Pe ce a cheltuit Donald Trump 80 de milioane?

Aș fi zis „de ce i-a declarat război”, dar război doar Congresul e abilitat să declare. Acțiunea comandată de președintele Trump, cu consultarea unui cerc restrâns de apropiați, tot război se numește. Faptul că nu s-a ostenit să respecte normele internaționale e un semnal cât se poate de îngrijorător pentru toată lumea. Coroborat cu informațiile pe care le avem acum, umflă pânzele conspiraționiștilor.

Ce n-au vizat rachetele americane? Nu au urmărit să distrugă depozitul de arme chimice de la baza aeriană din Shayrat. Nici n-ar fi putut s-o facă, fără să producă – cum spuneam zilele trecute, referitor la teoria rusească – un atac chimic prin procură. Nu au urmărit să distrugă pistele, ca urmare, conform martorilor oculari, baza aeriană a devenit funcțională la nici 24 de ore de la bombardament. Rușii fiind anunțați cu o oră înainte – ceea ce e firesc pentru acel teatru de operații – era de așteptat că îi vor anunța și pe sirieni.

AUTO Sfaturile unui mecanic pentru economisirea combustibilului, după posibila raționalizare avertizată de Uniunea Europeană

18:55

PODCAST ALTCEVA Actrița Diana Lupescu, despre dorul pe care îl poartă scenei de teatru. „Nu știu dacă m-aș mai întoarce în Nottara”

18:28

Cele 80 de milioane (peanuts, pentru producătorii de armament) aruncate pe Tomahawk-uri n-au descurajat, nici măcar n-au impresionat pe nimeni în regiune. (Laudele entuziaste venite de pe falia sunnită – simple artificii retorice). Tomahawk-urile n-au limitat eventualul arsenal rezidual de arme chimice al Siriei. N-au salvat niște copii de la gazare, n-au protejat inocenți. Dacă i-ar fi păsat cu adevărat de soarta civililor, pe care atât de telegenic a deplâns-o acum. Trump nu le-ar fi închis porțile Americii. Cele 59 de rachete de croazieră nu au reconstruit influența pierdută a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, nu l-au speriat pe președintele Chinei într-atât încât să le scoată nord-coreenilor (redutabil instrument de negociere) armele chimice pe urechi; au dat, în schimb, apă la moara propagandei rusești.

Dacă n-a fost o acțiune impulsivă sau de imagine (sau și una și alta), atacul împotriva Siriei ar mirosi a înțelegere între americani și ruși. Și Putin, și Trump au probleme grele acasă, iar o întâmplare ca asta distrage atenția, după manual. Scenariul are însă prea multe hibe. La fel de lipsit de coerență e și scenariul în care rușii îl ajută pe Trump să scape de acuzația că ar fi pe mână cu ei. Turcia, care jubilează și va fi, probabil, singura care va profita de situație, n-ar fi fost capabilă – dacă ne luăm după un alt scenariu –  să îndese sarin în buzunarele rebelilor pe care îi sponsorizează, iar apoi să cheme aviația siriană.

Singurul lucru cert din toată această poveste, pe care lipsa de profesionalism și de experiență a echipei lui Trump o face mai tenebroasă decât este: imaginea președintelui Americii – un megaloman pripit, fără viziune, fără o strategie pentru Orientul Mijlociu, înconjurat de sfătuitori nepregătiți și obedienți, tronând în „Situation Room”, parodie sinistră a lui Barack Obama.