Mica istorie a „ultimului dac” de la Sarmisegetuza. „În general, românul se șterge la fund cu propriul trecut”

Și-a asumat nobila misiune de a apăra Sarmisegetuza 

Sincer, nu știu de ce mi-am asumat-o. Cred ca a fost ceva firesc, venit nu știu de unde. Mă întrebam, de multe ori, ce caut eu acolo în puterea nopții, în roua dimineții sau în gerurile a douăzeci de ierni. Nu am știut niciodată să-mi răspund la această întrebare decât cu „de aia” că așa trebuie, că cineva trebuie să păzească și să aducă la normalitate Sarmizegetusa.

Paza cu parul și legea la monumentul UNESCO

Din păcate, sau poate din fericire, parul a devenit și el istorie. Acest par a fost un resort, un brand dacă vrei, eficient și spectaculos. El a  reușit să schimbe lucrurile în bine. Îl mai port cu mine doar ca să mă sprijin. Acum lupt alături de colegii mei din Consiliul Județean Hunedoara, cu legea în mână. Cu regulamentul, care trebuie respectat fără interpretări și fără pretenții de tot felul, dictate de interese personaale și mărunte. Paza unui monument UNESCO, îngrijirea lui, ordinea în procesul de vizitare sunt lucruri care nu se negociază cu nimeni. Indiferent cine este el și cu câte telefoane este capabil să te amenințe că va da, ca să-și poată face mendrele acolo.

ADMINISTRAȚIE Oana Gheorghiu și-a intrat în rol de șefă PNL. A avut prima ședință cu liberalii din Sectorul 4

23:46

SCANDALOS Radu Miruță se laudă cu autostrada construită de alții. Fără niciun merit, și-a luat lavaliera și camera și s-a dus să se filmeze pe tronsonul inaugurat

23:22

Între înger și drac

Eu sunt suma tuturor părerilor celor din jurul meu. Între înger și drac, sunt de toate. Unii mă înjură, cei mai mulți pe la spate, ascunși sub pseudonime, sau sub discreția înșelătoare a Facebook-ului,  amenințând grosolan, provocând penibil și grotesc. Alții, îmi place să cred, majoritari, cu cincizeci plus unu, mă iubesc, mă laudă, e drept, de cele mai multe ori cam exagerat.

Iubește berzele, ghoceii

Sunt un om căruia îi pasă cu adevărat. Un om care greșește, dar care are puterea să recunoască greșeala.  Unii spun că sunt mai mult decât coleric, alții că sunt sensibil, unii că sunt nebun, alții că sunt înțelept. Dacă ar fi să mă definesc după preferințe aș spune fără ezitare că sunt un om care iubește ghioceii, berzele și rândunelele. Pentru că toate trei reîncep, renasc, dau speranță.  În orice caz, este clar, nu sunt ce par a fi și nu par să fiu ceea ce sunt.

De-l vezi, verifică-i lobul urechii

Ca tot omul, o am să aud. Cât mai mult și cât mai frumos. Cei cu care fac cunoștință și știu despre pasiunile mele dacice mă pipăie la lobul urechii. Să vadă dacă e lipită sau nu.  Sincer, nu știu de unde vine regula asta cu apartenența la etnia romană sau dacă, în funcție de lipitură. Și dacă este o regulă. Știu însă că este o altă zonă care mă poate încadra în eterna bătălie a dacilor cu romanii. Sufletul meu, lipit sau nu, cu lobi sau fără lobi, îmi spune că inima mea ticăie a dac.

Ce are în cap?

Un haos.  Dacia, Sarmizegetusa, cetățile dacice, arbori bătrâni care cad peste monumente, căutători de comori, nebuni care vor să distrugă monumentele, nopți nedormite, certuri, administrație, balamuc zilnic, birocrație excesiv de idioată, câte o bere neagră și uneori familia. Foarte rar prietenii pe care îi pierd pe capete.

Românul lucrează la supraviețuire

În general, românul se șterge la cur cu propriul trecut. Supraviețuirea fizică e mult mai important decât istoria sau decât originile sale. Ce câștig eu dacă am lobul lipit sau nu, dacă  mă trag din daci ori din romani, sau  dacă  protejez sau nu vestigile antice.

Imbecilizarea programatică

Românii mai bine merg la coafor, sau la shopping, sau la o terasă, sau la mall. Duminica la mall la Deva sunt de 40 de ori mai mulți vizitatori decât la Regia. Și asta spune totul. Românul nu se raportează la nimic. Imbecilizarea programatică, adusă de binefacerile revoluției l-au îndepărtat și mai mult de orice rămășițe fie ele dacice romane sau cumane. Excepțiile sunt extrem de puține și nesemnificative.

Sarmisegetuza, viol românesc

Buricul pământului nu este și nu a fost niciodată . Este încă un loc plin de surprize, aproape virgin, cu toate violurile care s-au abătut asupra sa de două mii de ani. Cu fiecare furtună, cu fiecare cercetare, cu fiecare studiu onest și complet Sarmizegetusa se arată un oraș cosmopolit, multicultural, un oraș deschis celorlalte civilizații antice. Nu este  însă exclus ca peste câțiva zeci de ani, Sarmizegetusa cercetată sistematic, să devină un posibil buric al pământului.  Semnele sună bine.

Puținele semne ale dacismului

Ca și cercetarea arheologică a Sarmizegetusei, posesoarea unui umil cinci- zece la sută din suprafață , studiile lingvistice geto-dace sunt la fel de puține și neduse până la capăt. Istoricii vremii dacice, puși cap la cap, nu fac nici de o broșură . Și atunci ne întrebăm, pe bună dreptate, cum putem crea o istorie cu numai cinci procente în buzunar.

Lei și grifoni, dragoni și hippopotami

Iar despre mitologia geto-dacă, te invit să privești atent fabuloasa matriță de la Sarmizegetusa. Cea cu lei și cu grifoni, cu dragoni și cu hippopotami.  Vei înțelege că nu înțelegi nimic și că drumul către adevăr este abia la început.

Nu este adevărat că noi suntem urmașii Romei

Dacism, dacomanie, dacopatie, dacologie. Doar niște termeni care nu definesc decât o stare de haos, alimentată din belșug de un precar sistem de educațional, o penibilă subfinanțare a cercetării arheologice, o stare de incultură în general. Este adevărat că avem o istorie plină de surprize care zace îngropată de două mii de ani. Și nu este adevărat că noi suntem urmașii Romei, cum sună imnul. Punctum.