Teroarea nu poate învinge solidaritatea

Precum Tora sau Noul Testament, Coranul este o scriptură interpretabilă. Crimele comise în numele islamului arată tocmai acest lucru. De această maleabilitate depinde „speranța de viață” a unei religii și șansa ca ea să reziste la proba timpului. Pentru a putea fi adaptată epocilor istorice, orice „carte sacră” trebuie să fie infinit-flexibilă și bineînțeles, asta poate da naștere la interpretări contradictorii. Însăși brutalitatea inchiziției ne poate servi ca exemplu că și creștinismul poate fi ostil interpretat și poate fi invocat la fel de bine ca pretext pentru oroare.

Dacă în Coran musulmanii sunt îndemnați să „pedepsească adulterul”, tot acolo se specifică și că „ucigând un singur om, vei omorî întreaga umanitate”. Totul depinde de intențiile pe care le are cel care interpretează.

NEWS ALERT Încă o veste proastă de la Guvern. Premierul Bolojan anunță că pensiile nu vor crește în 2026 nici măcar cu rata inflației

15:54

SANCȚIUNE UE îl amendează pe Elon Musk cu 120 de milioane de euro. Ce reguli a încălcat platforma X. Reacția lui J.D. Vance

15:50

Totodată, mai circulă ideea, cum că, dacă islamul are un decalaj de vreo 6 secole față de creștinism, musulmanii, prin simpla apartenență la religia islamică, ar fi niște indivizi primitivi, „retardați social”, compatibili cu perioada în care se afla creștinismul acum 6 secole, un fel de „apostoli” ai inchiziției spaniole în vremurile noastre. Și asta, deși islamul este a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți și milioane de musulmani trăiesc deja adaptați la „laicism” în țări compatibile cu sistemul nostru de civilizație.

Islamul nu are un centru mondial și a fost definit  mai mult prin adaptabilitate și vocație misionară, de aici poate și ramificarea atât de abruptă a interpretărilor sale chiar și în zilele noastre.

În concluzie, nu este deloc întemeiată generalizarea și îndreptarea ostilității asupra tuturor musulmanilor după valul de teroare generat de ISIS. Nu ar fi corect să răspundem „războinic” celor care fug de război și să vărsăm revolta noastră pe comunitățile de musulmani sau pe refugiații sirieni.

Sursa „răului” sunt cei care „strecoară” educația fundamentalistă, cei care interpretează Coranul spre radicalizare, nu religia islamică, nu musulmanii. Refugiații care vin în Europa trebuie înțeleși ca niște oameni ce aderă la regulile sistemul occidental odată cu acest pas, vin aici pentru a se integra în sistemul nostru de civilizație. Vor ca, astfel, copiii lor să aibă șansa la o viață mai bună, feriți de ororile războiului și de fundamentalismul islamic într-o parte de lume laică. De credeți că vin aici cu „întreaga viață” într-o desagă?

Exemplul unor republici ca Bangladesh, Indonezia sau Turcia ar trebui să ne facă mai optimiști în privința capacității lor de adaptare la un „biotop laic”.

Europa unită dă un test, iar noi nu ar trebui să abandonăm valorile care stau la baza ei. Trebuie să avem curajul să păstrăm vii principii ca demnitatea, diversitatea, nediscriminarea sau solidaritatea.

Trebuie să înțelegem că înainte de a fi un război civil global, jihadismul este și un război civil european, ce opune pe teroriști propriilor națiuni. Scopul este subminarea unui mod de a fi colectiv. Obiectivul acestui radicalism este dezbinarea și ermetizarea lumii noastre.

În cele din urmă, Daesh (așa-zisul Stat Islamic) și mișcările afiliate lui nu sunt doar o problemă a unui spațiu al Orientului Mijlociu. Valorile și simbolurile Europei reprezintă obiectul exercițiului cotidian al urii acestui adversar al civilizației noastre care vrea „detonarea” lor cu fiecare atentat comis.

Teroriștii atentatori francezi și belgieni de la Paris aparțin acestei secte de fanatici ce vede în Occident și în valorile sale un însemn diavolesc, iar în distrugerea lumii noastre, o luptă cosmică, imaginară, între bine și rău .

Această bătălie nu este doar una militară și nu se poate câștiga doar cu avioanele de luptă care bombardează Siria. Una dintre componentele luptei în care ne aflăm e de ordin moral, una în care ideile contează, o luptă cu prejudecățile și cu fricile noastre, la fel cum au contat și în deceniile în care regimurile totalitare ale veacului trecut au părut că vor învinge. Astfel, rezistența noastră este, în acest caz, și una intelectuală.

Demnitatea umană nu poate fi negociată, multiculturalismul, pluralismul, nu pot fi suspendate, barbaria nu poate fi nici ea justificată. Toate acestea țin, acum, de o normalitate a supraviețuirii noastre. Teroarea nu poate învinge solidaritatea și valorile civilizației noastre- avem obligația de a repeta acest lucru, spre a ne întări determinarea noastră interioară.