Prima pagină » Știri externe » UE a aprobat. Cetățenii ucraineni nu mai au nevoie de viză pentru a călători în interiorul Europei

UE a aprobat. Cetățenii ucraineni nu mai au nevoie de viză pentru a călători în interiorul Europei

UE a aprobat. Cetățenii ucraineni nu mai au nevoie de viză pentru a călători în interiorul Europei
Ambasadori din cele 28 de state membre al Uniunii Europene au aprobat ridicarea vizelor de călătorie pentru cetățenii ucraineni, potrivit unei surse a Consiliului Blocului comunitcar, citată de Tass.

„Ambasadori ai statelor membre ale UE au aprobat decizia de a garanta dreptul la călătorie fără vize cetățenilor din Ucraina”, a afirmat sursa.

Potrivit sursei, Consiliul European este așteptat să aprobe decizia la data de 11 mai.

După ce va fi aprobată, aceasta va fi publicată în Jurnalul oficial al UE și va intra în vigoare la 20 de zile după aceasta.

Președintele ucrainean, Petro Poroshenko, a declarat miercuri că decizia este una istorică.

În urma acestei măsuri, 45 de milioane de ucrainieni și 5 milioane de georgieni vor primi dreptul de a călători pe teritoriul Uniunii Europene fără a mai avea nevoie de vize.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminații Oase și Maria Pitică, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Power Couple
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Geniul din umbră: Cine a fost Mileva Marić, femeia care a gândit alături de Einstein?