Joia mare a unui hipster

Avem modelul creștin. În joia aceasta avem gesturi de înțelegere a celuilalt, de comuniune. Gesturi prin care tu conștientizezi Trecerea. Sunt mare și tare, să nu uit de unde vin, să nu uit cât de trecătoare sunt lucrurile.

În joia aceasta, Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, s-a întâmplat Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani, dar și vinderea Domnului de către Iuda. Dar Ceilalți, culmea este că și ceilalți, postmodernii, hipsterii, ateii, cei care ignoră sau nu știu de toate acestea, se pregătesc de zilele libere. Nu-i o întâmplare. Această simplă observație nu ne desparte, ci ne arată dependența noastră de tradiție, nevoia de ritual comunitar. Nu vi se pare o mare întâlnire? Intră și credincioșii și Ceilalți în logica pregătirii unor zile de „stat pe gânduri”. Ce-i cu mine? Ce mă așteaptă? Chiar și pragmaticele întrebări fac parte din logica aceasta: cu cine mă înfrățesc la Vamă sau mi-am luat loc la munte sau în Cipru?

Trebuie înțeles, nu înjurat și în niciun caz denigrat. Fără doar și poate Zilele Patimilor au creat, oficial, impunerea zilelor de odihnă. Asta-i istorie, nu-i nimic de făcut. Căutarea omului prin secole. Impunerea unei norme Omului.

MARIUS TUCĂ SHOW Victor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”

00:00

ULTIMA ORĂ O explozie puternică a zguduit Monaco în această seară. Incidentul a avut loc după ce un bărbat a fost observat că a plasat un pachet suspect

23:41

Dovada? În secolul 21, faptul că, deși nu serbezi Paștele, totuși viața ta se oprește din cursul ei firesc, de muncă și stă în întrebarea: ce fac eu cu mine? Ce este de fapt religia creștin-ortodoxă, ce sunt celelalte religii cunoscute sau mai puțin cunoscute? Experiențe spirituale, o spun într-o formulă simplificatoare. Adică, după ce ai tras de trup la sală sau după ce te-ai plâns de trup la doctor, ai modele umane ideale sau concrete, la îndemână, reguli de purtare în societate și o cale de a fi în lumea ta, fericit, mulțumit.

Pentru creștini modelul este Iisus și sacrificiul său. De la Iluminism și revoluția Franceză încoace modelul concurent este cu mult mai concret: omul cu realizările și eșecurile lui de fiecare zi. Secolul întâi și secolele 17-18. În ambele cazuri, Omul, Iisus, nu-i așa, este întâi om. Și patimile lui sunt dovada.

În ambele cazuri, inițial s-au impus experiențe spirituale exclusiviste. Am avut tirania religioasă, apoi tirania revoluționară a omului. Care a dat mai multe victime? Greu de spus. De fapt, teoria arată că Iluminismul și Revoluția nu puteau exista fără un model pe care să-l conteste, dar din care să se „alimenteze”: simboluri, reguli, modele umane. Un fel de capcană luminată a omului.

Întregul eșafodaj de mitologii Iluministe sunt constructe ridicate pe tiparul religios. Iisus, om și Divin, a fost înlocuit cu omul. În secolul nostru, în ciuda tuturor evidențelor, cele două modele nu se opun sau concurează, ci coexistă.

Poți alege, liber. Injuria la adresa Celuilalt, aia trebuie să te pună pe gânduri. Să te întrebi ce model ai ales în viață. Oricât și-ar bate gura cei care pleacă în China sau Malta, la Cucuieți sau în Monte Carlo, ei trăiesc într-un timp spiritual, o impunere a unui model religios. Adevărul este simplu și istoric: nimic nou, atâta timp cât, cronologic, prima experiență fundamentală a fost cea religioasă. Ea este întemeietoarea modelelor noastre, ritualurilor și timpului nostru comunitar. Cert: ziua liberă este întâi reglementată în cărțile sacre, apoi, preluată de birocrația modernă.

Să nu funcționăm însă unilateral. Înseși canoanele bisericești adoptă sau nu, dar trebuie să țină cont, în orice caz, de mișcările sociale, de felul în care gândesc ceilalți. Biserica? Aș spune, mai exact: preotul. Preotul de astăzi care ține predica de Joia Mare și dă Lumină la Înviere nu are cum fi departe pe turma sa. Este om, supus influențelor, lecturilor, oamenilor cu care vorbește. Când vorbim despre credință, nu știu dacă ați văzut, nu vorbim altfel fără a pomeni preotul. Că cere, că vrea, că e nevolnic la voce. Dar uităm un singur lucru: noi trăim o aventură spirituală, o experiență a minții noastre, o căutare a propriei identități. Mintea noastră caută, nu se poate împiedica, vrea mai mult. Asta a adus nou Iluminismul, secolul Rațiunii. Și lecția asta a aplicat-o și Biserica. Nu preotul este vina, noi suntem cei care ne lepădăm de căutarea de sine. Caută-te pe tine, caută-l pe Celălalt. Caută-ți ziua liberă, nu? Ziua în care să te gândești la tine. Când se caută experiențe spirituale asiatice, yoga, trăit în așramuri, fugit de lumea cea ostilă, dece nu, locuri cu obiceiuri și tradiții în România sau te miri unde, ce se caută? Omul, deci chiar tu, este în căutare de sine.

Deci, Paște sau zile libere? Ambele, mai ales căutarea ta de sine. Creștinismul îți oferă în aceste zile, un model. Modelul este cel uman. Asta-i marea ta alegere. Rațiunea ta ia modelul și se întreabă. Ce-i cu mine? În glumă sau serios, rămâne aceeași întrebare. Despre ce-ai făcut peste an, despre felul în care mănânci mai mult sau mai puțin, despre fericiri, eșecuri, boli, bătrâneți, bani, despre ce crezi tu despre tine și Ceilalți.