De ce cad companiile și brandurile românești atunci când se prăbușesc patronii?

Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, spune că Astra era un brand al industriei de asigurări și chiar un brand al României și nu trebuia să se ajungă la faliment. Cineva a vrut să distrugă Astra ca să preia piața. De partea cealaltă, ASF și KPMG spun că Adamescu ar fi avut posibilitatea să salveze Astra, dar a fost prea lacom atunci când se discuta posibilitatea atragerii unui alt investitor. Dacă Astra era un brand al României care trebuia salvat așa cum este retorica lui Adamescu, atunci ar fi trebuit să iasă din companie „pe un euro”, astfel încât să dea posibilitatea ramânerii acestui business în viață.

Cazul Astra/Adamescu aduce în discuție zbuciumul actual al capitalismului românesc și slăbiciunile lui, care în loc să se atenueze, se măresc.

ACTUALITATE Valentin Stan: Discursul lui Nicușor Dan a fost într-o engleză de baltă, cu grave greșeli

06:30

ACTUALITATE Valentin Stan: Donald Trump i-a spus lui Nicușor Dan că este prim ministru. El citea de pe foaie titulaturile și numele celor prezenți

06:00

După revoluție, capitalismul românesc a crescut odată cu piața, cu schimbarea sistemului politic, cu refacerea economiei, cu investițiile, în special cele străine după anul 2000, cu know-how-ul de afară. După 2000, deschiderea pieței financiare de care a beneficiat România a dat posibilitatea capitalismului românesc (nu numai lui Ion Țiriac) să aibă acces la finanțare, la credite bancare, ceea ce a însemnat investiții, extindere sau câștiguri mai mari. Dar prea puțini antreprenori s-au gândit la faptul că această schimbare nu le aparține lor, ci așa au fost vremurile. Această creștere spectaculoasă a businessului românesc după 2000 a avut la bază conjunctura politică de care a beneficiat România și mai puțin organizarea, brandingul, sistemul intern sau pregătirea oamenilor din firme. Mai mult decât atât, accesul la finanțare bancară a creat iluzia solidității capitalismului românesc.

Apariția pe neașteptate a crizei a dat peste cap acest model. Capitalismul românesc nu a fost pregătit pentru această criză, chiar dacă s-a mai confruntat cu una, în anii ’90.

Ca să supraviețuiască, întâi a reeșalonat împrumuturile la bancă, a amânat plățile la furnizori, din al doilea și al treilea an a început să taie costurile și resursa umană, apoi nu a mai plătit împrumuturile la bancă, a mutat activele pe alte firme, a plimbat banii prin companii ca să trăiască toate afacerile, pentru că nu putea să renunțe la ele, pentru ca apoi să intre în insolvență, dacă nu chiar în faliment (din peste 100.000 de firme intrate în insolvență, numai 2.000 au ieșit din perioada de reorganizare și au revenit pe piață).

Toate aceste lucruri au scos la iveală slăbiciunile capitalismului românesc, dar nu numai ale patronilor: slăbiciunile băncilor care au finanțat afacerile, slăbiciunile legislative, slăbiciunile statului, și în ansamblu slăbiciunea economiei românești, care nu are mecanisme de protecție a ceea ce s-a creat. Odată ce patronul se prăbușește, cade totul în jurul lui.

Pe de altă parte, capitalismul românesc este creat în jurul patronilor, fiind mai puțin dezvoltat în jurul companiei.

Ludovic al XIV-lea a spus: „Statul sunt eu”. Așa și capitalistul român a spus: „Compania sunt eu”.

Este adevărat că la început toate afacerile încep și se dezvoltă în jurul ideii, energiei și determinării fondatorului. Dar de la un anumit nivel, pe măsură ce afacerea devine mai mare și implică mult mai multă muncă și mult mai mulți oameni, antreprenorul trebuie să se separe și să fie separat de compania și de afacerea pe care a creat-o. Dar niciun antreprenor nu va accepta de bunăvoie acest lucru, pentru că businessul pe care l-a făcut este viața lui.

Atunci trebuie să intervină băncile, finanțatorii, ceilalți acționari, furnizorii, clienții și nu în ultimul rând statul. Este ceea ce se cheamă în zilele noastre stakeholderi. Ei trebuie să despartă apele, iar acest lucru trebuie făcut în primul rând de bănci și finanțatori. Dacă întrebi un bancher cui i-a dat un credit, antreprenorului sau companiei, nici nu știe să-ți dea un răspuns, pentru că banca a finanțat mulți ani antreprenorul, patronul, a creditat ideile, a dat bani pe niște cifre care creșteau continuu pe hârtie (business planul) și nu în ultimul rând a finanțat sistemul de relații și de recuperare a banilor (practic băncile finanțau pe cei care aveau relații în ministere să ia contracte și apoi să fie primii la decontare sau pe cei care erau apropiați puterii de la un anumit moment).

Prea puțini bancheri s-au uitat în interiorul companiilor care luau creditele, la ce se întâmplă în spate, de unde vin și unde pleacă banii, la oameni, dincolo de proprietari, la produsele și serviciile pe care le vând. Odată ce se înțelegeau cu patronul, compania și ce făcea ea, practic nici nu mai conta. Practic, nicio bancă nu lua în considerare riscurile companiei. Pentru că trebuia să dea credite pe bandă rulantă, băncile au finanțat niște hârtii care suportau orice cifre. Dacă acele hârtii aveau viza departamentului juridic, ca formă totul era OK.

În criză, capitalismul românesc și în final toată economia s-au trezit că multe businessuri au căzut, cu toate că pe hârtie arătau bine, aveau piață, erau rentabile.

Odată ce patronii au început să aibă probleme și businessurile lor au intrat în vrie. Practic s-au prăbușit peste noapte. Își mai amintește cineva în afară de creditori de Nelu Iordache și de Romstrade, constructorul celei mai frumoase șosele din Europa, Transalpina? Prăbușirea patronului a atras căderea unui business de câteva sute de milioane de euro pe an, iar România are o lungă listă cu astfel de cazuri.

Din păcate, toate aceste cazuri înseamnă câteva miliarde de euro pe an, câteva sute de mii de locuri de muncă, credite neperformante de peste 10 miliarde de euro, care se recuperează din costul creditelor bune, plus dispariția unor companii și branduri.

Ne revoltăm că nu avem afaceri locale, că nu avem capitalism românesc, că tot businessul este în mâna străinilor care decid regulile și prețul jocului (Adamescu spune că Allianz și Generali vor lua piața Astra, companie care practica prețuri mici și pe care la anul le vor dubla). Dar capitalismul românesc se uită prea puțin la el și dă prea puțin vina pe el pentru situația în care a ajuns. Când avea bani, capitalismul românesc nu și-a făcut ordine în propria afacere, nu a investit în branduri și în oameni, ci mai mult și-a devalizat propriile companii.

Din acest motiv o parte a capitalismului românesc a ajuns în situația în care este acum, să dea vina pe alții pentru propria devalizare.

Cristian Hostiuc este Director Editorial al Ziarului Financiar