Prima pagină » Puterea Gândului » Ioan al XXIII-lea, alintat și „Johnnie Walker”

Ioan al XXIII-lea, alintat și „Johnnie Walker”

Ioan al XXIII-lea, alintat și
Povestea Papei Ioan al XXIII-lea ar trebui, poate, spusă de la sfârșit la început.

Chiar dacă în calendarul catolic nu apare, ca toți sfinții, cu ziua morții, ci cu ziua în care a deschis lucrările Conciliului Vatican II – marea sa idee – ziua care a transformat Biserica.

Oamenii simpli, care n-au pătruns semnificația aggiornamento-ului, l-au iubit și l-au jelit pentru ce fusese: unul de-al lor. Cele două coroane care îi străjuiau sicriul erau confecționate cu migală de pușcăriașii din închisoarea romană Regina Coeli, pe care îi cucerise de la prima vizită, când le-a strigat gardinenilor care îi zăvorâseră în celule: „Deschideți porțile! Suntem copiii aceluiași Tată!”. După care i-a adunat în curte și le-a spus: „Fraților, am venit la voi fiindcă n-ați putut veni voi la mine”.

Până în ultimul moment, pe 3 iunie 1963, a dansat cu moartea, ieșind la fereastra apartamentului său și încurajându-i pe oamenii care plângeau în stradă: „Mă întremez. M-am întremat deja!”. Îi liniștea și pe medici: „Nu vă îngrijorați. Mi-am făcut bagajele, sunt gata de drum”.

Ioan al XXIII-lea a fost sanctificat, împreună cu Ioan Paul al II-lea (care îl beatificase în septembrie 2000), în aprilie 2014, de către Papa Francisc. (De altfel, Francisc – dintre toți predecesorii săi – cu Ioan al XXIII-lea seamănă cel mai mult).
 
A intrat în pontificat ușor, la 78 de ani, pentru că toți îl priveau ca pe un Papă de tranziție. Mai greu a intrat în noile haine – maestrul  Annibale Gammarelli, croitorul Vaticanului, a trebuit să se străduiască la răscroială, ca să îi facă loc. S-a scurs un timp, în ziua aceea de sfârșit de septembrie 1958, de când credincioșii au văzut fumul alb ridicându-se din hornul Capelei Sixtine (16.30), până când (18.08) a apărut noul Papă să dea prima binecuvântare „Urbi et Orbi” (Romei și lumii). Destul timp ca să fie umplut cu teorii ale conspirației, care dăinuie până astăzi. De ce a întârziat o oră și 38 de minute? Cât timp Gammarelli îi potrivea veșmintele, între cardinali s-a iscat o polemică aprinsă legată de numele pe care patriarhul Veneției și-l alesese ca Papă: Ioan. Să fie XXIII sau XXIV? (Un Ioan al XXIII-lea fusese antipapă).

Cum arăta? În cartea sa din 1975, „I Peccati di Papa Giovanni”, părintele profesor Franco Molinari („Voltaire in sutană”) îl descria ca pe „un bătrân cu înfățișare înfloritoare, gras, mare, cu o figură senină și blândă (…) o figură plină de bunătate, încadrată de două urechi enorme”. Molinari l-a intuit perfect: „Tocmai în dezarmanta sinceritate cu care recunoaște în fața lui Dumnezeu povara propriilor sale limite stă fascinația exercitată de acest om adevărat. Într-o lume plină de ficțiuni și de ipocrizii, a impresionat, probabil, întreaga omenire, pentru curajul de a fi el însuși”.

Ieșea noaptea din Palatul Pontifical și se plimba pe străzi, privea cu nesaț oamenii, le asculta discuțiile, urmând ritualul de la Veneția – „ritualul umbrei”. Ziua vizita spitale, comunități marginalizate, ca nici un Suveran Pontif înaintea lui. De-aici i se trage și una dintre porecle, „Johnnie Walker” (Ioan Plimbărețul).
 
El, blajinul Ioan al XXIII-lea, a mărturisit, cu un inegalabil amestec de umor și disperare: „Mi se întâmplă, de multe ori, să mă trezesc în toiul nopții, gândindu-mă la o problemă importantă și să mă decid, în cele din urmă, să-i cer un sfat Papei. Apoi, când mă trezesc de-a binelea, îmi aduc aminte că eu sunt Papa”…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!