Prima pagină » Romania Treci Pe Verde » Pădurile de unde „se fură în stil barbar”: „Șeful de post din zonă ne-a spus clar să ne băgăm paznici”

Pădurile de unde „se fură în stil barbar”: „Șeful de post din zonă ne-a spus clar să ne băgăm paznici”

Pădurile de unde
Oamenii din satul Slobozia, localitatea argeșeană Popești, care dețin păduri, se plâng că localnicii din comunele învecinate îi fură aproape zilnic. În zadar, spun oamenii, s-au adresat autorităților, acestea arătându-se neputincioase în fața hoților de lemne. "Șeful de post din zonă ne-a spus clar să ne băgăm paznici. Am plăti, dar pentru ce, că nu mai avem lemne?!", susține unul dintre păgubiți. În schimb, într-o altă comună din Argeș, s-a ajuns chiar la violențe, primarul Gheorghe Țucă fiind cercetat penal după ce un localnic a depus, în luna august, plângere împotriva edilului pe care îl acuză de agresiune, potrivit Mediafax.

La Popești, în Argeș, locuitorii se plâng că pădurile le-au fost defrișate de cei care locuiesc în comunele învecinate, iar autoritățile locale se văd depășite de situație atâta vreme cât păgubiții nu vor să plătească o firmă care să asigure paza bunurilor.

„Hoții au defrișat pădurile oamenilor din Slobozia. Am mers peste primar, dar acesta ridică din umeri. Nu poate să facă nimic, să-i oprească. Vin hoți de peste tot din împrejurimi și taie lemne din pădurile noastre private. Șeful de post din zonă ne-a spus clar să ne băgăm paznici. Am plăti, dar pentru ce, că nu mai avem lemne?! Hoții au tăiat copacii de și-au făcut drum să intre cu căruțele până în mijlocul pădurii. Se fură în stil barbar”, a declarat, pentru Mediafax, unul dintre locuitorii satului.

Edilul localității Popești: „Nu face nimeni muncă patriotică. Eu i-am ajutat cu tot ce am putut”

Edilul localității, Mihai Ion, susține că a făcut tot ce a ținut de el, dar că singura soluție e ca oamenii să se unească și să cotizeze lunar pentru plata unui paznic.

„Am încercat toate soluțiile, dar din moment ce pădurea este dată cetățenilor, ei sunt proprietari, ei trebuie să se organizeze. Oamenii nu vor să plătească pază, nu vor să facă nimic. Gratis, nu se poate! Nu face nimeni muncă patriotică. Eu i-am ajutat cu tot ce am putut. Am adus de la Codrii Verzi, cei care se ocupă de păduri, reprezentanți pentru a se ocupa ei de această situație, dar au ales să plătească doar câțiva cetățeni. Oamenii nu pot face pază fără salariu”, a declarat Mihai Ion.

Potrivit primarului, 408 cetățeni figurează pe lista cu proprietarii de pădure, având 199 de hectare de pădure, iar suma rezultată pentru paza unui hectar ar fi de 105 lei.

„Nu era mare lucru. Asta era toată cheltuiala pe lună. Altfel, nu se bagă nimeni să păzească, nimeni să marcheze. La noi, pădurea e pusă în mijlocul câmpului, în jurul comunelor Mozăceni, Slobozia, Ștefan cel Mare. Suntem înconjurați și toată lumea vine la noi să fure lemne”, a mai precizat primarul.

„Nu mai e ca pe timpuri, când polițiștii dormeau în comună”

Deși primarul susține că a primit sprijin de la Prefectură, marea problemă este că atunci când se organizează filtre, hoți sunt anunțați și foarte rar ajung să fie prinși și atunci sunt amendați cu 1.000 de lei. Asta în contextul în care doi polițiști răspund pentru opt comune.

„Fiind atâta sărăcie, noi, cei de la primărie, ne chinuim să adunăm acești bani. Și polițiștii ne-au ajutat. Fac și ei ce pot. Numai că hoții fură din pădurea aflată într-o parte a localității, iar până ajung organele de ordine din partea cealaltă, hoții fug. Nu mai e ca pe timpuri, când polițiștii dormeau în comună. Atunci, lumea se ferea să nu se trezească polițistul noaptea și să meargă să verifice. Acum, programul de lucru al polițiștillor e până la ora 16:00. După, apelezi 112 dacă e vreo problemă. Buzoeștiul are opt comune în subordine. Sunt doi polițiști. Ei răspund la apeluri, dar până ajung la locul solicitării fug hoții cu căruțele pline cu lemne. E cea mai delicată problemă de la mine din localitate. Eu nu știu ce să mai fac”, mai susține primarul localității Popești.

Săptămâna viitoare, edilul promite că va merge din nou la Prefectură cu rugămintea de a se organiza iar filtre în pădurile din localitate, pe timp de noapte.

Primar, cercetat penal: „A venit și mi-a spus că i-am furat lemnele. Mi-a dat cu mătura în cap”

Pe de altă parte, primarul comunei argeșene Cocu, Gheorghe Țucă, este cercetat penal după ce un localnic a depus, în luna august, plângere împotriva edilului pe care îl acuză de agresiune.

„Am fost la magazin, iar acolo a ajuns și domnul primar. A venit și mi-a spus că i-am furat lemnele. Mi-a dat cu mătura în cap, m-a bătut și a zis că o să plătesc eu mai mult și mai rău. Mi-a dat și cu pumnul în față, iar dintele îl am cu probleme. Am fost la poliție, am făcut sesizare. Altercații mai vechi cu primarul n-am avut”, a declarat Mihai Prepeliță, cel care a ajuns după scandal la Spitalul Județean Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale.

Mihai Prepeliță a depus o plângere penală împotriva edilului, iar dosarul este în lucru.

„Se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul. A fost întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș, Andreea Însurățelu.

În schimb, edilul susține că s-a autoapărat.

„L-am găsit pe omul ăsta în pădure, la furat de lemne. Mi-a distrus două hectare de pădure. L-am întâlnit apoi la magazin. Am avut o altercație cu el. Totul a pornit după ce l-am întrebat de ce m-a furat. A sărit să mă ia la bătaie, iar eu doar m-am apărat. De cinci ani comuna Cocu e terorizată de hoți (…) Nu se poate așa ceva! Cerem să se ia măsuri, iar polițiști din localități unde nu sunt așa multe probleme, să fie detașați la Cocu”, a declarat Gheorghe Țucă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„A fost teribil!” Primele mărturii din trenul groazei din Spania: cel puțin 46 de morți
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit osul unui strămoș uman misterios, într-o peșteră din China
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute