Te iubesc, dar nu pe tine

 Dacă vrei să reabilitezi un bloc, el se opune. Dacă vrei să fumezi într-un loc, el se opune rău de tot, incurajat de cum este „afară”. Chiar dacă nu știe că la doi pași, în Viena, unul dintre cele mai civilizate orașe din lume, se fumează și se face armata obligatorie. Apropos, și la armată s-a opus, iar perioada de maturizare a bărbatului român a crescut cu peste zece ani. S-a opus comunismului, furând o platbandă sau o savarină de la locul de muncă. Se opune furând și capitalismului că-i rău și înainte era mai bine. Pentru că el vrea ce nu are și ce a fost, și ce nu mai este. 

Cum zicea cineva în interbelic despre noi înșine: „românul se supără dacă nu-l inviți și, dacă-l inviți, nu vine.”  

De ce am ajuns cu gura plină de Nu.uri? Pentru că așa e modelul educațional din strămoși. Părinții noștri au fost stigmatizați de atâtea interdicții. 

VIDEO George Simion, mesaj pentru români, cu ocazia Sărbătorilor Pascale: „Dacă vom avea pace ține doar de noi”

15:22

FLASH NEWS Cum arată Ungaria cu o zi înainte de vot. Orban se pregătește pentru „cea mai serioasă provocare“ din ultimii 16 ani

15:18

Deunăzi povestea un prieten o fază din transportul în comun, în care o mătușă/mamă sau tutore de trei ori cât două locuri de tramvai comunist ii spunea copilului înfulecând napolitane-n ciocolată:  „Mănâncă alunele și nu mai băga ciocolată-n tine, că știi c-a zis doctora că n-ai voie. Ești prost?” 

Nu afară că ești pedepsit. Nu la Teve că ai școală mâine. Nu la fete că ești prea mic. Nu la băieți că fumează. Nu bicicletă până nu dai bacul. Nu bani până nu termini școala fără note mici. Nu la vecina că-i o vită și nu mi-a împrumutat aspiratorul. Nu te uda că răcești! Nu ieși afară că te uzi. 

Toată viața noastră a fost plină de nu.uri. Toate panourile au ca ascendent acel inegalabil al copilăriei noastre: „Nu călcați iarba!”

 Nu vă scăldați, nu călcați, nu intrați, nu ieșiți, nu faceți, nu, nu, nu. 

Nu știu dacă la canoanele creștinești din adn-ul Codului Penal s-au adunat și interdicțiile idioate ale comunismului, dar azi este plină țara de nusepoate. Satisfacția noastră e mai mare când nu se aprobă ceva cuiva decât succesul acestuia. La succesul altuia aruncăm printre dinți un „s-a scos”, iar în gând l-am trecut la ținte. Românul se neagă pe el ca popor de câte ori are ocazia. Și are foarte multe ocazii. 

Puteți adesea auzi un român în limba română spunând: „Băăăă, ca la români!” sau ” Au făcut o românească!” Ardeleanul zice Nu regățeanului, iar Regățeanul zice Nu la toată lumea. Și asta nu e o problemă de M*ie Dinamo. E ceva mai adânc. 

Aproape orice conversație la noi începe cu un NU:  „Nu, dar să știi că așa e!” Nu, mă, stai că-ți zic io!”

Nu.ul este o filosofie de viață la noi. Nu.ul românesc e la fel de des folosit precum americănescul ok în toată lumea. 

Dincolo de neîncrederea congenitală în noi înșine, vorba studiului „Psihologia poporului român”, coordonat de psihologul clujan, Daniel David: 

„..o trăsătură cardinală a românilor este neîncrederea în oameni: aceasta se generalizează la străini, cunoscuți și prieteni, excepție făcând familia, unde, dimpotrivă, compensăm cu o încredere foarte mare”. 

Pe scurt, suntem un neam de Nuiști.