Ioan al XXIII-lea, alintat și „Johnnie Walker”

Chiar dacă în calendarul catolic nu apare, ca toți sfinții, cu ziua morții, ci cu ziua în care a deschis lucrările Conciliului Vatican II – marea sa idee – ziua care a transformat Biserica.

Oamenii simpli, care n-au pătruns semnificația aggiornamento-ului, l-au iubit și l-au jelit pentru ce fusese: unul de-al lor. Cele două coroane care îi străjuiau sicriul erau confecționate cu migală de pușcăriașii din închisoarea romană Regina Coeli, pe care îi cucerise de la prima vizită, când le-a strigat gardinenilor care îi zăvorâseră în celule: „Deschideți porțile! Suntem copiii aceluiași Tată!”. După care i-a adunat în curte și le-a spus: „Fraților, am venit la voi fiindcă n-ați putut veni voi la mine”.

Până în ultimul moment, pe 3 iunie 1963, a dansat cu moartea, ieșind la fereastra apartamentului său și încurajându-i pe oamenii care plângeau în stradă: „Mă întremez. M-am întremat deja!”. Îi liniștea și pe medici: „Nu vă îngrijorați. Mi-am făcut bagajele, sunt gata de drum”.

FOTO-VIDEO Aeroportul Otopeni se extinde. Cum va arăta noul terminal de milioane de euro și când va fi gata

09:59

FLASH NEWS Iranul respinge implicarea Franței în Strâmtoarea Ormuz: „Vom face singuri operațiunile de deminare”

09:44

Ioan al XXIII-lea a fost sanctificat, împreună cu Ioan Paul al II-lea (care îl beatificase în septembrie 2000), în aprilie 2014, de către Papa Francisc. (De altfel, Francisc – dintre toți predecesorii săi – cu Ioan al XXIII-lea seamănă cel mai mult).
 
A intrat în pontificat ușor, la 78 de ani, pentru că toți îl priveau ca pe un Papă de tranziție. Mai greu a intrat în noile haine – maestrul  Annibale Gammarelli, croitorul Vaticanului, a trebuit să se străduiască la răscroială, ca să îi facă loc. S-a scurs un timp, în ziua aceea de sfârșit de septembrie 1958, de când credincioșii au văzut fumul alb ridicându-se din hornul Capelei Sixtine (16.30), până când (18.08) a apărut noul Papă să dea prima binecuvântare „Urbi et Orbi” (Romei și lumii). Destul timp ca să fie umplut cu teorii ale conspirației, care dăinuie până astăzi. De ce a întârziat o oră și 38 de minute? Cât timp Gammarelli îi potrivea veșmintele, între cardinali s-a iscat o polemică aprinsă legată de numele pe care patriarhul Veneției și-l alesese ca Papă: Ioan. Să fie XXIII sau XXIV? (Un Ioan al XXIII-lea fusese antipapă).

Cum arăta? În cartea sa din 1975, „I Peccati di Papa Giovanni”, părintele profesor Franco Molinari („Voltaire in sutană”) îl descria ca pe „un bătrân cu înfățișare înfloritoare, gras, mare, cu o figură senină și blândă (…) o figură plină de bunătate, încadrată de două urechi enorme”. Molinari l-a intuit perfect: „Tocmai în dezarmanta sinceritate cu care recunoaște în fața lui Dumnezeu povara propriilor sale limite stă fascinația exercitată de acest om adevărat. Într-o lume plină de ficțiuni și de ipocrizii, a impresionat, probabil, întreaga omenire, pentru curajul de a fi el însuși”.

Ieșea noaptea din Palatul Pontifical și se plimba pe străzi, privea cu nesaț oamenii, le asculta discuțiile, urmând ritualul de la Veneția – „ritualul umbrei”. Ziua vizita spitale, comunități marginalizate, ca nici un Suveran Pontif înaintea lui. De-aici i se trage și una dintre porecle, „Johnnie Walker” (Ioan Plimbărețul).
 
El, blajinul Ioan al XXIII-lea, a mărturisit, cu un inegalabil amestec de umor și disperare: „Mi se întâmplă, de multe ori, să mă trezesc în toiul nopții, gândindu-mă la o problemă importantă și să mă decid, în cele din urmă, să-i cer un sfat Papei. Apoi, când mă trezesc de-a binelea, îmi aduc aminte că eu sunt Papa”…