Comicul Ponta și tragicul Antonescu. Sau invers

„Suntem, din punct de vedere politic, într-o mahala destul de puțin demnă de restul orașului și destul de insalubră. (…) Scena politică și partidele arată mai rău ca niciodată, în condițiile în care, după votul din 16 noiembrie, toate se pronunțau în favoarea unei noi reformări a vieții politice”, spune Antonescu, și urmează.

„Precizez că am mereu sentimentul responsabilității, ca un fost șef de partid, la acest eșec, pentru că partidele, așa cum se prezintă, sunt un eșec pentru viața politică, pentru România. De aceea am demisionat”. 

REACȚIE Vicepreședintele ANCOM ironizează show-ul de „adio” al lui Fritz: „Mai tare era dacă era primar în China”

14:02

MILITAR Sfârșitul unei ere: SUA își retrag trupele din Irak după 23 de ani de operațiuni militare, dar pericolele persistă

13:57

Ei, aș! Crin Antonescu a demisionat abia când s-a convins că PSD și amicul Ponta l-au făcut de nu s-a văzut. I-au înșelat așteptările, cum ar veni. Au profitat de curățenia sa morală, după cum încearcă să ne convingă.

„Experiența îmi arată că, din păcate, am avut această naivitate mulți ani și am plecat cu ea. E greu să faci prietenie în politică, cu colegi de politică așa cum fac oamenii obișnuiți. Am încercat asta fără minte, dar și fără oboseală”, zice liberalul ca un fel de scuză odihnită.

Nici vorbă. Ponta și PSD-ul lui au profitat, nu de naivitatea și prietenia lui Antonescu, ci de aroganța lui îngâmfată. De gândul care-i ținea ambiția trează: „sunt prea bun, ca să nu mă știe lângă ei până la capăt”. De părerea „odihnitoare” că el este, cu siguranță, găina cu ouăle de aur din povestea politicii românești.

Și uite așa a readus PNL-ul lui Crin Antoneascu PSD-ul lui Ponta la putere.

Doar în România se putea ca două partide, zis liberale, să-și dea cu doctrinele-n cap, pentru ca unul dintre ele să aducă stânga la guvernare, s-o lase acolo, fără apăsare, ca să facă, apoi, ceea ce trebuia făcut de la bun început – fuziunea epavelor partidelor de dreapta.

Așa a considerat Crin Antonescu că trebuie întocmită politica: în binele său și, dacă mai rămâne, în al țării.

După care, sătul de tot și de toate, a plecat acasă îmbufnat, ca orice lider politic important.

E bine, totuși, că își asumă, astăzi, după patru ani, responsabilitatea eșecului politic. Măcar atât, după ce l-a dat țării pe Victor Ponta, acela pe care îl saluta, în culmea efuziunii, în iarna lui 2012: „Îl salut la Târgu Jiu pe actualul și pe viitorul premier, Victor Ponta. Nu mai este nici un dubiu: premierul României va fi Victor Ponta!”.

Același despre care se pronunță astăzi, malițios: „Nu putem spune că Victor Ponta are un destin tragic, ci am putea lua, mai degrabă, în cheie comică ceea ce i s-a întâmplat în această vară. (…) E o grozăvie să fii prim-mistru și să spui că în România se fac abuzuri, din partea instituțiilor, și că eu însumi sunt victima unui abuz din partea Justiției. Nu poți să spui asta când ești prim-ministru și șeful celui mai mare partid, în Parlament”.

Ca să vezi, mintea românului de pe urmă…