Prima pagină » Puterea Gândului » Liste negre în Israel: „Cârtițele în cultură”

Liste negre în Israel: „Cârtițele în cultură”

Liste negre în Israel:
Organizația neguvernamentală "Im Tirtzu" e o palmă pe obrazul democrației israeliene.
Ultrasionistă și de extremă dreapta, organizația „Im Tirtzu” (în ebraică, Dacă îți dorești”) și-a decupat numele dintr-o celebră frază – „Dacă îți dorești, nu e un vis” – a lui Theodor Herzl, părintele sionismului politic modern.
 
Definită de Yitzhak Herzog, liderul opoziției, ca un McCarthism  israelian, „Im Tirtzu” și-a intensificat activitatea de la jumătatea anului trecut, reînnoindu-și listele negre și demersurile de „demascare” a „cârtițelor din cultură”. În ianuarie, a întocmit și dat publicității documentul „Agenți străini în cultură”, acuzând de trădare de țară personalități ale vieții artistice – cap de listă, Amos Oz – pentru vina de a activa în organizații umanitare subvenționate din străinătate sau, pur și simplu, pentru vina de a se pronunța în favoarea apărării drepturile omului.
 
Primitivismul criminal al activiștilor „Im Tirtzu” e îndreptat, de fapt, împotriva tuturor celor care îi susțin pe palestinieni și care îndrăznesc să vorbească despre abuzurile autorităților.
 
Likud, partidul lui Netanyahu și miniștrii săi s-au delimitat rapid și decis de „Im Tirtzu”. A făcut-o într-un târziu și premierul, la sfârșitul lui ianuarie, răspunzând întrebărilor presei: a dezagreat termenul „trădător”, folosit pentru „a-i defini pe cei care nu sunt de acord cu noi” – „Suntem o democrație și este loc pentru o multitudine de opinii”.
 
Până și ministrul Culturii și Sportului, doamna Miri Regev a ținut să-și exprime vagul dezacord, pe pagina sa de Facebook: „Odată cu dreptul publicului la informare (în numele dreptului la informare face Im Tirtzu liste negre, n.m.), afirmațiile care pot conduce la incitare și violență trebuie evitate. Lezarea oricărei persoane din cauza vederilor sale politice este inacceptabilă”.
 
Ei bine, chiar doamna ministru Regev a încurajat ultimele campanii ale „Im Tirtzu”, prin așa-numitul său certificat de „loialitate în cultură”. Proiectul legislativ înaintat Knessetului urmărește să taie fondurile de stat acelor instituții culturale care incită la rasism și violență, care încurajează conflictele armate sau terorismul împotriva Israelului. În spatele acestei formulări politic corecte, se ascunde însă și propaganda împotriva statului, sintagmă periculoasă sub care se așează odioasele liste negre ale „Im Tirtzu”.
 
Chava Alberstein, o mare artistă, se află și ea pe listele negre:

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!