#COLECTIV. Eugen Iancu: „Când l-am văzut la spital pe Alexandru, am simțit că e mort. Copilul meu era pierdut”

„Țara asta nu a fost în stare să aibă grijă de copiii ei și, în continuare, nu știe să aibă grijă de copiii ei”. Eugen Iancu își frământă mâinile și încearcă să-și țină în frâu tremurul vocii. Ochii îi clipesc rapid în încercarea de a-și stăpâni lacrimile. Oftează: „A fost cel mai cumplit an din viața mea pentru că nu am putut fi pregătit pentru așa ceva, nu m-am gândit vreodată că s-ar putea întâmpla așa ceva”. 

Plecase din țară, împreună cu soția, pe 20 octombrie. Alexandru avea 22 de ani, abia terminase facultatea, a rămas aici. De ce? Pentru că aici erau prietenii lui. Aici și-ar fi dorit să cânte. „El visa la muzică, eu îl băteam la cap să-și facă și meserie. El și-ar fi dorit, din contră, să se dedice 100% muzicii. Fac o paranteză, el, la un moment dat, nici nu a mai vrut să-și facă facultatea, a spus că pierde timpul. Și chiar îmi zicea că simte o dorință arzândă să cânte”, își amintește acum tatăl său una dintre ultimele discuții pe care le-au avut.  

EDUCAȚIE Elevii români, pe podium la Hanoi. România a obținut 5 medalii de aur și argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

18:51

RĂZBOI Vizită în Ucraina sub alerte de raid aerian. Mesajul lui Merz de la Kiev: „Domnule Putin, opriți acest război fără sens! Suntem gata de discuții”.

18:34

În noaptea de 30 octombrie, Alexandru era în Colectiv. Și-a sunat părinții, în timp ce focul cuprinsese clubul. „Ce-mi amintesc e că în momentul incendiului eram la baie, soția vorbea la telefon cu el, a început să țipe „A luat foc băiatul meu!”. Alexandru ne suna de la Colectiv și vorbea cu maică-sa. Îi spunea că a luat foc, încerca să nu creeze nici panică, deci, culmea este că voia să creeze, așa, o stare de liniște. Îi spunea că i-au luat foc sprâncenele și că nu știe ce o să facă,  o să și le tatueze, ce Dumnezeu să se întâmple”, povestește Eugen Iancu. În noaptea aceea au vorbit de trei ori la telefon. Alexandru le-a spus părinților că e bine. 

„În realitate nu era așa pentru că, ce nu știam noi atunci era că, el intrând în spital a intrat de fapt în locul care îi va aduce moartea”, spune acum tatăl său. Atunci știa că Alexandru are mâinile arse și că s-ar putea să i se amputeze trei degete. Și-a lăsat soția să plece a doua zi spre București și a rămas în Anglia gândindu-se că va avea nevoie de bani pentru recuperarea fiului său. Medicii spuneau că au de toate. În analizele de a doua zi ale lui Alexandru au ieșit primele bacterii. Peste o săptămână când a ajuns la București, era prea târziu. Fiul său era inconștient deja. 

„Când am ajuns, m-a șocat că am văzut o mumie. (…) Când am intrat în salon și l-am văzut pe Alexandru, am simțit că e mort. Din prima secundă am simțit asta, că el nu mai poate fi recuperat. (…) Era umflat tot, bandajat tot capul. Nici ochii nici nu se vedeau, era un bandaj deasupra. M-a șocat. Nu știu… Asta a fost sentimentul meu atunci și a fost sentimentul pe care l-am avut toată perioada cât am stat pe urmă. Oricât mă rugam, speram, mereu cineva, acolo, în creier, îmi spunea că nu va mai fi. Nu mai are cum”. Cuvintele lui Eugen Iancu alunecă precum un cuțit în carne vie.  

„Acum îmi dau seama cât am fost mințiți. Întotdeauna”

Nu a cerut să fie transferat în străinătate. Toți îi spuseseră lui și altor părinți că nu sunt transportabili: „Acum îmi dau seama cât am fost mințiți. Întotdeauna”.  

„Aici eu cred că este o crimă coordonată clar de conducerea Ministerului, Guvernului, habar nu am, pentru că ne amintim cu toții că au apărut ei la televizor, spunând „Nu sunt transportabili, nu pleacă nimeni”. Au venit oameni cu bani. Și eu am spus, recunosc, eu n-am cerut nicio secundă să plece copilul meu, însă au venit oameni cu bani care au cerut transportul de a doua zi, și li s-a spus că nu sunt transportabili, nu pleacă nimeni. Ce s-a așteptat? Pentru mine, un mare semn de întrebare”, spune Iancu. 

De aici și unul dintre marile sale regrete: „Mă învinovățesc pentru ce nu am făcut în acea perioadă. Mă învinovățesc pentru faptul că nu am dărâmat spitalele și pentru că nu i-am luat pe Bănicioiu și pe Arafat să-i dau cu capul de pereți și să le spun „Mutați-i pe ăștia afară!”. (…) Nu m-am gândit nicio secundă atunci că acest sistem este mult mai bolnav decât bănuiam eu”. 

Pe 21 noiembrie Alexandru a murit. A fost al 59-lea dintre tinerii care au pierdut lupta, pe un pat de spital, la „Sfântul Ioan”. „S-a întâmplat la unu fără un sfert. Am intrat, am stat vreo cinci minute, și în timp ce părăseam camera, din urma mea m-au ajuns cei de la INML. Vă dați seama că totul s-a desfășurat într-o foarte mare viteză. Trebuia eliberată camera  (…) Era clar că copilul meu era pierdut, însă, v-am spus, trăiesc cu senzația că și-au dorit să scape și să se ducă. Inclusiv graba cu care să-l vezi cum ți-l ia într-un sac e….„. Eugen Iancu izbucnește în lacrimi. Imaginea e cutremurătoare. 

„Țara asta nu a fost în stare să aibă grijă de copiii ei”

După un an, nu s-a schimbat nimic fundamental. A rămas totuși în România. Eugen Iancu a fondat Asociația Colectiv GTG 3010. „M-a motivat să nu cedez o dorință a mea de a face ceva, astfel încât moartea copilului meu să nu fie degeaba”, spune. „Pentru oamenii din Colectiv avem un mare scop. Să strângem bani, pentru că oamenii ăștia vor avea nevoie, mulți dintre ei, de operații pe mulți ani de acum înainte”, explică. Pe vitor, va organiza evenimente în care speră că va strânge bani pentru tratamentul răniților. Duminică, Asociația va dezveli un monument dedicat celor 64 de tineri care și-au pierdut viața în tragedia de la Colectiv.

„Trebuie să fie un monument al speranței că totuși se va schimba ceva”. Deocamdată, s-a schimbat însă prea puțin: „Țara asta nu a fost în stare să aibă grijă de copiii ei și, în continuare, nu știe să aibă grijă de copiii ei. Au murit bebeluși, nu știm nici la ora asta de ce. Se prăbușesc elicoptere SMURD peste tot. Nu știm de ce, pentru că informațiile dispar. La noi nu contează ce se întâmplă, avem accidente, avem incendii, se dărâmă autostrăzile. Din când în când vorbim de ele și atâta tot. Continuăm să facem lucrurile la fel de greșit ca și până acum. Nu schimbăm nimic”