Prima pagină » Puterea Gândului » Un islamofob, consilierul lui Trump pentru Orientul Mijlociu

Un islamofob, consilierul lui Trump pentru Orientul Mijlociu

Un islamofob, consilierul lui Trump pentru Orientul Mijlociu
Vă mai amintiți campania lui Mitt Romney, candidatul republicanilor la prezidențialele din 2012?

În spatele discursului islamofob al lui Romney se afla și Walid Phares, unul dintre consilierii săi de atunci: musulmanii vor acapara instituțiile americane și vor impune Sharia! 

Dr. Walid Phares l-a consiliat și pe Donald Trump în problemele Orientului Mijlociu, iar lucrul acesta s-a văzut și se vede. 

Phares e astăzi un universitar specializat în Orientul Mijlociu și în contraterorism. Maronit libanez de origine, era consilier și purtător de cuvânt al Falangelor Creștine în vremea masacrelor de la Sabra și Chatila (septembrie 1982). Echipa doamnei Clinton i-a reproșat brutal legătura de atunci cu milițiile creștine.

Importantă e însă activitatea sa academică din ultimii ani, importante sunt cărțile, articolele și declarațiile sale de invitat frecvent al Fox News.

Autor, între altele, al unei cărți – singura, în 2010, care prevestea Primăvara Arabă –  omul seamănă în multe privințe cu angajatorul său, Donald Trump: la fel de narcisiac, de lipsit de nunațe, de radical.

E uneori greu să discerni, din considerațiile sale, între diagnosticele perfecte asupra islamului și fobiile care țin de cele mai imunde teorii ale conspirației. Susține cu tărie că „există două specii ale jihadului. Pe de o parte, salafiștii, Al-Qaeda fiind cei mai extremiști, și pe de altă parte islamismul iranian”.   

Nu crede înr-un islam moderat, deși îl invocă deseori ca pe o soluție. Admirația lui Trump pentru președintele Egiptului vine din ura oarbă a lui Walid Phares față de Frații Musulmani, pe care a promis că – odată ajuns la Casa Albă – Donald Trump îi va pune pe lista organizațiilor teroriste. Cât despre acordul cu iranienii, președintele ales al Americii îl contestă cu vorbele consilierului său. Simpatia conjuncturală pentru ErdoÄŸan tot de la Phares i se trage.

Are însă și Dr. Walid Phares dreptatea lui, când – într-un interviu din 2011, în Jerusalem Post – observă: „În ultimii ani, corpul experților care servește celor care stabilesc politica externă a Statelor Unite nu a oferit Administrației, Președintelui și Congresului informația corectă. În cartea mea, Viitorul Jihad, descriu modul în care experiența noastră academică și analiza de securitate care decurge din aceasta sunt compromise. Majoritatea celor care furnizează consiliere academică provin din  universități ale căror Catedre pentru Orientul Mijlociu sunt finanțate în mare măsură de petrodolarii unor regimuri care le condiționează. Avem, astfel, generații care au crescut cu idei apologetice față de jihadism. În concluzie, acest lucru explică de ce Președintele și Congresul nu au primit, din partea experților lor, informațiile potrivite”.

Parțial corect, fiindcă în universitățile americane se cultivă și atitudinea opusă, islamofobă, al cărei promotor e chiar profesorul Walid Phares.                                                                   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!