Revoluția franceză a lui Clotilde

Clotilde e o tușă de culoare printre sute de candidați defecți: unii penali, zbuciumându-se cu tupeu spre a reveni la fanta de lumină a pușculițelor de primărie, cu râtul deja spart; alții, mai presus de lege, mai prejos fiind de pragul vârstei acceptate, mânați în luptă de „eminențe cenușii”, nerăbdătoare să le distorsioneze bunele intenții adolescentine – oculta pregătită să profite de lipsa lor de experiență; afaceriștii comunelor, deveniți „gospodarii” comunității, cu afacerile pasate, de ochii lumii legate la ochi, celorlalți membri ai familiei – frați, surori, părinți, copii -, în fapt arendași, șefi de asociații agricole, „băieți” de care depinde suflarea natului și recolta anuală la hectar; apoi, câteva figuri cu notorietate, aruncate în vâltoare din lipsă de soluții – mii de candidați pe care nu-i recomandă nimic sau, și mai bine, mii de candidați pe care nu ni-i recomandă nici vocea, nici talentul lor.

Speranța mea către mai bine rezidă, deci, în acel „alt fel” de a vedea lucrurile în societatea noastră, administrată de indiferență profundă și adâncă incultură. În propunerea pragmatică și de bun-simț comunitar și de caracter. În puterea candidatului de a-și scoate capul dintre urechile-i fremătătoare exclusiv la clinchetul monedelor căzute pe tejghea. „Money, get away/Get a good job with more pay and your O. K.”.

În sfârșit, în capacitatea acestuia de a analiza, venit din afara sistemului, lucid, marasmul în care vegetăm noi, ceștilalți, obișnuiți cu propriile duhori, spre a propune soluții de dezinfecție socială.

Să convenim faptul că franțuzoaica Clotilde, fără a fi unică din acest punct de vedere, poate fi imaginea, simbolul celor cu privirea limpede, nealterată de dioptriile obișnuinței, fie pentru că sunt, relativ, new entry în sistem, fie pentru că nu s-au lăsat atrași în capcana indolenței.

De dragul metaforei, am să folosec în argumentare personajul colectiv „Clotilde” sau „Franțuzoaica”.

Ei bine, toți cei reprezentați de personajul nostru pot vedea limpede și pot spune ceea ce văd, devenind dezirabili politic.

De exemplu, ei spun că sub conducerea PNL-PSD-ALDE-UNPR, un anume buget de primăriei poate depăși trei miliarde de euro în 12 ani, adică 15.000 de euro cheltuiți pe cap de locuitor, fără ca oamenii să fi avut parte de vreo investiție de anvergură.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU

Că o primărie de sector semnează un contract pe 27 de ani, cu o firmă de salubritate, contra sumei de 450 milioane de euro, cât ar costa un mic program spațial, în cadrul căruia poți duce o navă pe Lună.

Oamenii aceștia, nedezumflați de sistem, văd că o primăria nu este interesată de patrimoniul orașului. Dar că este foarte interesată, în schimb, de terenurile care pot fi speculate. Zone protejate și clădiri de patrimoniu fiind lăsate în paragină, cu speranța că, la un moment dat, vor cădea.

Tot ei, nefiind manipulați de sistem, pot remrca faptul că într-o primărie există un primar PNL suspendat și un primar interimar PSD, care, alături de consilierii săi, este suspectat de corupție, cu toții fiind audiați de DNA. Consilierii aparțin partidelor parlamentare.

Iar ei, oamenii aceștia nedeformați , nu se sfiesc să spună lucrurilor pe nume.

Acum, ce să zic… Poate că și noi, cetățenii turmentați, am fi „simțit enorm și am fi văzut monstruos” lucrurile în discuție, dacă am fi candidat pentru un portofoliul de primar, fără să fi venit, neapărat, din lumea largă sau din Marele Paris, via Londra, Washington, Otopeni.

Și, totuși, mă întreb ce ne ia nouă, românilor, mințile de pe urmă, de nu simțim când ne fac ăștia la buzunare? Ce ne bulversează, din patru în patru ani, așa de tare, de ni-i alegem primari, în general, pe cei mai răi?

Poate să fie oferta, nu?

Ce să alegi, mai întâi, dintre condamnații cu suspendare, anchetații DNA, urmăriții penal, candidații aflați sub control judiciar, suspecții, junii încălecați pe lege?

De exemplu, unii dintre noi am putea conta pe „Revoluția franceză a lui Clotilde”, dar ceilalți? Francofonii turmentați, sătui de hoția administrației?

Ar exista, și pentru ei, câteva oportunități: fie se mută în „Sectorul lui Clotilde”; fie își caută „Franțuzoaica” lor; fie merg la vot și, care n-a găsit „Clotilde”, dar s-a săturat să fie luat de fazan, strică jucăria mafioților – le arată că există: invalidează buletinul, ca ultim și cel mai la-ndemână vot de blam.

Odată și odată, trebuie să facem și noi „Revoluția franceză”. Măcar așa, de dragul lui Clotilde, dacă de noi nu ne mai pasă.