Luni, la ONU – festinul geopolitic al secolului

Probabil Xi Jinping, președintele Republicii Populare Chineze, va avea discursul cel mai sobru și mai detașat. Poziția oficială a Chinei față de Siria e cunoscută și a mers în tandem cu a Rusiei. În Consiliul de Securitate, ambele țări au obstrucționat inițiativele Statelor Unite. Principiul fundamental al politicii externe chineze – neamestecul în treburile interne – a fost clamat  de câte ori s-a pus problema debarcării lui Bashar Al-Assad. Chinezii au pledat constant pentru o soluție politică, în care poporul trebuie să decidă în alegeri etc. etc. Cât privește autointitulatul Stat Islamic, poziția e radicală,  existând riscul ca uigurii din provincia Xinjiang, recrutați de Statul Islamic prin Turcia, să-și stabilească un stat autonom. 

Relațiile Chinei cu Iranul sunt în plin avânt, mai cu seamă după acordul privind programul nuclear iranian, negociat cu Statele Unite, Marea Britanie, Franta, China, Rusia și Germania. În așteptarea ridicării sancțiunilor economice, se discută despre proiecte de anvergură. Iranienii nu uită că, dacă n-ar fi fost investițiile chineze în perioada embargoului, ar fi murit de foame lângă puțurile de petrol.

FLASH NEWS Protestele elevilor iau amploare în Franța: 164 de arestări, zeci de răniți și 180 de școli afectate. O nouă manifestație anunțată pentru marți

10:47

FLASH NEWS Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute

10:35

Președintele Hassan Ruhani va trebui să clarifice câteva aspecte ale prezenței armate a Iranului în Siria și să-l liniștească pe premierul Netanyahu (aflat și el în aulă) în legătură cu presupusa intenție de a construi, în zona Înălțimilor  Golan, un front împotriva Israelului. Dar, mai ales, să încredințeze Ierusalimul și Riyadhul că Iranul – după acordul cu P5+1, care le dă frisoane – nu va purcede să reconstruiască Imperiul Persan. (Adevărul e că Irakul, Siria și Libanul se cam află sub mantaua Tehranului).

Președintele François Gérard Georges Nicolas Hollande se va patetiza, desigur, pe tema crizei refugiaților, în contextul în care Uniunii Europene nu i-a trecut surprinderea și încă n-a reușit să producă o soluție solidă și pe termen mediu. (Mărturisesc că aș fi preferat discursului necarismatic al lui Hollande lipsa de carismă a discursului doamnei cancelar Merkel).

Președintele Vladimir Putin are de justificat anexarea Crimeei, amestecul militar în Ucraina și proaspătul desant în Siria.

Motivând bilanțul dezastruos al unui an de bormbardamente asupra ISIS, președintele Barack Obama nu va putea ocoli marele eșec al celui de-al doilea mandat, în politica externă: Siria.

Toți își vor declara festiv adeziunea la lupta împotriva Statului Islamic și a oricăror forme de terorism.

Cele mai interesante momente, departe de lumina reflectoarelor, vor fi discuțiile bilaterale. În care se vor aborda problemele sensibile, netelegenice ale Orientului Mijlociu, care sunt pe punctul de a arunca lumea în aer: ce ar însemna răsturnarea lui Al-Assad; cum pot fi împăcate interesele saudite cu cele iraniene;  nu dacă, ci când va intra Rusia în Irak, urmărind conturul ISIS; cum va putea fi convins Netanyahu să nu mai găsească pretexte pentru a se ridica de la masa tratativelor cu palestinienii…

Prezent la reuniune, președintele României va avea oportunitatea de a-și face câteva fotografii reușite.