Prima pagină » Reportaj » Lucrau în Bruxelles și ar fi dat orice pentru o porție de mâncare românească. Într-o zi, le-a venit ideea salvatoare care le-a schimbat viața

Lucrau în Bruxelles și ar fi dat orice pentru o porție de mâncare românească. Într-o zi, le-a venit ideea salvatoare care le-a schimbat viața

Silvia și Daniel nu sunt un cuplu în viața personală. Dar în afaceri, cei doi fac un cuplu greu de egalat. Asta, în primul rând, pentru că au reușit să aducă varza murată, slănina românească, pufuleții și cozonacii direct în Bruxelles. În nordul capitalei belgiene, în cartierul Schaerbeek, ajungi, la un moment dat, pe strada Avenue de la Reine. Și dacă ești român, o să te bucuri. Acolo, te întâmpină Bunicuța, cu tricolorul la vedere și cu vitrinele pline de bunătăți. Iar dacă ești într-o vizită mai lungă în Bruxelles, poate faci un popas și la Place de la Brouckere, iar pe o străduță la dreapta, mai ai o surpriză. Două restaurante românești cu mâncare tradițională, unde sarmalele, micii și papanașii sunt la ordinea zilei. „De dorul produselor de acasă", Silvia și Daniel au deschis primul magazin românesc din Belgia, „La Bunicuța", iar Carmen și Sorin s-au avântat cu primul restaurant tradițional, „Restauration Roumaine".

În Bruxelles poți găsi aproape orice. Iar de aproape un deceniu, poți găsi inclusiv produse tradiționale românești și restaurante cu mâncare ca la mama acasă. Clienții sunt mai mult decât încântați, iar numărul lor este în creștere. Nu doar românii frecventează astfel de locuri, ci și străinii. Iar produsele lor preferate sunt, aproape inevitabil, sarmalele și pufuleții românești. Pentru produse românești, în cartierul Schaerbeek, există „La Bunicuța”, iar pentru o porție de sarmale, de mici sau de papanași, pe strada Gretry aveți două opțiuni: „Restauration Roumaine” și „Rustic”.

Primul magazin românesc, în adevăratul sens al cuvântului, din Belgia, s-a deschis în 2007, pe strada Avenue de la Reine. Doamna Silvia, așa cum îi spune lumea, lucra ca menajeră, iar domnul Daniel, în construcții. Cei doi, care locuiau deja de trei ani în Belgia, duceau dorul produselor de acasă, așa că s-au hotărât să facă ceea ce părea aproape imposibil la vremea respectivă: să-și deschidă o afacere în Bruxelles. Silvia și Daniel nu sunt un cuplu în viața personală, dar în afaceri fac un cuplu greu de egalat.

t

FOTO: Gândul.info

FOTO: Gândul.info

„Ne lipseau produsele românești, le primeam de acasă, cu autocarul. Așa că ne-am gândit că dacă noi ducem lipsa acestor produse, cu siguranță sunt mult mai mulți care simt asta. Și atunci am deschis acest magazin. A fost greu la început, investiții, căutarea unui spațiu de închiriat care să fie într-o zonă aproape de mijloacele de transport în comun”, a povestit Daniel Ianoș, unul dintre cei doi asociați.

Clienții nu au venit imediat. Timp de câteva luni, Silvia Olari și Daniel Ianoș au împărțit flyere la biserica românească din Bruxelles pentru a se face cunoscuți. Acum însă, clienții au devenit fideli, iar străinii le trec pragul în fiecare zi.

„Nu ne putem plânge, inclusiv clienți fideli, și români, polonezi și bulgari, care cumpără slănină, afumături. Dar avem și belgieni, care vin la noi pentru produsele naturale, precum ceaiurile, mierea de albine”, a adăugat Daniel.

FOTO: Gândul.info

Cum intri în magazin, observi că Silvia Olari și Daniel Ianoș mai au un asociat: Bubu. Un bichon alb, cu capul cafeniu, stă liniștit la geam și întâmpină clienții.

