Prima pagină » Puterea Gândului » Israel – o teocrație democratică?

Israel – o teocrație democratică?

Israel - o teocrație democratică?
Astăzi, în Knesset (Parlamentul israelian), la ședința solemnă prilejuită de aniversarea a 67 de ani de existență a înaltului for, premierul Netanyahu a avut, în discursul său, accente lirice: "Un mare abis moral ne desparte de dușmanii noștri".

 Rabinul Șef sefard Yitzchak Yosef a declarat astăzi după-amiază că Statul Israel este „în primul rând și în primul rând evreiesc și numai după aceea democratic”.

Israelul are doi Rabini Șefi – al doilea, David Lau, fiind așchenaz – care sunt aleși o dată la zece ani (ultimele alegeri au avut loc în 2013) și își exercită prerogativele prin rotație, câte șase luni.

Yitzchak Yosef e fiul marelui Ovadia Yosef, Șef Rabin la rândul său, între 1973-1983 și, până în ultima clipă a vieții, lider spiritual al partidului ultrareligios Shas (7 locuri în Knesset, foarte prețioase într-o țară a guvernelor de coaliție).

Israelul nu are o Constituție, de aici și dificultatea de a-i contura sistemul de guvernământ. Republică parlamentară? Și asta, privită din punct de vedere laic. Dar țara e parte religioasă, parte seculară, capitalistă și socialistă, cu extrema dreaptă a lui Netanyahu la putere, individualistă și colectivistă. Greu de adunat în chingile unei definiții.

Declarația de astăzi a lui rabbi Yitzchak Yosef încearcă să concilieze două forme de putere între care se deschide abisul: puterea lui Dumnezeu și puterea poporului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!