Prima pagină » Puterea Gândului » „Nu există păcătos fără viitor”

„Nu există păcătos fără viitor”

Într-una dintre cele mai frumoase predici din anul acesta, Papa Francisc, vorbind despre David, regele biblic al lui Israel, ne-a dat o uriașă speranță.
Lui David – născut la Bethlehem, precum descendentul său pe linie omenească, Iisus – i se atribuie mare parte din Sefer Tehilim, Cartea Psalmilor.    
 
„Sfânt și păcătos. Un om care a știut să unească regatul, a știut să conducă poporul lui Israel. Dar a avut ispitele lui, păcatele lui. A fost și asasin. Pentru a-și acoperi desfrânarea,  păcatul adulterului, a poruncit să fie ucis un om. Tocmai el! Cum adică, sfântul rege David a ucis? Când Dumnezeu îl trimite pe profetul Natan ca să îl facă să înțeleagă această realitate, pentru că el nu și-a dat seama de barbaria pe care o poruncise, a recunoscut: am păcătuit. Și a cerut iertare (…). Viața lui a mers mai departe, a suferit trădarea fiului, însă nu L-a folosit niciodată pe Dumnezeu pentru a avea câștig de cauză (…). Când David a trebuit să fugă din Ierusalim, a trimis înapoi în cetate Chivotul Legământului, declarând că nu Îl va folosi pe Dumnezeu ca să se apere pe sine. Când a fost acoperit de insulte, David și-a spus în inima sa: le merit. Apoi a venit mărinimia sufletească. David ar fi putut să-l ucidă pe Saul, dar n-a făcut-o. Iată, așadar, cine este magnificul și sfântul rege David, un mare păcătos, dar unul care s-a căit (…). Pe mine mă cuprinde emoția, când mă gândesc la viața acestui om care ne face să ne gândim la viața noastră”.
 
Până aici, rememorăm figura unui mare strateg și unificator, care a domnit 40 de ani, în veacul al  IX-lea înainte de Hristos, a întemeiat o dinastie de patru secole și a cântat neîntrecut la harpă. Cum s-ar putea asemăna viața lui cu viața noastră?
 
„Noi toți am fost aleși de Domnul prin botez ca să facem parte din poporul Său, să fim sfinți. Am fost consacrați de El pe acest drum al sfințeniei. Citind viața lui David (…), care a făcut atâtea lucruri bune și altele mai puțin bune, m-am dus cu gândul la drumul creștin, la drumul pe care Dumnezeu ne-a chemat să îl parcurgem, și m-a făcut să mă gândesc că nu există sfânt care să nu aibă un trecut, nici păcătos care să nu aibă un viitor”.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!