Un grav pericol care pândește economia românească

Vladimir Sterescu, șeful celui mai mare operator de centre outsourcing din România, CGS, cu peste 3.000 de oameni, spune că are angajați care își iau concediu fără plată ca să aplice pentru joburi la stat.

Producătorul de confecții Francesca Industries din Pitești, cu clienți precum H&M, Ikea sau Zara, spune că „de doi ani avem disponibile 450 de locuri de muncă și refuzăm frecvent comenzi pentru că nu găsim personal”.

Un grup german, EKR Elektrokontakt, voia să facă o fabrică la Târgu-Jiu, unde ar fi angajat 800 de oameni. Chiar a solicitat și a primit ajutor de stat de la guvern pentru această capacitate de producție. Din păcate, după un an de zile în care nu a găsit personal, nemții au renunțat la proiect.

La polul opus, la concursul de intrare în Institutul Național de Magistratură, de unde ies procurori și judecători, concurența a fost de 14 candidați pe loc.

În primele trei cazuri, în sectorul privat, cred că salariul oferit era de 1.000-1.500 de lei pe lună net în cel mai bun caz. La stat, cred că salariul începea de la 8.000 de lei net pe lună.

Pe medie, salariile la stat sunt de 2.300 de lei pe lună net, în timp ce în companiile private românești salariile medii sunt de
1.800-1.900 de lei net pe lună.

Cu excepția celor zece județe mari, unde se desfășoară 70% din businessul din România, în majoritatea celorlalte principalul angajator este statul, fie spitalul județean, fie centrul de asistență socială pentru copii, fie o companie de stat, în cel mai bun caz.

La jumătatea lui 2016, numărul de firme noi cu capital străin este la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani. Firmele cu capital străin fac jumătate din cifra de afaceri totală a companiilor din România, de peste 250 de miliarde de euro pe an.

Estul Europei, care imediat după căderea comunismului a devenit principalul furnizor de forță de muncă pentru vestul Europei, se confruntă acum cu un deficit mare de forță de lucru. Este cazul României, al Ungariei, al Poloniei. În Ungaria, McDonald”s a ajuns să ofere locuri de muncă și locuință la pachet în încercarea de a găsi personal, conform Bloomberg.

După căderea CAER, Consiliul Economic de Ajutor Reciproc, un fel de zonă euro pentru blocul comunist, țările membre s-au bazat pe investiții străine pentru atenuarea prăbușirii economice și revenirea pe creștere.

Pierzând primul deceniu, 1990-1998, România a rămas în urmă față de Polonia, Cehia sau Ungaria. Salariile minim și mediu sunt cu 50% mai mari sau chiar duble în aceste țări, în condițiile în care prețul produselor este puțin mai mare, dacă nu chiar mai mic decât în România.

După preluarea puterii în 2005, guvernul liberal Tăriceanu a încurajat, paradoxal, angajările la stat. Peste 250.000 de români au preferat un job în instituțiile de stat, în timp ce mult mai puțini oameni s-au îndreptat către companiile private.

Ca filosofie, niciun guvern, niciun partid nu au ca temă constantă, ca retorică publică angajările în companiile private (programele de guvernare nu au nicio valoare, sunt doar să fie scrise și citite în Parlament), cu toate că acestea asigură banii sectorului de stat. Ironic, salariul la stat este mai mare decât într-o firmă privată.

În criză, salariile din sectorul privat au fost tăiate mai mult și mai repede decât la stat (mai 2010, când președintele Traian Băsescu a anunțat reducerea cu 25% a salariilor în sectorul public) și în cele mai multe sectoare și companii nu s-au reîntregit nici până în ziua de astăzi.

Multe companii private plâng și aleargă disperate după oameni, în timp ce la stat, în instituțiile 8-16, se intră cu relații, dacă nu chiar se dau și bani pentru obținerea unor joburi.

În acest ritm de creștere a salariilor la stat mai mult și mai repede decât în firmele private, finalul nu va fi decât majorarea taxelor și impozitelor din nou.

Cu excepția multinaționalelor, unde este un vis să ajungi, în companiile antreprenoriale românești niciun tânăr nu o să vrea să mai lucreze.

Cei care lucrează deja în firmele private nu-și doresc altceva decât să își găsească un post la stat de unde să iasă la pensie. Iar acest lucru este un pericol ce ține de siguranța națională a economiei românești: dacă forța de muncă aspiră doar la slujbe la stat și multinaționale, iar sectorul privat românesc pierde teren, ne paște un grav dezechilibru.