FOTO: Gândul.info

FOTO: Gândul.info

Pe rafturile amenajate tradițional, cu covrigi pe sfoară, legături de ceapă și știuleți de porumb, sunt orânduite tot felul de produse pe care le poți găsi doar în România. De la gemuri și borcane de compot, făcute în casă, până la cozonaci, cornulețe, ciocolate Rom și Făgăraș, covrigi de Buzău, plus vinuri românești.

Produsul preferat al străinilor nu l-am găsit pe rafturi. „Toți vin și cer pufuleți, ei nu au așa ceva. D-aia ni s-au și terminat”, a explicat proprietarul „La Bunicuța”.

Iar satisfacția lor nu se măsoară în bani. Ci în vorbe bune. „Satisfacția e atunci când clientul îți spune „Vă mulțumim că existați”. Și se întâmplă des asta”, a conchis Daniel Ianoș.

FOTO: Gândul.info

FOTO: Gândul.info

Când Maramureșul ajunge-n Bruxelles

Pentru Carmen și Sorin Pop, numărul 13 nu le-a purtat ghinion. Asta pentru că pe strada Gretry, tocmai numărul 13, au deschis, în urmă cu opt ani, restaurantul tradițional „Restauration Roumaine”. Și afacerea le-a mers atât de bine încât, în 2013, au mai deschis un restaurant, „Rustic”, pe aceeași stradă, la câțiva pași de celebrul Grand Place. Astfel, două localuri micuțe, în care muzica românească, inclusiv populară, îi încântă pe clienți.

FOTO: Gândul.info

„Bună ziua”, te salută, din ușă, Carmen Pop, luându-te aproape prin surprindere, în timp ce citești meniul direct de pe vitrina restaurantului „Rustic”.

Așa aflăm că ea și soțul său, Sorin Pop,  au reușit să aducă Maramureșul în centrul Bruxelles-ului. „Merge foarte bine afacerea, nu vin doar români, sunt cam jumătate români, jumătate străini”, spune Carmen.

Deși au luat-o de jos, ocupându-se chiar ei de renovarea celor două spații, astăzi echipa este formată din șapte oameni, toți români.

„După opt ani de muncă, multe satisfacții materiale și emoționale, dar și multe sacrificii, suntem mulțumiți. An de an, numărul clienților a crescut, am încercat să îi facem pe clienții noștri să se simtă ca acasă, iar pentru străini să fim o carte de vizită a României”, a mai spus ea. Și pentru că „au simțit că au făcut treabă bună”, cel de-al doilea restaurant, „Rustic”, a venit aproape natural. „Veneau atât de mulți clienți la Restauration Roumaine, încât a fost nevoie să ne extindem”.

Înăuntru, o imagine tipic românească. Ștergare, ulcioare, trăistuțe și butelcuțe – toate aduse de acasă.

FOTO: Gândul.info

FOTO: Gândul.info

Iar cel mai bine vândut produs este, aproape inevitabil, porția de sarmale în foi de varză murată, nu de Bruxelles. „Am început cu foi de varză, a prins foarte bine și nu am mai schimbat. Cele în foi de viță nici nu se cer foarte mult. Mâncarea la noi e pe blaturi de lemn, e consistentă și multă. Sarmalele în foi de viță sunt mici, în stil franțuzesc, iar noi am preferat să mergem pe ideea asta, mai ales că românului îi place să-și vadă farfuria plină”, a povestit Carmen.

La desert, papanașii și pandișpanul cu ciocolată și nucă ocupă primele locuri în topul preferințelor.

O porție de mici costă 11 euro, sarmalele – 11,5 euro, la fel ca o tochitură moldovenească, iar papanașii – 5,5 euro.

FOTO: Gândul.info

Pe lângă „Restauration Roumaine”, „Rustic” și „La bunicuța”, românii din Belgia se mai pot aproviziona cu produse de acasă și de la Foodex, un magazin online cash&carry.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor