Prima pagină » Puterea Gândului » Un Ceaușescu copy-paste

Un Ceaușescu copy-paste

Un Ceaușescu copy-paste
Bolnav de putere, Victor Ponta amenință că-i bagă „în penal" pe cei care au tupeul să iasă în stradă ca să-i ceară demisia.

Un lider care-i amenință cu pușcăria și cu războiul civil pe cetățenii propriului stat, dacă aceștia vor îndrăzni să-i ceară în stradă demisia. Un Ponta, bolnav de putere, care se agață de funcție, gata să pârjolească totul, de jur-împrejur  – să dărâme legi și instituții. Un premier care, chipurile, nu se lasă „doborât”, dar care, de fapt, nu se dă dus, încercând să-i sperie pe oameni, ca un bau-bau al „loviturilor de stat” închipuite, „uitând” că dacă el, V. Ponta, demisionează, aceeași majoritate pesedistă va da și viitorul premier. Un iresponsabil care repetă fără să clipească minciuna periculoasă precum că decizia unui „singur” procuror de a-l chema în instanță înseamnă dictatură.

După „filosofia” premierului, ar trebui să le plătim despăgubiri, din bani de la buget, tuturor românilor trimiși în judecată, fiecare la rândul său, de câte un „singur” procuror, de fapt „un dictator”.

Ca Nicolae Ceaușescu, Ponta nu vrea să plece decât „repudiat” de Marea sa Adunare Națională.

Ce-ar trebui să spună, în consecință, un român oarecare, urmând exemplul premierului? Că și el poate face tot ce-i trece prin cap, în ciuda bunului simț și a ordinii legale, pentru că, oricum, trimiterea sa în fața justiției ar însemna „dictatura unui singur procuror”? Cu bună știință, premierul României dă o lovitură brutală, fără echivoc, justiției, invocând, la urma-urmei, anarhia. Și acesta e, din păcate, doar începutul.

Prin urmare, cum poți spune tu, astăzi, Ceaușescule bolnav de putere, că rezoluția unui tânăr procuror – așa cum ai fost, la rându-ți  –  este o cacealma și o dictatură? Cum poți susține că facerea dreptății a devenit, peste noapte, „lovitură de stat”, făcandu-ne, brusc și irevocabil, martorii unei noi mineriade duse de grupul tău infracțional, care a ocupat Parlamentul și care – extrem de periculos – susține, prin reprezentanți, că e trimisul „lui Dumnezeu” pe pământ? O dictatură a alianței penalilor în plină demonstrație de forță – la TV, în Parlament, la Guvern, în spațiul public – ruptă complet de dorințele nației.

Iar nația nu vrea imunitate infinită pentru parlamentarii penali, ci, mai degrabă, alegeri anticipate.

PS. Mi-am exprimat părerea, nu o dată, că justiție se poate face fără cătușe și arest preventiv – iar această lipsă de măsură în ale spectacolului cătușelor se dovedește a fi devenit, azi, un punct extrem de vulnerabil al practicilor procurorilor DNA. Dar aici e vorba de cu totul altceva: Ponta pur și simplu nu acceptă să fie judecat, realitate exprimată direct de „avocatul” său de casă, tot mai șocantul Călin Popescu Tăriceanu, care a lansat deja ideea că premierul și miniștrii săi ar trebui să se bucure de „imunitate” în decursul mandatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă bei zilnic apă cu lămâie?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!