Oltean își lua șpaga ca pe sfânta împărtășanie. Să fie primită

Nu mai am nimic de adăugat despre acest personaj – mai prost ca propria servietă, pupincurist arhetipal, ticălos de forță – decât ce am spus în 2009, când personajul era pe cai mari:

„Nu știu ce face Ioan Oltean, unul dintre vicepreședinții PD-L, în Cameră. Îndreaptă banane. Dar îl mai scoate partidul pe sticlă, să-l aierisească. Atunci face toți banii: are vocea inconfundabilă a manelistului amator Fernando de la Caransebeș, cu care – dacă i-ai rade mustața și i-ai mai lua câțiva ani din cârcă – îl poți lesne confunda. (). Ardeleanul cu nume de juvete e tipul atârnătorului esopic, trimis de șefi să plimbe lozinci, ca omul-senviș. Orice întrebare îi pui, începe cum l-a învățat partidu: …

Nu fusese dotat cu autonomie de gândire, până alaltăieri, când s-a dus în Costinești, să râdă ca pescărușu la torpilă. Și, șoc: omul cu patru stomace, omul care mestecă pe nerăsuflate, omul care halește cu polonicul, zice că s-a săturat să mai înghită broaște. Caterincă, figură de stil. Cică broscoiul e pesedeul. Păi, ce-are broscoiul? E un animal adaptat la orice mediu, săritor, lipicios la limbă, ghiftuit de-atâta guvernare. Nu l-ați pupat voi în bot ca niște Ilene Cosânzene? Și-acu tot voi vă mirați ca proastele că fac copiii … Dă-ți singur un cap în gură: ai uitat cine vi l-a vârât pe gât? Cine-a zis la instalarea guvernului: Emlekezzen, spiciuitor buimăcit? Exact: chiar Împăratul Oranj a zis-o.

Dar sosia lui Fernando de la Caransebeș n-a terminat aici proba de microfon: doi-zece, mai tăiați din bași. Că doar nu degeaba și-a tras tricou cu mânecă scurtă, de gigălău de centru-dreapta. După ce-a regulat pesedeul cu bormașina, s-a pus pe dat limbi premierului. Cică , da’ mai mic. Ziceai că nu mai are . Băunea de-ai fi jurat c-a înghițit o cornută, cu coadă cu tot. Cât poți să fii de bour, frate Jder, și unde te crezi? La Codrii Cosminului? Oricine în locul lui Boc l-ar fi aruncat pe guristul de partid de pe Podul Înalt direct în Karadeniz. Și i-ar fi interzis Elenei Udrea să fluiere după salvamari”.

În februarie 2012, m-am gândit că, în sfârșit, l-a luat DNA-ul în cătare și Oltean a șters-o departe:

„Surse inteligente, apropiate Serviciilor din capitala republicii Congo, ne-au dezvăluit că secretarul general al PDL a fost identificat zilele trecute, în timp ce ieșea zâmbind dintr-o pușculiță mare, pe a cărei firmă sta scris cu litere de-o șchioapă: Banque de Kinshasa. Apoi, Ioan Oltean a aruncat niște saci într-o pirogă și s-a îndreptat vâslind, pe râul Lulonga, până la Basankusu.
Fiindcă l-au văzut ochios și crocant, cu o căutătură ageră și iscoditoare, l-au încins cu o fustanelă din pene de struț, i-au înfundat în cap o căciulă din blană de leopard (semn de mare prețuire), i-au pus la gât niște mărgele din colți de facocer și l-au cooptat pe loc în Asociația Șamanilor Sinceri. I-au repartizat o duzină de spirite binevoitoare, pe semnătură, și l-au pus la muncă, să-și piardă urma.
Cum? L-ați zărit azi în Parlamentul României? Nu vă pripiți, fața palidă de la prezidiul Camerei e o sosie intrepidă”.

Mai bine prea târziu decât niciodată: în câteva zile, va fi chemat în plen să-și ia mirul.