Prima pagină » Puterea Gândului » Asociație pentru Protecția Fumătorilor

Asociație pentru Protecția Fumătorilor

Asociație pentru Protecția Fumătorilor
S-o dăm pe bune: am rupt-o-n patină.

Până azi ne-a fost! Am devenit o minoritate profund discriminată, niște paria (buni de înfipți în pari).

Legea antifumat nr. 15/2016, după care s-ar putea face un reușit scenariu de desen animat – un fumetto – ne scoate de peste tot: din taxiuri, din baruri, din restaurante, din propriile birouri, te miri de unde. Nu se mai poate palma nimic, nicăieri. Doar acasă, cu lumina stinsă, riscând să te dibuie vecinul de peste drum și să cheme pompierii. Vorba gândacilor din reclamă – nu ne omoară, dar ne deranjează.

Cu inițiatorii legii nu te joci, i-ar fi smuls și lui Churchill trabucul din gură.

În fond, de ce se tem legislativii? De niște făpturi fumegânde (noi), posesori a ceea ce dicționarul descrie ca „sul mic făcut dintr-o hârtie foarte fină umplută cu tutun tăiat mărunt, care se aprinde la un capăt, iar din celălalt capăt (vârât între buze) se trage fumul în piept”.

Dacă mă gândesc că până și mangustele cu dungi subțiri sau posumii Leadbeater sunt ocrotiți de lege, n-am de ales: trebuie să înființez o Asociație pentru Protecția Fumătorilor. Cu care, după ce o transformăm în partid politic și obținem majoritatea în Parlament, inițiem Legea antinefumat nr.16/2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc