Cum l-a trimis dl. Mihăilescu la culcare pe Zuckerberg

„Nu știți cine este, așa-i?!”. „Domnul Mihăilescu?”. „Da. Mihăilescu”.

Anul ăsta, la mine, într-un bloc vechi din Drumul Taberei, n-a venit niciun copil cu colindul. De fapt, n-a venit nimeni. Doar pe stradă, cu vreo trei-patru zile înainte de Ajun, vreo 15 bărbați, îmbrăcați în costume tradiționale au bătut strașnic în niște tobe, zgâindu-și ochii în sus, doar-doar le-o arunca cineva un leu-doi de la geam. Nici măcar perdelele nu s-au mișcat, iar ei au luat-o grabnic înainte.

Nici telefoanele n-au mai sunat ca-n alți ani, nici măcar SMS-urile cu „Fie ca….” n-au mai ajuns.

Tot Crăciunul s-a mutat pe Facebook. Mii de poze au apărut în news feed. Ea lângă brad, el lângă brad, copilul lângă brad. Totul într-o stranie singurătate a Sărbătorii. Oamenii s-au mutat dintre oameni, rânjindu-și bucuria în rețea.

Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 45 de ani, descoperit într-un apartament din București. Tatăl său l-a găsit, după ce a spart ușa casei

22:50

ULTIMA ORĂ După o zi lungă, fostul prinț Andrew, fratele Regelui Charles, a fost eliberat

22:38

Domnul Mihăilescu nu are Facebook. Scrie și acum numerele de telefon într-un caiețel, deși le-ar putea memora foarte ușor în agenda telefonului.

Domnul Mihăilescu trăiește bucuria fiecărui cuvânt pe care-l rostește. Ochii îi sclipesc în spatele lentilelor groase ale ochelarilor și îi joacă în lacrimi când vorbește despre oamenii pe care i-a cunoscut. L-am întâlnit în timpul campaniei „Cu gândul la fericire”. Are 80 de ani și este supraviețuitor al cumplitelor temnițe comuniste. A trecut pe la Jilava, Periprava, Gherla și „i-a înflorit căciula” în cap de la bătăile cumplite cu bâte, despre care povestește cu o detașare inexplicabilă pentru mulți dintre noi poate. A trăit libertatea cu vinovăția că undeva în umezeala lagărelor de muncă îi rămăseseră camarazii.

În noaptea de Ajun, domnul Mihăilescu a fost singurul meu colindător. Am discutat, preț de câteva minute, despre oameni. Despre cei care nu mai sunt, și de care atât de rar ne amintim. Despre cei de lângă noi, pe care prea rar îi vedem.

„Să ne întâlnim, să mai vorbim”, și-a luat la revedere.

Cu telefonul în mână am rămas câteva secunde ca și paralizată.

Mi-au venit în minte cuvintele Papei Francisc: „una dintre cele mai răspândite boli este singurătatea”, într-o lume în care ne credem cu toții aproape.

Am închis Facebook-ul și m-am bucurat de toți cei pe care prea grăbită i-am uitat agățați într-un colț de amintire. În miez de noapte am adormit cu colindul cântat de domnul Mihăilescu răsunându-mi încă în urechi.

PS. Povestea de viață a lui Emilian Mihăilescu o puteți citi AICI.