Prima pagină » Eu Primar » Diferența esențială dintre cei care au ales-o pe Firea și cei care au votat cu Nicușor Dan

Diferența esențială dintre cei care au ales-o pe Firea și cei care au votat cu Nicușor Dan

49% dintre votanții Gabrielei Firea sunt persoane în vârstă de peste 60 de ani, iar 42% dintre cei care au optat pentru PSD la Primăria Capitalei au absolvit cel mult liceul sau studii post-liceale. La polul opus se situează, însă, alegătorii care l-au susținut pe Nicușor Dan, candidatul USB: 51% dintre aceștia sunt tineri încadrați în grupa de vârstă 18-39 de ani, iar 72% au terminat o facultate, arată rezultatele studiului IRES.

În urma scrutinului de pe 5 iunie, Bucureștiul a înregistrat o premieră: o femeie se va afla la cârma Capitalei pentru prima dată. Este vorba despre Gabriela Firea care, potrivit celor mai recente rezultate provizorii, a întrunit 43,45% din voturi. Lupta principală nu s-a mai dus, însă în termenii consacrați, între candidatul PSD și cel al PNL, iar în scenă a intrat Nicușor Dan, de la USB, care a reușit să-l surclaseze pe reprezentantul liberalilor, care a obținut cel mai prost scor al partidului.

Cine a votat cu Gabriela Firea: 49% peste 60 de ani, majoritatea cu liceu sau post-liceală

Rezultatele studiului IRES au conturat profilul alegătorilor care au optat pentru candidații susținuți de principalele trei partide care au luptat pentru Primăria Generală: PSD, USB și PNL.  Astfel, pentru Gabriela Firea au votat majoritar bucureștenii în vârstă de peste 60 de ani (49%), proporția fiind mai mare de partea femeilor care au preferat-o pe Firea (55%). În rândul tinerilor, candidata PSD a avut cele mai puține voturi, reușind să obțină doar 8% dintre sufragii din partea grupei de vârstă 18-29 de ani.

În raport cu educația, 26% dintre cei care au votat-o pe Gabriela Firea au absolvit cel mult 10 clase sau o școală profesională, cei mai mulți fiind aceia care au studii liceale sau post-liceale (42%). Din totalul susținătorilor PSD care au optat pentru Firea, 32% au făcut o facultate.

Profilul alegătorului fiecăruia dintre cei candidați este diferit și în funcție de educație. Astfel, 26% dintre alegătorii Gabrielei Firea au cel mult 10 clase sau școală profesională, 42% au absolvit liceul sau o școală post-liceală, iar 32% au făcut o facultate.

În ceea ce privește intenția de vot, exit poll-ul IRES arată că 51% din alegătorii candidatului PSD s-au hotărât s-o voteze înainte de campania electorală, 34% au fost convinși pe durata campaniei, iar 15% au decis unde să pună ștampila chiar pe 5 iunie, când au mers la urne. Gabriela Firea a reușit să atragă și din electoratul altor partide, astfel că 29% dintre votanții ALDE i-au dat ei votul de încredere.

Sursa: Sondaj IRES

Electoratul lui Nicușor Dan: 72% dintre votanții USB au studii superioare, 51% sunt tineri

În ceea ce privește categoria celor care l-au votat pe candidatul USB, Nicușor Dan, aceștia au fost atât femei, cât și bărbați în proporții aproape egale (49% vs. 51%). Dan a fost votat mai ales de tineri, astfel că 51% dintre alegătorii săi se încadrează în grupa de vârstă 18-39 de ani. Doar 14% dintre bucureștenii în vârstă de peste 60 de ani l-au ales pe candidatul USB.

Din punctul de vedere al educației, cel mai mare procent din susținătorii lui Nicușor Dan, adică 72%, au absolvit o facultate, iar 23% sunt absolvenți de liceu sau postliceală. Doar 5% din cei care l-au votat pe candidatul USB au cel mult 10 clase sau școală profesională.

Ca intenție de vot, 43% dintre alegători erau deja hotărâți să opteze pentru Nicușor Dan încă dinaintea începerii campaniei electorale, iar 40% și-au format această opțiune în timpul campaniei. Cei care au decis chiar în ziua votului că vor merge pe mâna USB la Primăria Generală au fost în proporție de 17%. Și Nicușor Dan a reușit să-și atragă simpatizanții altor formațiuni, astfel că 15% din votanții PNL și 10% din cei ai PMP au pus ștampila pe numele lui.

Sursa: Sondaj IRES

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Haos la granița Spaniei cu Marocul. Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar
Digi24
Traian Băsescu, despre criza energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un ONG cere anchetarea activității și veniturilor lui Marian Godină: „Circul a mers prea departe”
Mediafax
Alina Gorghiu: „Bolojan a refuzat delimitarea de Simion și AUR”. Ce spune despre Fritz și Nicușor Dan
Click
3 zodii vor trece prin momente complicate în luna august. Vor avea de depășit cumpene la care nici nu s-ar fi gândit
Digi24
De ce fug oamenii din Maroc: explicația crizei de la granița spaniolă
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare