„8 băieți și 9 fete cântă imnuri de laudă Conducătorului Iubit. Câți copii cântă în total?”

Pe de o parte, propaganda regimului, care nu permite nici unui străin să vadă și să audă ce nu trebuie să vadă și să audă. Pe de altă parte, stereotipiile celor care se alimentează din alte stereotipii.

O urmăresc în ultimele săptămâni pe Barbara Demick de la Los Angeles Times, pentru că e unul dintre puținii jurnaliștii care știu ce spun atunci când emite opinii despre Coreea de Nord.

În 2009 a publicat o carte admirabilă – „Nothing to Envy. Ordinary Lives in North Korea”, tălmăcită în urmă cu patru ani și la noi „Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord”, Meteor Publishing, traducerea Mihai-Dan Pavelescu.

E povestea unor oameni care au reușit să fugă din iad – o bătrână și înfocată membră de partid, o învățătoare, un student, o doctoriță, un copil al străzii. Viețile lor se înnoadă și se deznoadă în jurul unui oraș industrial – al treilea ca importanță al țării, la granița cu China.

ACTUALITATE 11 Februarie, calendarul zilei: Jennifer Aniston împlinește 57 de ani. Moare Whitney Houston. Ziua europeană a numărului unic de urgență 112

07:15

ACTUALITATE H.D. Hartmann: „Mossad sau CIA sunt serviciile care probabil au colaborat cu Epstein”

07:00

Cartea Barbarei Demick conține toată istoria Republicii închisă în destinele personajelor – de când americanii au trasat o graniță aberantă între cele două Corei până la ascensiunea fondatorului statului, Președintele Etern Kim Ir-sen, războiul fratricid, marea foamete din anii ’90, domnia fiului, Kim Jong-il, tatăl actualului conducător.

E o carte pe care trebuie s-o citiți (eu am recitit-o astăzi), dacă vreți să aflați răspunsul la întrebarea: există oameni în Coreea de Nord sau au dispărut ca tigrii care bântuie încă foclorul local?

Am citat în titlu dintr-un manual de aritmetică. Aș fi putut cita dintr-un abecedar: „Dușmanii noștri sunt bandiții yankei /care încearcă să ne ia patria noastră frumoasă. / Cu arme pe care le-am făcut eu însumi/ îi voi împușca: poc, poc, poc!”. 

Cântecul pionieresc „N-avem de ce să-i invidiem pe alții” sună ca un condac comunist, ca o catavasie a ideologiei ciuce: „Tatăl nostru, noi nu avem de ce să-i invidiem pe alții, / Căminul nostru este în brațele Partidului Muncii,/ Noi toți suntem frați și surori./ Chiar dacă un ocean de foc vine spre noi, dragi copii, nu vă speriați, / Tatăl nostru este aici./ Nu avem de ce să-i invidiem pe alții…”.

Treimea nord-coreeană: Tatăl – Kim Ir-sen, Fiul – Kim Jong-il și Sfântul Duh – Kim Jong-un.

Precum în 2009, așa și în 2017: „Nivelul represiunilor în Coreea de Nord e atât de vast, încât nici un fel de rezistență organizată nu poate prinde rădăcini”.

Citiți cartea Barbarei Demick.