Trăncăneală solemnă, în locul Proiectului de Țară

„Cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenței de Stat a României, precum și cu ocazia Zilei Europei” am crezut că vom fi, în ceasul al 13-lea, deșteptați.  

Încerc cu greu să mă scutur de truisme, să mă ridic fără să lunec pe ghețușul locurilor comune, să-mi scot din urechi bâzâitul aplauzelor, să-mi pornesc creierul amorțit de platitudini.

Doar câteva cuvinte ar fi trebuit să rostească Președintele – „Iată, Proiectul de Țară!” – și românii l-ar fi ovaționat. Nu de spiciuri are România nevoie astăzi, când istoria ridică valuri de țunami, ci de formularea pragmatică a unei misiuni, între fruntarii și în lume.

EXCLUSIV Suferința condamnată la tăcere. O pacientă acuză abuzuri grave la Spitalul Giulești din Capitală: avort în chinuri și chiuretaj fără anestezie: „Am implorat, am plâns. A continuat măcelul”. Mărturisiri revoltătoare ale femeilor care au făcut întrerupere de sarcină în spitalele din România

06:30

EXCLUSIV Așa se fură motorina la STB. Imagini exclusive cu un șofer care extrage carburant cu furtunul direct în bidon, dintr-un autobuz Citaro. Filmarea stil „paparazzi” este realizată de un alt angajat

05:30

Când, toamna trecută, Klaus Iohannis a propus un Proiect de Țară – mai bine prea târziu decât niciodată – am avut naivitatea să mă bucur și să-mi închipui că putem ieși de sub zodia trăncănelii. 

Astăzi n-am auzit decât aceleași adevăruri banale rostite cu emfază. Aceleași dojeni retorice la adresa politicienilor, în loc să le ofere un Proiect de urmat, să le dea de lucru.

Doar un Proiect de Țară mai poate schimba proiectul pentru sine al sinistrei clase politice românești. Numai un Proiect de Țară poate încă întoarce lucrarea unică în lume a parlamentarilor de la București prin care tocmai își legiferează hoțiile.

Însă un Proiect de Țară cere voință și viziune, detentă intelectuală, iar artizanul nimicului bine făcut e departe de toate acestea.