Prima pagină » Interviurile Gândul » Carmen Uscatu: În criza Colectiv, medicii ne refuzau ajutorul de frică

Carmen Uscatu: În criza Colectiv, medicii ne refuzau ajutorul de frică

Carmen Uscatu: În criza Colectiv, medicii ne refuzau ajutorul de frică
Carmen Uscatu, președinte al Asociației Dăruiește Viață, a declarat într-un interviu acordat Gândul, că în perioada de după tragedia din clubul Colectiv, medicilor le era frică să spună ce aveau nevoie în spitale și spuneau că au de toate, chiar dacă acest lucru nu era adevărat.

Carmen Uscatu, președinte al Asociației Dăruiește Viață, a declarat într-un interviu acordat Gândul, că în perioada de după tragedia din clubul Colectiv, deși voia să ajute, se lovea de refuzul medicilor care spuneau că au de toate.

„L-am sunat pe directorul de Pantelimon de exemplu să întreb ce nevoi aveți, că aflasem de la Cabral de pe facebook că ar avea nevoie de multe lucruri, și mi-a spus sună-mă peste jumătate de oră, că acu vine ministrul și atunci o să-ți spune direct ce am nevoie. Peste o jumătate de oră când l-am sunat, după vizita ministrului acesta mi-a spus, mi-a adus ministrul de toate, nu mai avem nevoie de nimic. Acolo a fost spitalul unde au murit toți cei care au fost internați din câte îmi aduc aminte”, a povestit aceasta..

Potrivit acesteia motivul principal pentru care medicii refuzau ajutorul a fost frica.

„Medicii se temeau, era vorba de o frică, noi chiar trebuia să primim o listă de la Spitalul de Arși cu nevoile, că adusesem și creme din străinătate, oamenii se mobilizaseră extraordinar și voiau să doneze orice, doar că spitalele nu mai comunicau, trebuia să primim lista de la două doctorițe de la Spitalul de Arși, au renunțat să o mai trimită că le-a fost frică că dacă se află că vine de la ele, vor păți ceva”, a mai declarat Carmen Uscatu.

„Au continuat aceea campanie prin care au spus că avem de toate, lucru ce i-a făcut pe medici în acel moment să ne refuze donații. Noi am investit atunci peste 400 de mii de euro cumpărând ventilatoare și saltele speciale pentru marii arși și a trebuit să le dăm cumva pe sub mână pentru că nu ni le primeau în spitale, nu ne spuneau ce nevoi au”, a mai spus Uscatu.

Mai mult aceasta a povestit că după o postare pe facebook a primit un telefon de la Ministerul Sănătății în care i se spunea că dacă mai află de vreo problemă să anunțe direct ministerul nu să scrie pe rețeaua de socializare.

„După ce am scris pe facebook că am donat la Spitalul Elias un ventilator și o scară, colega mea a primit un sms și i s-a spus că nu mai este nevoie de nimic, deși urma să mai ducem acolo un ventilator, cel mai performant ventilator de pe piață, toți ne-au spus că au de toate și au evitat să mai accepte de la noi, ne-am încheiat contractele de donații abia în luna aceasta”,, a declarat Carmen Uscatu.

Carmen Uscatu, președinte al Asociației Dăruiește Viață, a fost amendată cu 3.500 de lei pentru organizarea unor acțiuni de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, în contextul scandalului legat de infecțiile nosocomiale, activități ce au avut loc pe 06 și 07 mai.

„În momentul în care noi am fost în Piață, jandarmii au venit la noi și au ținut să ne precizeze că sunt acolo pentru a ne proteja și că ne roagă, dacă intervine ceva, să le solicităm sprijinul. Au fost amabili, nu m-au legitimat, eu m-am prezentat. Apoi, după o lună, au venit aceste amenzi. Dacă a durat o lună, a fost un lucru intenționat, probabil au așteptat să treacă emoția momentului, că ne-am adunat acolo să comemorăm victimele infecțiilor nosocomiale, care au fost atât tinerii din Colectiv cât și victime anonime. Și a doua zi oamenii s-au adunat în Piață, nu am scandat nimic, acțiunea s-a desfășurat în fața unei instituții publice, respectiv Facultatea de Artitectură, și conform legii aceste acțiuni nu trebuie anunțate. Prima amendă e în valoare de o mie de lei iar a cea pentru a doua zi este de 2.500 lei”, a declarat pentru MEDIAFAX Carmen Uscatu, președintete Asociației Dăruiește Viață.

Asociația a transmis și un comunicat de presă în care anunță că amenzile vor fi contestate în instanță.

„Pe 8 iunie, am primit două procese verbale, cu două amenzi, pe motiv că am organizat o adunare publica nedeclarată și neînregistrată, pentru exprimarea unor opinii referitoare la situația din spitalele din România, iar pe timpul desfășurării acesteia am condus activitățile participanților dirijând acțiunile și scandările acestora. Nu am organizat nicio manifestație, nu am incitat lumea să facă nimic, nu am exprimat opinii, nu am condus nicio acțiune și nu am inițiat scandări. Noi am comemorat morții care nu mai pot vorbi. Ca la orice comemorare, am vorbit despre cauzele morții acestora și despre ce trebuie făcut pentru a nu se mai întâmpla așa ceva”, se arată în comunicatul de presă.

Recomandarea video

Mediafax
Donald Trump a ajuns la cel mai scăzut nivel în sondaje de la începutul celui de-al doilea mandat
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Autoritățile olandeze au găsit coiful de la Coțofenești
Mediafax
Averea ascunsă a celor mai bogați 0,1% depășește bunurile deținute de jumătate din populația lumii
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?