Prima pagină » Știri » Salariile angajaților Guvernului și Președinției au fost majorate cu până la 70% de Parlament

Salariile angajaților Guvernului și Președinției au fost majorate cu până la 70% de Parlament

Salariile angajaților Guvernului și Președinției au fost majorate cu până la 70% de Parlament
Salarizarea personalului din cadrul Administrației Prezidențiale și aparatului de lucru al Guvernului se stabilește la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, prevede o lege aprobată de Parlament, creșterea ajungând până la 70%.

Legea 174, prin care Parlamentul a decis majorarea salarială, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie, iar prevederile acesteia modifică OUG 86/2014, care stabilește măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale.

Actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie. Astfel, personalul din cadrul Aministrației Prezidențiale și angajații care își desfășoară activitatea în cadrul Guvernului vor primi efectiv mai mulți bani din august.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scenariile de după 20 aprilie: de la ieșirea PSD de la guvernare la compromisul unui nou premier PNL
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Atac cibernetic masiv al Rusiei asupra mai multor state europene, printre care și România
Click
Zodiile care au parte de un miracol în luna mai. Ei sunt nativii care vor trăi 4 săptămâni ca-n povești
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Angela Rusu după operația de micșorare a stomacului. Transformarea spectaculoasă a artistei! A slăbit foarte mult și e altă persoană
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce sunt furate catalizatoarele auto și cum te poți proteja. Ce model de autoturism este cel mai vizat de hoți
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit legătura dintre durere și depresie