Ponta s-a înfipt, ca o rachetă, cu capu-n scut

Fostul premier, „demisionat” de furia mulțimii, în urmă cu șase luni, s-a ofensat tare, în acest week-end, pentru că nu a fost invitat la inaugurarea scutului de la Deveselu, pe motiv de aglomerație și lipsă de locuri.

„Wow – ce frumoasă e diplomația, poți să spui chiar orice și nu se supără nimeni. E drăguț să inviți la o inaugurare NUMAI oameni care nu au avut nicio treabă cu Proiectul și NICIUNUL dintre cei care din 2011 încoace au muncit la el. Dar după cum vedeți în poză, nu era niciun loc liber!”, l-a atacat el pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, „explicând” ironic o poză cu scaune neocupate la ceremonie, postată pe Facebook.

Ei bine, întrucât se face că nu înțelege niciunul dintre motivele neinvitării, am să redau, mai jos, special pentru fostul premier, discuția pe care am purtat-o, în aprilie 2011, cu primarul de la Deveselu, Gheorghe Beciu, ca să se vadă câtă treabă au avut, inițial, cu „Proiectul”, conducerea PSD și politicienii arondați, și cum „i-au adus”, Talpeș, Iliescu și PSD, în Olt, pe americani.

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Există o dorință radicală de a suprima vocea celuilalt. Este o mișcare bolșevică”

23:00

FLASH NEWS Întâlnire secretă în Germania între negociatorul-șef al Ucrainei și reprezentanții europeni. Discuțiile au loc pe fondul amenințărilor Rusiei

22:40

Cum s-a infiltrat CIA pe străzile comunei românești unde AMERICANII instalează SCUTUL ANTIRACHETĂ

Când vii la Deveselu, din Caracal, ai senzația că ești un avion cu reacție: nu știi când intri în sat, nu știi când ieși. Vorba primarului: „E necesar să devenim oraș, să avem alte perspective”.

La stânga șoselei, rapiță, cât vezi cu ochii. La dreapta, satul. În stânga, ascunsă în rapiță, calea ferată pe care circula trenul lui Cristian Nemescu, în California Dreamin’. Un film despre prima încercare a americanilor de a prelua obiectivul.

Spre a pătrunde în sat, implicit în esența faptelor, e necesar ca pe la jumătatea distanței dintre plăcuța de intrare în localitate și cea de ieșire, să acționezi flapsurile și s-o virezi brusc la dreapta, în ac de păr, pe după un polițist de tablă, înfipt în coasta drumului.

Viceprimarul și CIA

În fața primăriei, șoc. Parchez în spatele unui Ford Focus bleumarin pe tăblița căruia scrie OT…CIA. Deja?! Un bărbat cu ochelari fumurii, în trăsăturile căruia disting totuși figura primarului, tocmai urcă scările, adunând în treacăt câteva hârtii. Intru și îl prind în capul treptelor care duc la etaj. Mă invită „în sala de ședințe”. „Așadar, au venit americanii…” zic.

„Dar știți de când îi aștept?!” răspunde însuflețit primarul Gheorghe Beciu. „În 2002, am plecat la București, îndemnat de trei piloți de aici, ca să susținem înființarea unei baze militare, pe structură NATO. Ideea i-a aparținut comandantului Nicolae Jianu, fost șef de Stat Major la piloți, la noi la Deveselu, cel care a murit la Tuzla, anul trecut. Am insistat, deși atunci încă nu eram în NATO. Ăștia de la București au insistat și ei, să nu venim, să ne vedem de treabă. Interese mari, domnule. Până la urmă am intrat la Talpeș. Iliescu, nu știu dacă era la Palat. Am avut o discuție chiar în sala CSAT. I-am explicat de ce nu e bine să fie dizolvat aeroportul de la Deveselu. Generalul ne-a ascultat și pe urmă ne-a lăsat să plecăm. Consecința: aeroportul s-a dizolvat. Și uite că, după atâția ani, vin americanii tocmai la Deveselu. Ei știu despre ce e vorba, iar lucrurile s-au negociat profesionist, între ofițeri, nu între politicieni„.

Beciu e mulțumit și convins că, odată cu venirea americanilor, multe lucruri bune se vor întâmpla în comună. „Și din punct de vedere economic și social, eu spun că va fi foarte bine. Și nu numai la nivel de sat, comună sau orașul Caracal. Dar și în întreaga zonă”, spune primarul.

