -, tu, guvern, vii cu o măsură ultrapopulistă, al cărei impact financiar este aproape insignifiant la nivel familial, foarte mare, la nivelul bugetului de stat, și mai și induce ideea falsă că apa, „mai ieftină”, poate fi și mai abitir lăsată să curgă, nefolosită, la canal, în ideea că astfel pare că ne spălăm mai mult, și se vor mira plăcut, vecinii, când vor afla din scripte „cât de sociali am devenit”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×