Problema spinoasă a MIG-ului

Îl întreb cum a rezolvat problema cu MIG-ul care urma să devină monumentul-simbol al așezării.

„Dar ce, credeți că e simplu de rezolvat? În 2006 am cerut la minister un avion demilitarizat. Au trecut câțiva ani. L-au dezechipat. Pe urmă mi-au cerut hotărâre de Consiliu, că unde-l amplasăm, cum îl asigurăm, cum îl păzim. Pe urmă am semnat hârtii, să-l luăm de la minister. Avionul e chiar aici, în curtea aeroportului. Trebuie doar să-l ridicăm. Dar uite că acum au apărut alte probleme, de altă natură. Trebuie să ne sfătuim, inclusiv cu Statul Major General” „Pe ce temă?”, întreb curios. „Păi, cum îl punem? Cu tenta de zbor către cine? Pe cine atacăm noi, nu?!” spune primarul cât se poate de serios. „Par amănunte, lucru ne-nsemnat, dar nu e chiar așa… Ca să nu fac prostii, mă sfătuiesc și eu cu oameni care se pricep!”. „Bine, dar oricum l-ați pune, el tot MIG rămâne. La Deveselu, obiectiv NATO de maximă importanță, e bine ca simbolul localității să fie un MIG?”. Primarul mă privește contrariat: „Nu știu ce să zic”.

La plecare, îl întreb, totuși, de povestea mașinii cu „număr de CIA”. „E a viceprimarului, pe nume Copilescu Ioan Alexandru. E mulțumit să-l creadă lumea de la CIA…” spune râzând.

„Scutul e bun, da’ nu ține de foame”

În fața unui magazin sătesc, cu vânzare la „ghișeu”, reprezentanții câtorva generații stau de vorbă, ascunși de ploaia mocănească sub o copertină cârpită. „Mulțumiți?!” zic, conștient că deveselenii, contrar toponimiei ilariante, sunt perfect sastisiți de interesul pogorât peste capetele lor, odată cu anunțul președintelui, că NATO amplasează elemente de scut în satul lor.

„Da” de ce să fim mulțumiți?” răspunde un bărbat sprijinit în coate pe buza ferestrei. „De scut” spun. „Păi ce, ne dă nouă scutu” să mâncăm?! Tot aia. Da’ poa’ să fie bine pentru copii, pentru nepoți. Aia da, e posibil”, mai spune omul. „Bine, n-are cum să fie. Ce să aducă bun toate astea, armele-astea?” se întreabă, mai mult pentru sine, o bătrână trecută binișor de 80. Și pe urmă, peste umăr, către ghișeu „Pâine ai? Dă-mi o pâine!” și completează zâmbind „…dacă vin americanii măcar să mă prindă pregătită”.

Perspective economice

Râd apreciind umorul fără vârstă al femeii și plec spre primărie. Pe drum, un bărbat din figura căruia se mai văd doar crestăturile adânci ale vremii, scăpate pe sub umbra glugii verzi și roase, mână cam la 20-25 de oi și trage după el, spânzurată de funie, o vacă. „Mai poți, moșule?”. „Pot, taică, da” n-am ce” râde omul. „Te-ntreb, cu animalele…”.

„Mai pot. Asta fac de-o viață, da” acu-i greu tare. E sărăcie și bătrânețe”. „Vin americanii” încerc să-i dau curaj. „Da, da’ ei beau lapte praf… Da’ dac-or bea și d’ăsta, io le dau”. „Când era aeroportul vechi, le duceai lapte, brânză, la piloți, la armată?!” „Le-aș fi dus, da’ ce, eu eram Becali?!. Ho, bîîrrr” trage omul de funia vacii. Îl rog să stea la poză și își așază, cochet, funia pe umăr. Din spate, un alt bărbat în trening, și mai tânăr, căptușit cu vreo cinci pâini, în brațe și în sân, strânse cu fermoarul, neras dinainte de Paști, strigă speriind oile: „Hai, moșule, că te vezi la televizor!”. Îl întreb și pe el cum vede viitorul, gard în gard cu americanii. „N-are ce să mai facă americanii la țara asta. Doar Ceaușescu, dacă vine, din mormânt…”.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU